miercuri, 28 aprilie 2010

Dimineata perfecta


Gangurit de copil in zori de zi. Ochii mei sunt inca lipiti de somn, nu vor sa se deschida. Din nou gangurit vesel de copil. Ploapele mi se zbat. Liniste... Genele adorm iar pe ploapele mele aceleasi. Fosneala surda din patut ma-nvioreaza. Reusesc sa deschid ochii, ma intind si casc. Ochii mei se vor pravaliti din nou. Nu-i las! Ma ridic. Surasul inocent al copilului meu mi se-ntipareste in timpane. Intind bratele catre el, ma cuprinde, rade cu rasul lui acelasi. Casca! Se lipeste cu fruntea de obrazul meu si inchide ochii incet. Suspina ca si cum viata lui ar fi cea mai grea si se lasa purtat de bratele mele. Il port in brate pe aripi de vis si-l astern in moalele patului. Ma indrept intr-acolo, iau apa de izvor, dau foc. Se-nalta aburi deodata, cu lingura mea torn cafeaua in ea. Si amestec, si amestec, se-nalta vanjos catre buzele vasului. Sting in momentul potrivit. O las prada aerului sa se racorasca, sa s-aseze si o torn in cana. Imi iau cana si ma-ndrept catre balansoar. Soarele a rasarit de ceva timp, narile mele sfredelesc aerul plapand. Citesc insetata ultimele pagini din "Trei dinti din fata". Am terminat, raman descumpanita oarecum. O mai citisem, poate acum vreun an. Cred ca visasem un alt sfarsit, nu mi-l aduceam aminte asa. Olga si Val erau impreuna in vechea carte la sfarsit. Doar am visat. Raman cu un gust amar. Ma indrept catre casa in rafturile prafuite ale bibliotecii, caut o alta... Nu o gasesc, imi aduc aminte, cartea mea preferata "Changi" este in mainile altora, de fapt in biblioteca altora, imprumutata, ramasa acolo prafuita si neapreciata. Aproape plang caci nu o voi mai recupera, daca ar fi fost pe maini bune si citita nu as fi plans pentru ea, dar o stiu ca este singura si necitita. Ma consolez, imi voi lua alta. Acum trebuie sa gasesc ceva pentru gandurile mele insetate, caut si gasesc o alta citita mai de mult, poate prea de mult... "Adam si Eva". Nu mi-o mai amintesc nicicum. Stiu ca mi-a placut, dar atat. O iau si ma-ndrept din nou catre balansoar. Ma las purtata de adierea vantului si de paginile cartii. Intre timp, imi beau cafeaua, fumez si o tigara insetata tot cu capul afundat intre randurile cartii. Se aude plans de copil, am terminat. Asta a fost dimineata mea perfecta...

miercuri, 21 aprilie 2010

Iti multumesc pentru ca existi


Existenta mea este una simpla ascunsa intre cuvinte marete. Sufletul meu este incarcat de existenta mea. Doar eu supravietuiesc intre cuvinte si unii care le inteleg. Cateodata ma simt sufocata de ele, pentru ca am atat de multe incat nu le pot refula deodata. Cateodata sunt goala pe dinauntru pentru ca sunt muta, imi lipsesc cuvintele. Cateodata sunt atat de plina incat ma asez si scriu, si iar scriu si nu e niciodata de ajuns. Ceea ce ajunge la retinele voastre este o mica parte din ceea ce scriu eu zilnic. Ceea ce ajunge in sufletele voastre este nimic pe langa ceea ce salasluieste in sufletul meu. Existenta mea pentru mine nu a fost niciodata de ajuns, si probabil n-o sa fie vreodata. Existenta mea prin mine este cu totul alceva... este ca si cum as intra in transa, este ca si cum m-as desprinde de mine, desi eu sunt aceeasi. Cateodata nici eu nu ma recunosc, existenta mea o consider cateodata de prisos dar nu am cui sa las vorbele mele. Daca le-as putea cuprinde pe toate intr-o singura zi, sa le adun intr-un borcan mare, ar fi mare lucru. Insa nu pot. Intotdeauna mai am ceva de spus. Gandurile mele nu se opresc niciodata pe loc. Ele calatoresc pe aripi de vis in existenta mea aceeasi. Dar aripile de vis le duc pe alte taramuri, acolo unde eu nu am fost niciodata fizic... dar gandul... te poate duce oriunde iar aripile de vis te pot purta catre o noua existenta in fiecare minut. Hipnotizata de frumusetea lumii pasesc mai departe, nu pe pamant, ci acolo in ceruri. Pasesc pe norii moi, ca de puf, talpile mi se afunda in ei pana la glezne si nu vreau sa pasesc mai departe, vreau sa raman acolo, sa plec capul pe nori si sa dorm in nestire. Existenta mea nu a fost niciodata suficienta pentru tine, pentru altii da. Pentru altii care au stiut sa m-asculte, care au stiut sa citeasca neintelesul celor spuse de mine. Neintelesul vorbelor mele salasluieste in sufletul meu acelasi. Sufletul meu de alta data care s-a transformat intr-un suflet scrijelit cu flori de mucegai. Existenta mea este alinare pentru unii si suferinta pentru altii. Alinarea o gasesc intre buzele tale moi si suferinta tot acolo. Nimic nu este mai adevarat decat existenta mea aici langa tine, langa sufletul tau acelasi.
Cand o sa ma opresc oare? Cum din ce? Din atatea cuvinte, din atatea ganduri, din atatea nimicuri asezate pe hartie, din atatea versuri fara rima pentru tine, din atata arta mucegaita de neapreciere.
Existenta mea este insasi arta aceasta, cuvintele insiruite cu rost pe hartie. Aprecierea cuvintelor existentei mele a trecut, nu m-am nascut cand trebuia. Poate ca secolul trecut ar fi fost mai potrivit. Dar daca existenta mea in secolul trecut ar fi fost cea a unei nestiutoare de litere si de cuvinte, as fi ramas doar cu gandurile mele. Poate ca le-as fi cantat daca nu aveam penita si pergament ca sa le-astern. Si poate ca... acele cantece ale mele ar fi atarnat in timpanele tale mai mult decat cuvintele mele insiruite. Pentru ca, daca as fi cantat gandurile mele aceleasi ar fi existat cineva care sa le fredoneze la nesfarsit si odata... poate chiar in secolul asta ar fi ajuns la urechile cui trebuie, aceluia care ar fi inteles pentru prima data neintelesul celor cantate si scrise de catre mine.
Existenta mea este efemera fara aliatele mele... cuvintele. Existenta mea este perpetua atunci cand cuvintele mele ajung in sufletele celor cale le pastreaza si le apreciaza. Existenta mea este subreda daca te gandesti sa stergi macar un cuvant din cele asternute de mine, pentru ca, fara el, nu mai are acelasi inteles.
Existenta mea este legata de amortirea gandurilor mele pe hartie. Existenta mea este complicata pentru altii si mult prea simpla pentru mine. Simpla mea existenta este legata de cuvintele celui care a inteles si care mi-a multumit doar pentru a fi. Vorbele lui din buricul degetelor catre tastatura sunt si acum tintuite in timpanele mele "Iti multumesc pentru ca existi!". Ce poate fi mai frumos?

marți, 20 aprilie 2010

O suta


O suta de cuvinte asternute pe hartie. O suta de vorbe soptite in urechea ta. O suta de lacrimi izvorate din ochiul tau acelasi. O suta de fulgi de zapada cazuti din ceruri. O suta de stele pe cerul acelasi. O suta de rasarituri in aceeasi mare neagra. O suta de alge pe fundul marii. O suta de albine pe petalele-ti rosii. O suta de furnici intr-o nunta. O suta de nori negri pe ceru-mi albastru. O suta de frunze din stejarul meu falnic. O suta de valuri in marea mea inspumata. O suta de nimicuri asezate la picioarele mele. O suta de iubiri daramate de vorbele tale aceleasi. O suta de suflete zdruncinate de tine. O suta de luceferi in sufletu-mi plapand. O suta de tigari arse intre buzele mele. O suta de cantece fredonate pentru tine. O suta de rochii in sifonierul vechi. O suta de perechi de pantofi pe care i-am dorit. O suta de zile ce au trecut pe langa mine pe nesimtite. O suta de minute de asteptare din ceasul acelasi. O suta de surasuri pe buzele-mi roz. O suta de chicote din inima-mi de copil. O suta de fire albe ce au iesit pentru tine. O suta de sarutari pe frunte din partea mamei mele. O suta de frustari acumulate-n sufletul meu acelasi. O suta de picaturi de ploaie ce au iscat furtuna. O suta de tablouri atarnate pe peretii tai scrijeliti. O suta de fotografii facute sufletului tau gol. O suta de tatuaje pe corpul meu roz. O suta de ganduri negre ce s-au lasat la fund. O suta de ganduri bune ce au venit acum pentru prima data. O suta de stele cazatoare la picioarele tale aceleasi. O suta de vorbe fara inteles pentru altii. O suta de poezii pentru o iubire pierduta. O suta de muze pentru un vers. O suta de pasi in talpile tale aceleasi. O suta de statui incremenite de piatra. O suta de lumanari de ceara topite de caldura sufletului meu. O suta de picaturi de ceara care se zbat a fi lumanare. O suta de picaturi de apa in graalul tau sfant. O suta de pahare de vin pe gatul tau insetat. O suta de nimicuri asezate pe un pergament. O suta de harti pentru a-ti arata o lume. O suta de Luceferi de care sa te-ndragostesti. O suta de fire de nisip din clepsidra mea. O suta de ticairi de ceas pentru a-ti arata ca-i tarziu. O suta de limbi de foc pentru o eruptie vulcanica. O suta de talpi pe nisipul rece din fundul marii. O suta de alge agatate de ele. O suta de scoici si o suta de melci ce-ti arata drumul acelasi. O suta de ganduri rebele prin mintea ta. O suta de vorbe asezate la picioarele mele. O suta de cuvinte de iertare care nu-nseamna nimic. O suta de urechi care asculta vorbele tale aceleasi fara de inteles. O suta de flori primite in viata. O suta de voaluri de mireasa probate. O suta de vise neimplinite. O suta de fotografii de apreciat intr-o viata. O suta de fete pentru a te vedea fericita. O suta de masti pentru starile tale. O suta de carnavaluri la care sa dansezi. O suta de minute intr-o singura ora. O suta de saruturi doar pentru buzele mele umede. O suta de litere asezate pe-o hartie, e arta. O suta de temeri in sufletul meu acelasi. O suta de flori de mucegai pe sufletu-mi scrijelit. O suta de rasarituri de sori pe retina mea insetata. O suta de ochi asternuti peste mine cu admiratie. O suta de gangureli de copil cu glasul acelasi. O suta de hohote de ras pentru mine din tine. O suta de prime cuvinte care m-arata pe mine aceeasi - mama. O suta de struguri pentru a tale desfranari de vin. O suta de femei pentru haremul tau din vis. O suta de minuni pe pamantul acelasi. O suta de juraminte de pe buzele-ti fierbinti. O suta de dimineti perfecte pentru tine. O suta de vieti care nu ti-ar fi de ajuns. O suta de incantari pentru ochiul tau acelasi. O suta de calatorii pe intregul mapamond. O suta de intristari pentru sufletul tau cald. O suta de nasteri de vieti noi intr-un singur moment. O suta de larve ce vor deveni fluturi. O suta de baloane ce se-nalta catre cer. O suta de alergari cu talpile-mi aceleasi. O suta de secrete ascunse de mine in sufletul tau moale. O suta de strigate int-un glas mut. O suta de maini trudite pentru tine. O suta de fulgi pentru perna ta moale. O suta de lumanari arse pentru romanticul din tine. O suta de fulgere pravalite pe pamantul rece si umed. O suta de piese de teatru vazute de ochii tai aceiasi. O suta de intarzieri in calendarul tau grabit. O suta de piese romantice cantate de limbile magnetofonului tau. O suta de stiinte studiate pentru tine. O suta de vioare ce-si inalta sunetul pentru urechile tale. O suta de romante scrise doar pentru tine. O suta minus una, adica nouazeci si noua. O suta de propozitii asternute acum. Si...ma opresc!
De ce o suta? Pentru ca mi-e sufletul intr-o suta de parti, pentru ca iubesc o suta de vietuitoare, pentru ca iubesc o suta de cuvinte, pentru ca asa sarbatoresc eu a suta postare pe blogul meu acelasi...Multumesc!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Suflet scrijelit



Cata suparare se poate acumula intr-un singur suflet? Cata tristete poate cuprinde acesta? Cate lacrimi poate varsa un ochi? Cata dojenire poate indura o inima? Multa... multa... multa!
Dar existaoare un punct limita? Exista un moment in care se umple si refuleaza? Exista oare un moment in care da pe dinafara? Cand este oare acest moment? Pare ca nu vine niciodata. De acumulat...se tot acumuleaza, de dat pe dinafara...da, catre ochi, o ploaie mica sau mai mare, uneori chiar o furtuna. Dar se opreste! Si face iar loc. Nu este niciodata plin. Cand poti spune oare ca un suflet nu mai poate? Cat mai are de indurat? Cat???
Pe ochii ei de sori izvorasc parauri. Parauri neincetate din inima si din suflet amortit. Paraurile se vor varsa in rauri si raurile in mare si marea in oceane. De ce e marea sarata? De ce e oceanul sarat? De lacrimi. Cate lacrimi am varsat noi viata toata? Eu un ocean? Voi?
Lacrimile nu ma mai ajuta. Nu mai sunt de mult nici macar o refulare. Sunt doar parauri ce izvorasc din adancul ochilor mei. Dar originea lor nu se afla in ochii mei aceiasi, ci undeva mai departe, mult mai departe. Ca sa afli sursa trebuie sa cauti! Unde? Acolo-n depatare. In nemarginire ma aflu tot intre lacrimi. Nu ai aflat nici acum de unde vin. Eu cred ca stii dar nu le-ai dat importanta vreodata. Sunt de acolo, de pe taramurile unde ai poposit si tu si nu mai vrei sa pleci, caci este cald si bine. Tot timpul te-am primit ca pe un rege, desi n-ai plecat nicaieri ca sa poti sa vii! Traiesti in mine si nu vei pleca. Esti in sufletul meu acelasi, scaldat de lacrimi. Da! De acolo vin lacrimile mele. Din suflet! Din sufletul acelasi care te-a iubit odata... care te iubeste inca, naucit de aceeasi iubire de demult. Cum poate fi altfel? Nu are cum! Caci tu esti in sufletul meu si tot acolo salasluiesc si ele... lacrimile. Adica tu si iubirea ta, fara lacrimile mele nu sunteti. Nu ai cum exista altfel! Asa-mi e sufletul! Acelasi... scaldat de iubire si de lacrimi. Iubirea mea nu este niciodata uscata, niciodata nu a vazut soarele ca s-o naparleasca, niciodata n-a vazut lumina ca s-o ocroteasca. Ea este acolo... mucegaita de umezeala lacrimilor mele aceleasi. Intr-o zi o sa mucegaiasca toata... in urma ei n-o sa mai ramana nimic, decat flori de mucegai pe peretii sufletului meu de altadata. Si atunci o sa-ti dai seama, dar o sa fie prea tarziu si n-o sa-ti ramana nimic din iubirea mea de altadata. Si ai sa tanjesti dupa ea, si ai sa stii ca este acolo, intre florile de mucegai si ai sa-mi vrei iubirea inapoi si o sa te apuci sa scrijelesti mucegaiul ca sa gasesti iubirea. Si o sa scrijelesti... iar si iar... dar n-o s-o mai gasesti, pe ea, iubirea, dar o sa lasi in urma ta un suflet scrijelit cu flori de mucegai, insemne ale iubirii tale de alta data...

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Romanta focului


Scanteie din pietre de cremene... atat? Nu! Si altele: lemne, crengi, rumegus, carbuni... ce vrei tu! De scantei cu sclipiri mari si dese, de lovesti cremene de cremene intre frunze uscate, deodata se isca un foc. Atat... doar atat! Scanteia-i de ajuns si vantul prielnic. Nu numai! Odata pornit cu greu il poti opri, mai ales daca el, vantul isi vantura nasul prin a sale sclipiri de scantei. Se-nalta vrajmas catre ceruri cu limbile sale de foc si vrea sa ajunga la soare. Nu poate. Trimite mesaje spre dansul. Cu norii sai de fum ii scrie soarelui. Cu fum alb, cu fum negru... char si gri scrijeleste pe nori si scrie spre soare: "Fierbinti suntem amandoi, dar tu aici pe pamant doar te-avanti, te feresti intre nori, poti sa ma iei intre sori, caci frati suntem noi doi?"
Dar soarele nu-l baga-n seama, nu-l vede niciunde. Cand norii se dau deoparte citeste mesajul de fum si surade. Noi frati? Nicicand, nici in vise noi doi nu suntem frati. Eu Soare puternic, nu am frati ca tine, gasesc alinarea intre nori, ei imi sunt frati vitregi, m-ascund intre ei. Cu ochii de sori privesc printre nori si fumul tau negru nu m-alina nicicum. Tu frate cu mine? Nicicand! Eu intre ceruri suit, ma cobor doar cand vreau catre tine, eu rang inalt de celest! Tu? Nici a mia sclipire din viata-mi aceeasi nu pot da pentru tine! Si rade si rade de focul acelasi si-l lasa batjocorit pe pamant.

Dar el focul se supara, merge mai departe cu limbile sale de foc se-nalta spre cer, il ameninta pe soare cu-a sale arderi profunde si soarele rade de el. Ei bine, daca limbile mele de foc nu te sperie atunci am sa-ti vin de hac intr-un fel. Se-nalta la ceruri acelasi, si cand sa ajunga la el cu focul acelasi isi da seama ca soarele e mai fierbinte decat el. Dar stie ca o sa-i vina de hac, se lasa din nou catre pamant si-aduna cu-a sale maini de foc frunze umede de prin paduri, si le-nsfaca odata, le mananca cu limbile sale de foc. Si-atunci ce sa vezi... din focul acelasi un aspru duh negru iesi ca din lampa... e fum! Fumul se-nalta prielnic si-acopera nori si ceruri, pe soare-l orbeste. Niciunde nu vezi ochi de sori. Cerul e negru, nici urma de soare, acum focul rade de soarele negru caci dintii de sori nu se vad nicaieri. Si rade si rade, mananca padurea si frunzele umede si fumul acelasi orbeste pe nori.

Dar norii se supara de orbirea de sori si se-avanta cu vant catre foc ca sa-l stinga, dar vantul l-ajuta pe foc, se ridica, mai trainic acum, mai vanjos! Isi dau seama norii ca nu-l sperie cu vantul si se-apuca de plans pentru sori! Si plang si iar plang dintre nori peste foc, si fumul se spulbera, scanteile fug, ramane cenusa in urma... Dar focul acelasi va renaste odata din propria-i cenusa, ajutat chiar de sori, si de vant si de nori! Cand totul in urma sa va fi uscat si norii se vor bucura, se vor avanta care-ncotro si se vor lovi unul de altul in joaca si cu fulgere vor veni pe pamant. Din fulgere lor de nori ucigasi va renaste iar focul acelasi...vrajmas! Cu dintii sai de flacari va rade la sori si povestea o va lua de la capat. Cu sori si cu foc nu te joci, caci te frig dar poti invata sa te-nalti catre cer si sa renasti din cenusa ... acelasi!

marți, 6 aprilie 2010

Romanta aerului


Vantul te poarta pe aripi de zbor. Te ascunzi intre frunze, in valurile marii si in sclipiri de roua. Aerul este totul pentru noi, desi nu-l observam cu-a sa blanda adiere si nici nu-l mirosim, caci miroase a gol. Si golul e aer si aerul e gol. Dar pretutindeni golul acesta este plin, desi nu-l vedem niciunde, cu a sale adieri plapande este acolo, doar aer. Si vantul adie prin parul acelasi, cu-a sale adieri te orbeste o clipa. Dar tu ridici mana si-l dai la o parte, cu ochii tai de sori privesti inainte. Norii bucalati te-arunca cat colo, din unul intr-altul te salti si te-avanti. Cu a tale suflare de aer puternic te-ascunzi intre nori de priviri si-i impingi. Si-i dai colo-n ceruri, si-n vale-i cobori, cu a tale suflare desparti nori de nori. Apoi te avanti, dintre nori te impingi si te cobori spre pamanturi, intre raze de sori iti faci loc, cu mainile tale de aer dai raze deoparte si vii bucalat si vioi catre noi. Cu a tale adieri plapande ne mangai obrazul si stim uneori ca te superi si-atunci din calea-ti fugim mancand chiar pamantul. Cu a ta suflare ne dai viata desi imprejur nu te vedem niciunde. Nici nu trebuie, caci te avem neincetat. Esti mereu acolo... intre razele de soare, intre narile noastre insetate, intre fulgii de nea, intre frunzele verzi, intre valurile marii... Cum sa nu fii? Daca n-ai fi tu, n-am fi nici noi. Pe aripile tale porti viata... viata nemarginita! Pe aripile tale adie fulgii de nea si picaturile de ploaie. Tot pe aripile tale aceleasi zboara frunzele toamnei, polenul din flori, mirosul de tei ... in fata ta se-nclina toata natura, fiecare ram e la picioarele tale, fiecare fir de iarba, fiecare petala de floare...
Si ma saruti neincetat intre valurile inspumate, si ma alini cu a tale adieri plapande cu miros de verde... tot tu, ma sui si ma cobori pe aripi de vis. Cate aripi s-ar deschide fara tine? Cate aripi nu ar obosi fara tine? Cate?
Ma porti intre ceruri pe aripi de zbor. Dai norii deoparte ca sa-mi faci loc. Ii trimiti sus incolo, deasupra capului meu ca sa-mi tina umbra. M-ai purtat neincetat, de cand m-ai luat din curte, m-ai ridicat incet pe aripile tale, am incercat sa zbor singura dar nu am putut asa ca... m-ai luat tu mai departe, m-ai impins catre sori sa-i vad de aproape si nu te-ai gandit nicicand ca ma vor orbi. Acum sunt oarba de sori si de vise, cu ochii caut a ta alinare, nu te vad... nu ma vezi! Incerc sa te caut... dau frunze deoparte, nu esti! Merg mai departe, ma salt intre nori, si-i dau la o parte, te caut, te strig... dar nu esti! Si merg si iar merg, ma-mpiedic de-o stanca, te caut si acolo, parca te vad dar nu esti! Te-am cautat peste tot, a mai ramas o singura solutie, intre valuri sa te caut! Si ma lupt cu nisipul rece ce-mi calca in talpi si se-afunda-n simtiri. Imi las talpile reci in urma, dar tu te furisezi in spatele meu si le-acoperi si treci si te-ascunzi din nou. Dar eu te-am vazut si ma apropii... cu talpile calc in marea de gheata si te caut intre valurile mici dar nu esti! Te-am vazut esti mai in departare, intre valuri mari te avanti, si vin dupa tine si strig! Talpile mi se afunda in nisipul rece si marea-mi ajunge pan la brau, dar tu m-ai vazut si te repezi cu valurile tale sa ma darami... Si te-nalti si vii catre mine-nspumat! Si m-ai gasit cu-a tale valuri reci ma tragi la fund, ma tintuiesti... nu mai sunt oarba acum, vad licariri de sori intre valuri. Dar tu ai plecat, ai fugit tot in valuri si pe mine m-ai lasat aici, fara tine nu pot rezista si ma las purtata, poate ai sa ma cauti. Dansez intre curenti pe fundurile marii, cu nisipul in talpi si cu scoicile-n maini si-nainte de a intra in orbire, iti scriu un mesaj acolo-n nisip, din scoici si din melci si din talpile-mi reci: "Ai grija de altii sa-i porti pe aripi de vis dar sa nu-i lasi sa danseze romante cu tine in valurile inspumate ale marii". Mesajul a ramas acolo, pe fundul marii ca si mine, albastra la fel ca marea, caci tu ai ramas acolo-n valuri, n-ai venit cu mine...iar eu fara tine... nu sunt!


Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei