joi, 21 mai 2009

Caldura mare...mon cher! Si crize de istericale!


Cum oi trece eu toata vara, daca deja de prin februarie imi este cald de mor?

Sa va explic viata mea din ultimele doua luni: sudoare, gafaituri, celulita, kilograme in plus, fata bucalata, picioare umflate, degetele ca niste cremwursti... si multi, multi barbiduci pe creier (creier fara neuronul de va povesteam ieri ca l-am pierdut)! Aaaaaa!

Pe de alta parte sunt extrem de fericita ca sunt insarcinata, era un lucru pe care mi-l doream de ceva timp, insa...eu fiind intotdeauna o slabanoaga ( ca sa va dati seama cam cat de slabanoaga o sa va spun o parte din poreclele mele: scandurica, scovearga, doua bete-nfipte-n cur aparat de mers pe drum, si exemplele ar putea continua), intotdeauna mi-am inchipuit ca voi fi o graviduta aproximativ la fel de slaba si cu burtoaca in fata... Ce s-a petrecut de fapt...va puteti inchipui doar. De luat in greutate am luat DOAR vreo 15 kile pana acum ( si mai am vreo 4 luni si ceva pana la...the due date!) dar nefiind obisnuita cu o asemenea greutate ma simt ca o balena in miniatura. Nu va pot explica cat de "dragut" este sotul meu care intreaba: "Ce face elefantica mea? Se simte bine?". Imi vine sa-i smulg paru' din cap.

Oare am luat-o razna? Se poate... Dar cel mai probabil este ca m-am panicat, pentru ca in afara greutatii am parte zilnic de tot felul de schimbari, care mai de care mai hormonale, si cateodata nu ma mai recunosc nici eu, asa ca...cum pot avea pretentia de la altii sa ma mai agreeze cand nici macar eu nu ma mai suport uneori, dar in sinea mea cred ca sunt tot simpatica :) ma amagesc eu! Aaaaa...si-am mai facut si o alta tampenie care imi provoaca o stare de nervozitate, nu-i asa ca 4 luni si ceva suna mai bine decat 132 de zile??? este vorba de fabulosul Count-down de pe blog, si cand vad acolo un numar de ordinul sutelor pana la ...za termen! mai am putin si innebunesc.

Nu ma bagati in seama va rog, dar ati putea sa ma incurajati. Daca nu o faceti voi ma consolez eu singura, pentru ca voi reveni la silueta de altadata, SUNT SIGURA DE ASTA! Nu-i asa? Deja mi-am conturat in cap un program strict de salate, sala/aerobic si alte cele dupa ce voi naste.

P.S.1: V-am spus ca am fost balerina la viata mea? (una din primele cariere, acum sunt pe cu totul alte carari, dar asta e...te duci unde vrea viata!)

P.S.2: Multumesc!

miercuri, 20 mai 2009

Unde mi-e neuronul?!?

Cred ca mi-am pierdut si ultimul neuron... Asa ma simt in ultima vreme, goala pe dinauntru, inclusiv la capitolul gandire. Parca totusi mai aveam o urma din rationamentele de altadata, dar acum...nimic/gol/blanc...nada!!! Sau cel putin asa mi se pare. Ma simt ca un copil d-ala mic care rade din orice, chiar si cand ii arati un deget, sau si mai rau...care plange din orice (de venit imi vine destul de des sa m-apuc de bocit, insa ma abtin de cele mai multe ori!). Nici eu nu stiu ce aia a masii se intampla, insa clar...nu e de bine! Oare e din cauza faptului ca am luat in greutate?!? Mmmmm...might be!

luni, 18 mai 2009

Femeile...


O povestioara cu morala...poate chiar prea multa morala!

Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si ia spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia?Tanarul si-a chemat si a intrebat mama , sora, verisoara vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-ispune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat o va lua de sotie. Neavand alta solutie tanarul a acceptat. Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti ! Imparatul l-a eliberat imediat.

A urmat nunta si noaptea nuntii.Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus: - Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana. Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea....In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. Imediat a venit si raspunsul:- Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata.

Morala : NU CONTEAZA DACA O FEMEIE E FRUMOASA SAU URATA . IN FOND FIECARE E O VRAJITOARE!

joi, 14 mai 2009

Artistice - special pentru barbati (si nu numai)

V-am spus ca am o pasiune aparte pentru fotografie si daca tot am abandonat fotografia artistica de ceva timp, macar ma mai delectez din cand in cand cu realizarile altora. Intotdeauna am fost obsedata de fotografiile artistice si de cele mai putin artistice dar extrem de bine realizate. Asa ca... probabil va voi intoxica cu diverse fotografii in perioada urmatoare, dar chiar nu ma pot abtine!


Fetelor...credeti ca s-ar supara soacra sau bunica daca ati avea o rochie de mireasa cam asa...?






















miercuri, 13 mai 2009

Melancolie...te mananc!


Astazi m-am simtit ca o vietuitoare intr-un borcan...fara capac, dar totusi, abia puteam respira...si fara apa, dar simteam cum ma inec cu fiecare clipa ce trece. Am invatat totusi sa zambesc, nu azi...ci altadata, doar asta mi-a ramas. Nu e asa in fiecare zi, nu e nici ceva nou, caci am mai trecut prin asta altadat'!
N-am mai fost de mult in borcanul cu melancolie...nu mi se intampla!!! Important este ca in starea mea nu sunt singura, e lucrul care imi confera certitudinea ca voi reusi sa revin la starea mea...vesnic zambitoare, mai mult vesela decat trista!
Cred ca imi este dor! Imi este dor cateodata de mine, umbland pe strazi in cautarea unghiului perfect...de fapt, imi este dor de aparatul meu de fotografiat, cel mai vechi prieten! Eu si cu el umbland pe strazi, goi, fara tinta, cautand doar cerul, o fata ridata de trecerea timpului...ceva, orice! Chiar si o raza de lumina: "Spre soare rad! Eu nu-mi am inima in cap, nici creieri n-am in inima.Sunt beat de lume si-s pagan!"

Cum sa nu-mi fie dor de mine cand nu mai sunt aproape nimic din ceea ce am fost? Poate doar undeva in adancul sufletului meu... Sau nici sufleteste, am renuntat la fotografie care altadata era viata mea, am renuntat la poezie care ma scotea din cotidian si in care imi varsam tot amarul, cred ca de fapt am renuntat la mine... Nici nu mai stiu cine sunt acum, ma simt ca un elefantel care gafaie din orice. Unde sunt eu cea care alerga kilometri intregi ( cu pauzele de tigara aferente)nt eu cea care dormea cu carnetelul sub perna si se trezea in miez de noapte ca sa mai scrie doua versuri...Unde???
Mi-e dor!!! Mi-e dor de mine, mi-e mine de mine, mi-e inauntrul meu de mine, mi-e nu stiu cum, mi-e nu stiu ce, mi-e dor de mine ca de casa...imi pasa!
Trebuie sa ma aduc inapoi, trebuie sa imi revin. Nu am voie insa sa fiu suparata pentru ca am cea mai mare bucurie, o bucurie launtrica pe care o retraiesc zi de zi, ora de ora, de fiecare data cand ma trezesc si ma vad cu ditamai burta, de fiecare data cand nu mai imi vine vreo pereche de pantaloni, de fiecare data cand nu-mi pun centura de siguranta... De fiecare data!

Am inceput deja sa zambesc!

Astazi m-am apucat de scris despre starea mea din ultima saptamana...este foarte clar ca ceva se intampla cu mine. Apoi...hoinarind prin amintirile blogului meu am descoperit una din primele postari de pe acest blog si am constatat cu stupoare ca ceea ce scrisesem pana in acel moment seamana izbitor de mult cu acea postare veche, pentru ca ulterior sa public o alta postare "Sursa miraculoasei melancoliei" in care dadusem vina pe micul bebe. Asa o fi fost, insa acum ce mai am oare? Oricum este extrem de ciudata asemanarea intre ce am scris astazi si postarea de acum 5 luni, ceea ce inseamna ca sarcina nu m-a scimbat chiar asa de tare. Astazi fac fix 20 de saptamani de sarcina, adica taman la jumatate. Asta sa fie cauza?

marți, 12 mai 2009

Proiectul 112

Pentru cei ce nu sunt in tema- “Proiect 112 este un proiect fotografic ce pune arta fata in fata cu teroarea violentei in familie. Acesta se materializeaza sub forma a 24 de portrete infatisand personalitati masculine de prim rang din Romania in ipostaze asemanatoare victimelor violentei domestice. Statistic vorbind, victimele sunt femeile iar barbatii, agresorii. Tocmai de aceea rolurile au fost inversate. Incercam sa demonstram barbatilor cum arata violenta domestica pe propria lor piele, i-am fotografiat in situatii in care multe dintre femei se afla. Am ales personalitati pentru ca sunt lideri de opinie, in felul acesta mesajul nostru are sanse mai mari sa fie auzit.”
Fotografii realizate de Alex Galmeanu.
Am ales dintre cele 24 cateva care mi-au placut mie in mod special, sunt realizate excelent, nu stiu insa daca vor atinge publicul tinta, eventual doar sa le provoace un alt crampei de bucurie, sau sa se gandeasca la faptul ca ar putea sa mai bata din cand in cand si ceva barbati, nu numai nevestele. In orice caz...foarte bine realizate fotografiile!

Tudor Giurgiu
Tudor Chirila

Razvan Mazilu
Mihai Petre
Florin Piersic Jr.
Elan Schwantzenberg
Dan Chisu
Dan Bitman
Catalin Botezatu
Alex Abagiu
Si piesa de rezistenta (dupa parerea mea)...
Andrei Gheorghe


luni, 11 mai 2009

A miscat!

In cele din urma s-a gandit si bebelul meu sa dea semne concrete de viata, nu va puteti inchipui ce senzatie unica si extrem de lacrimogena poate fi. De fapt a miscat de acum vreo doua saptamani, am simtit ca o falfaire, dar de atunci...Nimic! Trebuie sa recunosc ca ma panicasem destul de mult, tot asteptand ca macar senzatia aceea usoara de falfaire sa se repete. Intr-atat de panicata am fost incat m-am dus sa fac un eco, ca sa vad eu ca misca si ca e ok. Si bineinteles ca era ok, sanatos, voios, voinic...si deja grasun am putea spune. eu pe internet am citit ca pentru saptamana a 19-a de sarcina, ar trebui sa aiba in jur de 250 de grame, al meu barosan are 320 de grame deja. Sper sa se gandeasca sa se opreasca undeva la 3 kile juma...hai fie, 4 kile cu bataie lunga, doar nu vrea sa o chinuie pe ma-sa.
Revenind la miscare, dupa ce m-am panicat si am fost la eco m-am linistit! Asta se intampla sambata, aseara (duminica adica) stateam si eu intinsa-n pat si ma uitam la diverse si la nimic in mod special, cum s-ar spune butonam televizorul, cand am fost intrerupta de o miscare, care de data asta nu a fost numai o falfaire ci un falfaloi. Am pus mana pe burtica, si tine-te...cred ca vreo 5 minute, am simtit incontinuu. Super senzatie! Oricum stii ca este cineva inlauntrul tau, dar momentul in care da si semne de "Bai, sunt aici!" este incomparabil cu orice alta senzatie!

vineri, 8 mai 2009

Concurs de pe blogul lui Tudor Chirila

Acum vreo doua zile am descoperit pe blogul lui Tudor Chirila un concurs de creatie literara, daca ar fi fost alta tema nu m-ar fi atras deloc, insa tinand cont de faptul ca imi este tare dor sa scriu in ultimul timp, asa cum o faceam inainte, am profitat de acest prilej. Cred ca avem nevoie mai des de astfel de provocari, ca sa ne mai scoata din rutina zilnica si sa ne mai puna mintea la contributie... Mai jos regasiti si datele problemei si rezolvarea in varianta mea.

Concurs. Pentru cei care vor sa scrie.
O sosea marginita de un lan de grau. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Un om pe mijlocul soselei. Un caine. Mort sau viu. Accidentat sau lenes. Un copac pe marginea drumului. O papusa veche din carpa.
Acestea sunt elementele de baza ale unei povesti pe care va invit s-o scrieti si sa mi-o trimiteti. Voi scrie si eu varianta mea. Nu uitati de elementele principale, apoi povestea poate merge in orice directie. Elementele principale trebuie sa se regaseasca la inceput, mijloc si sfarsit.

Suflet pierdut şi regăsit

Ea stătea cu capul între mâini, cocoţată pe pervazul de la geam. Se simţea ca un copac la marginea drumului , în toiul iernii, abandonată, fără vigoare. La un moment dat îşi ridică privirea şi lăsă puţina lumină care mai intra printre obloane să-i lumineze faţa. Era roşie toata şi umflată de atâta plans. Nici ea nu-şi mai amintea de când plângea, trebuie să fi trecut ceva timp. Deschise obloanele larg şi se uită pe fereastră afară, singurul lucru care îi atrase atenţia fu acel cer albastru intrerupt de nori mari albi. Nu îşi putu da seama cam ce oră ar putea fi, putea să fie dimineaţă, cum la fel de bine putea să fie seară.
Se hotărî că trebuia să-şi ia inima-n dinţi şi să treacă peste toate cele întâmplate cu o zi în urma. Se îmbrăcă în grabă, lua un mănunchi de chei si haina de pe cuier şi ieşi pe usă aproape în fugă, încuind în urma ei zgomotos.
Se urcă în maşină şi porni cu scârţâit de roţi. Merse ceva timp fără să aibe vreo directie anume. Strada era la fel de goală şi pustie ca şi sufletul ei. Mergea acum pe o şosea mărginită de un lan de grâu din care năvăli pe neaşteptate un câine. Fata era absentă, observă câinele când era prea târziu, se auzise deja o lovitură puternică în partea din faţă a maşinii şi un schelălăit surd. Reacţia ei fu extrem de întârziată, frână mult după ce conştientiză ceea ce se întâmplase. Se uită în oglinda retrovizoare, însă era mult prea departe de locul cu pricina ca să distingă exact. Se vedea ceva pe mijlocul şoselei, însă nu avea curajul să se ducă până acolo ca să constate dacă acel câine era accidentat sau leneş.
Incepu să urle: “Of! Un alt suflet schilodit de mine! Nu sunt în stare nici măcar să protejez un câine, d-apăi un suflet de om, care mai presus de toate va fi si extreme de dependent de mine!”.
Fata mai rămase acolo câteva ceasuri bune, parcă nu mai conta nimic pentru ea. Tăcerea în care statuse în ultimele ore parcă îi deformase timpanele; auzea însă o bătaie continuă, ca de inimă. Işi puse mâna pe piept, nu era inima ei, bătea prea repede ca să fie a ei. Pentru o clipă se întrebă dacă bătaia inimii pe care o simţise mai devreme avea cum să fie a ei, căci se simţea moartă de ceva vreme. Abia apoi îşi reveni în simţiri şi îşi dădu seama că era inima ei, însă şi bătaia cealaltă încă o auzea, sau doar simţea ceva, nici ea nu mai realiza. Işi coborî mâna mai jos pe pântece şi realiză că acolo este sursa simţămintelor ciudate. Atunci realiză că de fapt nimic nu mai conta, nici daca acel căţel era mort sau viu , pentru că o altă viaţă luase naştere înlăuntrul ei, şi asta era cel mai important.
Cum putuse oare să se gândească măcar o clipă că ar putea renunţa la crâmpeiul de bucurie din pântecele ei; numai el şi vorbele lui o aduseseră cu gândul într-acolo. Dar nu! Nu avea să ţină cont de el şi de părerile lui idioate şi infantile, avea să fie al ei şi doar al ei; până la urmă tată putea fi oricine, chiar şi… Ridică privirea. Un om pe mijlocul şoselei se pierdea în depărtare. Atunci ea se surprinse strigând ca şi cum l-ar fi înfruntat pe el: “Chiar şi acela! Un om oarecare de pe stradă şi tot ar iubi mai mult acest copil decât ai fi făcut-o tu!”. Râse înfundat de izbucnirea pe care o avusese.
Dintr-o dată se simţi zgâlţâită şi pălmuită, reuşi cu greu să deschidă ochii. Deasupra ei o faţă blândă a unui om trecut de patruzeci de ani care-I şopti la ureche: “Aveţi o fetiţă sănătoasă tun!”. Abia apoi îşi aminti cum ajunsese la spital, probabil că leşinase de-I reveniră toate acele amintiri din trecut. Se ridică în capul oaselor şi cu ochii holbaţi la fetiţa ei, îşi dădu seama că seamană cu o păpuşă veche din cârpă pe care i-o făcuse bunica ei; dar păpuşa aceasta avea să fie doar a ei, nu mai trebuia să o împartă cu alţi copii de pe uliţă.
Şimţi cum i se umple sufletul de bucurie, aceasta senzaţie nu o mai trăise niciodată.

marți, 5 mai 2009

Asociatia inteligentilor anonimi


Ati observat ca exista o groaza de asociatii de oameni oropsiti de-ale vietii greutati, fie ele fictive, fie ele pe bune. Astfel de asociatii sunt destinate oamenilor care au diverse probleme, fie ca sunt ei alcoolici, fie ca sufera de pierderea cuiva drag, fie ca e vorba despre o reclama mai mult sau mai putin idioata in care intelegem ca ar fi vorba de asociatia shoping-istilor anonimi... si tot asa exemplele ar putea continua. Din ceea ce stiu eu, mai din filme, mai din viata reala (bineinteles ca din povestirile prietenilor, nicidecum exeplul meu personal) in aceste asociatii vii si te plangi alaturi de altii care sufera de aceeasi "boala" sau "presupusa boala" si spui acolo, de cand n-ai mai baut tu o picaturica de alcool, de cand nu mai fusei pe la shopping, de cand nu te-ai mai gandit la raposatu'.


Toate acestea fiind spuse, m-am gandit eu zilele astea care ar fi cei mai oropsiti si suparati oameni din lume si am ajuns la concluzia ca, acestia nu ar fi nicidecum alcoolicii - fie ei anonimi sau declarati (nu de alta, dar vorba ceea: daca trag o dusca, le revine imediat fericirea de-altadat'), nici drogatii (pe aceleasi criterii ca si alcoolicii), nicidecum shopping-istii (ca alora le-ai dat 50 lei sa se duca la tzigani sa-si ia doua banane la 10 mii si-s super fericiti), nici vaduvele anonime (ca doar sunt atatea pe lumea asta care-au descoperit tot felul de consolari, in plus, la aceste intruniri pot intalni si diversi vaduvi indurerati)...si in final, unde vroiam sa ajung, ca cei mai nefericiti sunt oamenii inteligenti si geniile.


De ce? Pai, p-astia chiar nu-i intelege nimeni, nici nu exista nici un fel de leac sau terapie pentru vindecarea lor (doar sa-si faca vreo operatie de extirpare a unei parti din creier), este foarte putin probabil ca de-a lungul vietii sa cunoasca multe persoane care sufera de aceeasi "boala" si, mai presus de toate, argumentul suprem: sunt in permanenta inconjurati de incompetenti, incapabili si mai ales fuduli, sunt si constienti de prezenta acestor exemplare in jurul lor, si de faptul ca nu au cum sa se puna cu o turma (pentru ca stim cu totii ca aceste exemplare nu apar niciodata in numar mic - indiferent de cat de selecta ar fi locatia).


Bai nefericitilor de pretutindeni, voi nefericitii cei bogati cu duhul, n-ati vrea sa lasam la o parte gripa porcina si alte probleme existentiale ale omenirii si sa facem o asociatie a inteligentilor anonimi?

Bineinteles ca aberez de cele mai multe ori, dar chiar a inceput sa incolteasca din ce in ce mai mult aceasta idee, si nu trebuie neaparat sa fie o asociatie unde ne intalnim cu totii si ne tinem de mana ci poate fi pur si simplu un blog unde sa postam ofurile zilnice... Could that work?

Voi reveni cu o alta postare pe tema, trebuie sa-mi treaca starea nasoala de care sufar de vreo doua zile. Zambiti, maine poate fi mai rau!

M-am hotarat sa devin prost - partea II

Nu este oare cu mult mai bine daca trece viata pe langa tine si nu ramai decat cu vidul din capul tau? Se pare ca oamenii prosti se pot chiar si indragosti. Exemplul cel mai elocvent...scrisoricile de mai jos. Nu stiu daca sunt pe bune sau sunt inventate, cert este ca exprima foarte bine realitatea prostiei din tarisoarea noastra....si de, ce e oare mai periculos decat un prost indragostit? Raspuns: doi prosti indragostiti!















luni, 4 mai 2009

M-am hotarat sa devin un om prost - partea I

Am inceput sa citesc o carte care se numeste intr-un mod fenomenal, si anume "M-am hotarat sa devin prost", este o carte extrem de funny pe alocuri dar si extrem de realista dealtfel. Decizia personajului principal din carte de a deveni prost este cat se poate de intemeiata si cred ca cel pution o data in viata asta ne-am gandit "Ba, ce bine ar fi daca as fi prost!".
Pentru a exemplifica cat de bine este uneori sa fii prost urmariti filmuletul funny de mai jos, nu de alta, dar este luni si trebuie sa ne descretim un pic fruntile.
PS: Prostia in sine nu doare dar duce la situatii cauzatoare de durere...
Voi v-ati gandit vreodata ca ar fi mult mai bine daca ati fi prosti?

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei