vineri, 27 februarie 2009

Proba I, concursul Cristinei V.

Continuati textul, cu propriile cuvinte, folosindu-va propria imaginatie :) [celelalte probe au sa fie exact la fel]. Apreciez ideile surprinzatoare, exprimate cat mai corect in limba romana. Tin sa specific ca o idee mai slaba exprimata fara dezacorduri va primi o nota mai mare decat una buna, dar exprimata deficitar.

" Era liniste ca intr-o manastire si nu se auzea decat bataia ciocanului pe nicovala, la potcovarie. In fund erau garduri, gradini verzi ca mugurii ce incepeau sa apara pe crengile liliacului, case albe si galbene, cu ferestre deschise ici-colo.Maigret o lua la stanga, catre casa cu un etaj a familiei Gastin. Cand intinse mana, inainte sa bata, usa se deschise si el se trezi in pragul unei bucatarii. Inauntru, un baiat cu ochelari sedea in fara mesei acoperite cu panza cerata cafenie, aplecat asupra unui caiet.Ii deschise doamna Gastin. Il vazuse pe fereastra cum se oprise in curte, cum privise in jur si inaintase cu pasi inceti.

- Am aflat de ieri ca o sa veniti, spuse ea, dandu-se la o parte ca sa-i faca loc sa treaca. Intrati, domnule comisar. Daca ati sti ce bine-mi pare ca ati venit!Femeia isi sterse mainile ude de sort, intorcandu-se catre fiul ei care nu ridicase capul si parea ca nu-l ia in seama pe vizitator.

- Nu-i dai buna ziua comisarului, Jean-Paul? "

Jean-Paul ezita, dar in cele din urma scrasni printre dinti:
- Buna ziua domnule comisar!
Se lasa o liniste apasatoare, si bataia ciocanului se oprise parca in loc, in urma ramanand doar un tiuit surd care vibra in timpanele tuturor celor din incapere. In cele din urma tacerea fu rupta de doamna Gastin:
- Va servesc cu ceva domnule comisar?
- Nu multumesc, poate mai tarziu, acum trebuie sa rezolv problema pentru care am venit! zise comisarul pe un ton foarte grav, fixandu-l in continuare pe Jean-Paul.
- Stiam ca o sa veniti, credeam ca mai aveti ceva vesti despre Sophie, spuse cu vocea tremuranda si privirea intrebatoare, ca si cum ar fi asteptat de-o vesnicie doamna Gastin.
- Am ajuns intr-un mare impas, este imposibil, intr-un sat atat de mic unde toata lumea se cunoaste, sa nu o fi observat nimeni pe Sofie plecand din sat sau in prezenta unei alte persoane. Avem cateva indicii. Ultima oara a fost vazuta la potcovarie, in prezenta unui barbat cu ochelari. Prima oara am crezut ca este vorba de potcovarul satului, ca doar cu totii stim ca are ochelarii mai mari decat fata, dar apoi, cand am fost la spital la sotia mea, pe hol m-am intalnit cu fiul potcovarului, este internat saracul de vineri dimineata...Intelegeti?
Femeia se uita nedumerita, nu isi dadea seama unde vroia sa ajunga cu toata povestea asta comisarul, si pana la urma, ce legatura avea cu fiica ei Sofie, care disparuse de sambata. Si daca potcovarul era internat ce? Si-asa avea ea destule pe cap astfel incat sa se mai supere si pentru boala potcovarului Marceau; nu se gandea decat sa-si gaseasca fiica, nimic altceva nu mai conta, insa se trezi vorbind:
- Da, da, inteleg...
Comisarul ii facu semn din ochi spre baiat, care sorbea fiecare cuvant din conversatia celor doi. Doamna Gastin intelese in cele din urma:
- Jean-Paul du-te la tine in camera!
Baiatul tranti caietul si se indrepta cu pasi repezi pe scari, tropaind urca toate scarile, ajunse in fata camerei lui, deschise usa si o tranti. Ramase in fata usii tinandu-si respiratia ca sa nu se dea de gol. Ciuli urechile.
- Doamna Gastin, daca Marceau era internat, cu cine era fiica dumneavoastra la potcovarie sambata dimineata? Uitandu-ma la Jean-Paul, are o statura impresionanta pentru cei 13 ani ai lui, nu?
- Nu inteleg unde vreti sa ajungeti?
- Sofie era cu Jean-Paul la potcovarie. Baiatul nu v-a spus nimic?
- A fost pedepsit sambata si inchis in camera lui, eu si cu domnul Gastin am plecat in targ, cand ne-am intors dupa pranz Jean-Paul dormea in camera lui...N-avea cum sa fie el!
- Alti doi sateni mi-au confirmat ca l-au vazut sambata la pranz in sat, nu a salutat pe nimeni, a trecut in fuga pe langa toata lumea.
- Char daca...ce legatura are cu disparitia fiicei mele? Jean-Paul este ca si un frate pentru ea, au crescut de mici impreuna. Ce vreti sa insinuati?
- Sofie si cu barbatul cu ochelari de la potcovarie nu au avut o discutie tocmai amicala, au fost vazuti certandu-se, imbrancindu-se...dupa care subita disparitie a fiicei dumneavoastra. Nu vi se pare nimic suspect? Aaaa, pentru ca nu v-am spus, pe ciocanul de la potcovarie am gasit urme de sange...Acum intelegeti ce insinuez?
Doamna Gastin incepu sa urle, aproape desfigurata la fata, cu buza de jos tremuranda:
- Domnule comisar, si dumneavoastra aveti copii, nu s-au certat si imbrancit niciodata, este un lucru atat de suspect ca doi copii sa se certe si sa se imbranceasca?
- Aveti dreptate, dar nici unul din copii mei nu a disparut dupa o cearta, si mai ales sa fie si urme de sange in urma! Eu vreau sa dau de capat acestei povesti, il voi lua pe Jean-Paul la politie pentru un interogatoriu.
Jean-Paul incremenise in capul scarilor, ii venea sa planga, dar isi dadu seama ca trebuie sa actioneze ca un barbat, deschise usa incet, lega doua cearceafuri, cobori pe geam si o rupse la fuga printre tufisurile de liliac.
Cei doi urcara scarile, femeia plangea in hohote, mai urma o runda de tonuri grave, voci ridicate si multe gesturi in fata usii baiatului. In cele din urma, comisarul puse mana pe clanta si tranti usa de perete. Femeia se aseza in genunchi cu capul in maini.
- Ai vazut femeie, el este vinovatul, el ti-a omorat fiica si tu il plangi ca pe un sfant. Daca nu era vinovat nu fugea nu? zbiera comisarul trantind usa in urma lui.
Femeia mai ramase acolo cateva ceasuri bune, dar nu mai conta nimic pentru ea, toata viata linistita de pana atunci ii fusese spulberata intr-o clipita; frumoasa ei fiica nu era de gasit, copilul gasit intr-un cos in livada cu treisprezece ani in urma, pe care l-a iubit din prima clipa...bebelusul acela cu ochii mari si limpezi...un criminal? un criminal? N-avea cum! Se gandi ea in cele din urma ca mai bine s-ar sterge de lacrimi si ar salva putinul ramas din familia ei, trebuia sa-i dovedeasca nevinovatia. Da! Asta avea sa faca! Se sterse cu sortul de lacrimi si deschise usa, in mintea ei incoltise deja traseul, avea sa se duca la potcovarie si de-acolo in sat, trebuia sa-l gaseasca. In timp ce inchidea usa in urma ei auzi voci de jos. Era Sofie, putea sa fie ea? Tacerea in care zacuse in ultimele ore ii deformase timpanele, o lase razna, se intreba...Cobori scarile cu pasi nesiguri, vocile erau tot mai apropiate, aceleasi chicoteli de alta-data care-i inveseleau diminetile. Da! Nu putea fi o iluzie, trebuiau sa fie ei... Coborand si ultima scara, ridica privirea din pamant. Erau Sofie si Jean-Paul hlizindu-se in fata semineului pe patura. Se napusti asupra lor ca o leoaica, ii stranse in brate cu o forta de neimaginat si ii saruta parinteste pe frunte, uitase de sentimentul acela placut...De cand nu ii mai rasfatase! Lacrimile i se innodau in barba, suspina adanc. Infundat se auzi:
-Haide mama! Au venit! Hai...trezeste-te, trebuie sa o ajuti pe Sofie sa calce rochia ei de mireasa si voalul! Te asteapta deja!
Doamna Gastin se ridica in capul oaselor plina de sudoare pe frunte si cu obrazul inca brazdat de lacrimile de peste noapte.
- Doamne, fetita mea se marita!

luni, 23 februarie 2009

Perlele profesorilor din liceu

Am descoperit un carneţel cu perlele profesorilor mei din liceu...:))

Profa de fizică:

- "Măi, voi credeţi ca eu bat câmpii de staţi şi vă uitaţi precum curca-n lemne?"
- "Daca tensiunea este aşa, cine-o ţine, tata mare???"
- "Vitezele astea variază de le ia Gaia!"
- "Corpul oscileaza si face clanc-clanc, nu hâţ-hâţ!"
- "Ce mai, cu cine se freaca bila, cu tata-mare sau cu forţa de frecare?"
- "Daca mai dau mult din maini m-apuca caldurile si nu de alta dar voi ma tâmpiţi de creieri!"
- "Imaginaţia voastra e de-a dreptul pur şi simplu"
- "Ce staţi in banca ca morţii in papuşoi şi vorbiţi aiurea-n balta?"
- "Du-te pe tabla şi cauta formula pe care o sa o luam şi o s-o diţecăm!"
- "Rotunjim valoarea aceasta dupa cat de mare este instrumentul nostru"
- "Vorbesti de parcă bolboroseşte o oală cu porumb"
- "Newton si-a dat seama singur pan' la urma ca e tembel"
- "Ma clănţăniţi la cap!!!"
- "Nu ne intereseaza daca vedem stelele cu picioarele in sus. Aveţi idee care e ideea?"

Si astea sunt doar o parte, daca le descopar si pe celelalte, le voi impartasi!
Enjoy!


vineri, 20 februarie 2009

Doua minipreinfarcturi: alte boli si piratii

Despre cum am avut eu in aceasta saptamana doua minipreinfarcturi...

Primul:

Am fost sa-mi fac analizele ca orice femeie insarcinata, cu tot tacamul, inclusiv testarea HIV. Inca de cand am luat trimiterea de la medicul de familie si am vazut pe ea testarea de care pomeneam mai devreme, trebuie sa recunosc ca am avut o strangere de inima, ca orice om normal dealtfel. Nu ca ma banuiam de o asemenea boala, dar mai stii? Nu de alta, dar asta-vara am fost cam bolnava, zece mii de perfuzii, 43 de kilograme la 1.72m, va dati seama cam cum aratam! Ma rog...ideea este ca ma duc sa iau rezultatul de la analize in ziua care mi-a fost comunicata. Ajung acolo, solicit analizele si cele doua domnisoare sau pitzipoance ar fi mai potrivit, incep sa caute, si sa caute, si sa caute...in zadar. Analizele mele nu pareau a fi pe nicaieri. In cele din urma gaseste una dintre ele un set de analize pe numele de Enache si ma intreaba: "Nu va suparati, cati ani aveti?". Ii raspund:"25 ani", la care ea: "Aaaaa, deci nu sunt analizele dvs, ca nu aveti 60 de ani?!?". WHAT??? Oi fi fost eu obosita, ca era 7.30 dimineata, dar chiar asa....60 de ani??? Buhuhuhu!
Whatever...trecand peste asta, una din pitzipoance se gandeste sa se duca pe nu stiu unde ca sa caute analizele mele, in mod evident...nu le gaseste intoarce la pitzipoanca sefa si ii sopteste la ureche (va dati seama cat de soptit a fost astfel incat eu am auzit si va pot relata): "Auzi draga, nu cumva or fi analizele cu problemele alea GRAVE?". Eu fiind in piciare, m-am asezat automat pe scaunul de sub fundul meu, impotriva dorintei mele as putea spune. Tremurand din toate incheieturile imi vine fabuloasa idee ca la acea clinica eu sunt inregistrata dupa CNP cu numele de dinainte de casatorie, si o intreb p-aia si le gaseste, mi le inmaneaza. Stiti ca primul cuvant pe care mi-au picat ochii pe buletinul de analize a fost "Pozitiv" - de la RH...Offf! Evident ca nu aveam nimic, toate analizele bune, cred ca in viata mea nu am avut asemenea valori, atat de normale. Si uite-asa am avut parte de primul minipreinfarct!

Al doilea:
Ma intalnesc cu un prieten de-al meu la o coffe, in timp ce stateam noi la palavre, ii trimite taica-su un mesaj: "O alta nava de la compania noastra a fost atacata de pirati in Nigeria, i-au jefuit si i-au batut". Tatal lui plecat in voiaj cu aceeasi firma de crewing ca si taica-miu. Am avut o oarecare strangere de inima, stiind ca in urma cu o luna cand ma sunase tata doar ce plecau din Anglia si se indreptau spre Africa. In consecinta, il rog pe al meu prieten sa trimita mesaj inapoi si sa-ntrebe ce nava, cum si-n ce fel. Suna ta-su! Telefonul lipit si de urechea mea "Nu stiu mai tata, o nava care a plecat de la englezi...Tiger se numeste". Englezi = Anglia, adica de pe unde plecase tata, daca nu v-ati prins! Eu nestiind cum se numeste nava cu care a plecat tata o sun pe mama sa o intreb, ea...mai habarnista decat mine. Deja in capul meu incepusera scenarii, sa sun la firma, sa intreb...etc. etc.
Ideea este ca in decurs de jumatate de ora am aflat ca nu era nava lui tata, astazi chiar m-a sunat de pe insoritele coaste ale Africii, am reusit sa il anunt si ca va avea un nepotel...Bucurie mare! Asta pana in momentul in care am aflat ca urmatoarea destinatie este....care credeti?....DA!!! Chiar Nigeria!

PS: Faptele relatate mai devreme sunt 99% adevarate, 1% reprezentand micile artificii care fac orice poveste mai suculenta.

Teatrul de odinioara

Mi-am mai revenit asa ca o sa va mai plictisesc cu postari pe blog, unde pana acum majoritatea postarilor le faceam noaptea, probabil ca de-acum le voi face cu preponderenta dimineata.

Mi-am adus aminte ce am facut eu de Valentine's Day...ei bine, al meu sot m-a dus la teatru! Da, la teatru! Nu va inchipuiti ca a avut el fabuloasa inspiratie, de fapt au fost niste invitatii gratuite ale unei prietene. Am fost la piesa "Cabinierul" in premiera, numele piesei nu-mi insufla nimic, iar motivul pentru care a fost prezent si al meu sot = a inteles ca piesa se numeste "Carabinierul". Va dati seama ca se-astepta sa fie cu puscoace, soldati, instructie, lupte incrancenate etc. Ei bine...Surpriza! Nu a fost! Dar surprinzator sau nu i-a placut, la fel si mie. Chiar nu m-asteptam sa fie atat de buna piesa, a avut si momente de monotonie, dar o mare parte a timpului m-a tinut cu sufletul la gura. Oricum, de mult am spus ca am sa fac o rutina din mersul la teatru, opera, balet si alte chestii de genul asta, din cand in cand presarate cu cate un concert rock sau de alt gen si poate chiar si stand-up comedy!

A fost super ok, chiar daca a durat trei ore si mi-a cam intepenit popoul in scaun, dar a meritat! Finalul...dramatic evident, dar nu am plans pentru ca cel care a murit s-a ridicat la sfarsit ca sa faca plecaciuni in fata publicului. Si-atunci m-am prins! Aaaahhaaa! de fapt nu murise, era o inscenare! de ce nu se intampla asta si in filme? Hana! Cum ar fi ca la sfarsitul Titanicului toate cadavrele plutitoare sa inceapa sa faca cu mana? Funny! Ar mai fi plans oare cineva? Eu oricum n-am plans si am fost numita de colegele mele de clasa "insensibila!". Eu? Hmmm...

miercuri, 18 februarie 2009

Micii dracusori! Am nevoie de un exorcist

Greturi? Care greturi? Deja simptomele resimtite nu pot fi numite doar greturi...zici ca sunt posedata, de o multime de dracusori mici care-mi gadila omuletul seara de seara! Si zgomotele! Doamne...zgomotele! Clar de om posedat! Urata treaba!
Va puteti inchipui ca, si pentru a scrie aceste 3 randuri sau cate or fi am avut vreo doua intreruperi...Buhuhu!
In stilul asta cum sa particip la Concurs Inka , momentan sunt la capitolul sa gasesc o metoda de a supravietui acestor stari pana or trece, ca de gasit ma gaseste in fiecare seara sotul meu. Saracul! Nu stiu daca as fi rezistat in locul lui...de fapt, ce-l plang pe el ca eu duc greul!

miercuri, 11 februarie 2009

O stare...si nu de bine

Nu stiu ce naiba se intampla cu mine, dar parca mi-am pierdut cuvintele, gandurile...si mai presus de toate veselia. Ce naiba oi avea, inca nu-mi pot explica! Asta cred ca este motivul pentru care nici nu am mai scris pe blog lately... Dar trebuie sa-mi revin! si asta cat mai urgent, pentru ca deja nu ma mai recunosc, eu pe mine, d-apai altii!! E ceva foarte ciudat..eu sa tac, sa nu zic mai nimic...o zi intreaga! Chiar ca nu-s eu!
Partea interesanta insa este ca nu prea au observat cei din jurul meu. Ciudat! Oare doar mi-am inchipuit eu pana acum ca sunt o persoana comunicativa, vesela si deschisa?!? Orice e posibil in lumea asta! Ce-ar fi sa ma trezesc ca ala din filmul "O minte stralucita", cu o mica schizofrenie...si sa realizez ca de fapt toti prietenii mei sunt imaginari, si munca mea la fel, si ca de fapt eu sunt o muta (sau un fel de muta...care traieste in lumea ei). Mmmmmm...tinand cont de fapul ca filmul precizat mai devreme este dupa un caz real...s-ar putea sa fiu vreo nebuna! :))
Dar nu! N-am cum! (Vedeti ce-am inceput sa fac, ceea ce face orice nebun in prima faza: Negarea)....Ma duc sa ma reculeg, m-am autobulversat! De fapt, ce aberez eu acum, ca singura am identificat mai devreme ca as putea fi nebuna (un pic, nu mult), de unde rezulta ca de fapt nu sunt nu? Pftiu!!! M-am linistit... Stiti ce? Oricum exista o doza de nebunie in fiecare dintre noi, deci sunt perfect normala, chiar daca un pic nebuna!

Funny...










Now you know why people call God when practising this!!!

sâmbătă, 7 februarie 2009

Poezie de demult...by me

Iubire virtuala
Talismanul viselor
Ne-a purtat pe-amandoi
Pe valuri de gand virtual.
In visul tau numai eu!
Tu doar in visul meu!
Eu...in visul altora de demult,
Tu...in visuri viitoare!
Raneste-ma ca sa simt,
Ucide-ma sa ma pot trezi,
Atinge-ma...sa ne putem contopi!
Nimic concret
Nici in mine,
Nici in tine,
Doar in iubirea noastra virtuala!
Striga-ma ca sa pot vorbi,
Asculta-ma, sa te pot auzi,
Miroase-ma, sa te pot simti,
Atinge-ma...ca sa pot tresari!
Doar atat!

joi, 5 februarie 2009

Baga-mi-as in ea de criza!

Da, exact cum ati auzit! Sa-mi bag in ea de criza ca deja m-am saturat, numai despre asta aud peste tot, numai asta vad... Este deja nimicitoare aceasta senzatie a crizei continue. Nu am nevoie de ea, doar de bani, dar banii se fac, sau cel putin asa gandeam alta data, acum, din cauza CRIZEI se pare ca si astia se fac greu...si atunci, ce imi ramane de facut? Sa intru in CRIZA evident...
My God! Deja nu se mai poate asa. Nu pot sa muncesc cu drag si spor ca in trecut, pentru ca toti oamenii sunt afectati de criza...aaa, ca sa intelegeti, lucrez la o firma de consultanta financiara GRATUITA, si toata ziua consiliez GRATUIT oameni care au diverse probleme financiare, multiple acum odata cu aceasta CRIZA. M-am saturat de "N-ati vazut doamna, de cand cu criza asta?", "Ce sa facem acum, daca e criza?", "Nu ne mai putem apuca de nimic, stiti dumneavoastra, cu criza..." sau "Asteptam sa treaca criza!". S-ar putea sa asteptati voi mult si bine, ca aceasta fabuloasa criza nu este ca o buba care face coaja, te mananca, se usuca si cade, este ca un virus idiot care se alimenteaza cu aceasta panica "E CRIZA!!!"( sa nu ma certe Incasa pentru cele 3 semne ale exclamarii folosite - da' nu ma urmareste, doar eu pe ea, dar acum este cazul).
Si dupa cum ziceam...consiliere gratuita, trebuie sa ascult toate idioteniile si aberatiile oamenilor despre criza, si cat va mai dura ea, si evident despre guvernanti si politicieni, care ei ne-au adus in aceasta criza...etc, etc. Am mentionat oare ca fac acest lucru gratuit? Parca da! Eeee, uite se pare ca am inceput sa fiu si eu afectata de aceasta ... hai sa nu ii mai spunem pe nume, ca poate de-asta persista, pentru ca o tot invocam, haideti sa o numim "starea omenirii"...
Ei bine, aceasta "stare a omenirii" ma exaspereaza, nu mai suport, si nici macar nu sunt in direct ca descreierata aia cu "vreau sa sune telefonul" ca sa pot sa fac si eu o ... stiti voi ce! sa nu-i spunem pe nume! Ca asa nu are nici un farmec, singura in birou!
Nasoala treaba... ce sa mai zic! Ma duc sa mai bat un cui, sa ma calmez, si va rog sa nu ma certati, mai treg cate-o tigara din cand in cand, ca doar deh...e criza! Pardon! Era vorba de acea "stare a omenirii" pe care n-o putem numi.

miercuri, 4 februarie 2009

Greturi nocturne

Cu siguranta a auzit toata lumea de "greturile matinale" ale femeilor insarcinate...ei bine, se pare ca nu se aplica la toata lumea, la mine cu siguranta nu! la mine, fabuloasele greturi matinale s-au trensformat subit in greturi nocturne, si nu va ganditi ca la o ora decenta...la 12 noaptea. Poate pentru ca este ora magica pomenita in multe povesti clasice, poate pentru ca este ora in care ma transform in Cenusareasa si imi este permis orice (inclusiv sa am greturi!!!), poate pentru ca sunt zodia Rac si am avut intotdeauna o placere pentru activitati la miezul noptii, poate ca cineva acolo sus ma iubeste si doreste ca eu sa pot pleca in fiecare dimineata la munca fara stari de rau, poate ca...poate ca...

De fapt, daca stau bine sa ma gandesc sunt obisnuita cu greturile nocturne, caci, in alte nopti obisnuiam sa ma gandesc la ale mele, la oameni in general, la tot ceea ce am facut in timpul zilei, la ceea ce am facut de-a lungul vietii si la fabuloasele stiri, ba de la ora 5, ba de la alta ora (oricum, in esenta toate sunt la fel...) si toate aceste ganduri in general imi provocau o stare de greata... Deci, nimic nou la orizont! Numai ca, alta data greturile erau doar la nivel cognitiv, acum se manifesta in interactiune cu fabulosul closet care, in ultimul timp, a devenit bunul mu prieten nocturn, el, closetul si laptopul care-mi alina suferinta citind "cuvantari de canar" de pe alte bloguri, ba "happy si zurli"cu fabulosul slogan
be happy, be zurli ( si cand zic fabulos, I mean it! - we should be happy and zurli all the time, chair si cand avem greturi matinale sau nocturne) , ba "ursuze" si verzi
(vezi...Verde ursuz )...oricum, important este ca
Si lumea nu se termina aici...

Va salut pe voi bloggeri de pretutindeni care imi faceti viata nocturna mai usoara, chiar si in circumstantele gretoase pe care le traiesc...cei mentionati mai devreme nu sunt singurii, mai sunt si altii, pe nici unii nu ii cunosc, dar parca ii cunosc de o viata pentru a traiesc alaturi de ei cu fiecare postare, si tristetile, si bucuriile si poeziile scrise pentru altii, si muzica preferata... orice!

marți, 3 februarie 2009

Iubirea...eterna durere si placere. Noi oamenii suntem masochisti


Sunt milioane de oameni in lume, dar in final totul se reduce la o singura persoana. Este persoana care te intregeste si care face ca totul sa fie complet, aproape perfect...care indiferent de ceea ce se intampla este intotdeauna acolo...ascultand, simtind, vazand totul la fel cum ascult, simt sau vad eu. Nimic nu poate fi mai presus de asta, de aceasta simtire ingemanata. Este ceea ce aduce fericirea, este ceea ce te face complet...nimic mai mult. Dar chiar avem nevoie de mai mult? Este cel ce este alaturi de tine si in tine oricand, oricum, in orice fel, chiar daca e la sute de kilometri distanta...este o simtire launtrica mai puternica decat viata, de fapt, este...viata.
Cand totul se rezuma doar la unul...la intreg, nimic altceva nu mai conteaza. Durerea indurerata nu este cu nimic mai presus ca simtamant decat iubirea implinita. Datorita iubirii, durerea nu numai ca dispare, ci pur si simplu este ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo...chiar daca a fost ea este uitata si nu este reamintita niciodata ca sacrificiu, caci in iubire nu exista sacrificiu mai mare decat... insasi iubirea.
Sa iubesti pe cineva atat de tareincat sa astepti zi dupa zi...zi dupa zi, doar pentru ca intr-un final sa ai parte doar de o clipa de iubire MERITA! Merita pentru ca toata viata se reduce la clipa aceea de iubire perfecta, iar a renunta la asteptare, inseamna a renunta la tot pentru imic...pentru zi, dupa zi, dupa zi...de gol, de vid, de NIMIC.
Perfectiunea nu este doar un vis, nu este doar un gand neimplinit al muritorului, ea poate fi gasita, insa ea are un loc intr-un timp atat de scurt, cu o viteza atat de uluitoare incat multi nu sunt capabili sa o recunoasca. Cei putini care au cunoscut-o sunt neintelesi.
DACA ESTI ACOLO SI INTELEGI NEINTELESUL CELOR SPUSE DE MINE, ASCULTA-TI INIMA SI DESCHIDE-O PENTRU A MA PRIMI INLAUNTRUL EI!!!

Prietenie...

Am invatat... ca nimeni nu este perfect...
Pana cand nu te indragostesti.
Am invatat ...ca viata e dura...
Dar eu si mai si!!!
Am invatat ... ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte
Am invatat...
Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...
Pentru ca maine, poate, va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un suras,e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...
Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat...ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui....
Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat ...ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gandesti doar la scopul ei.
Am invatat ...ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii:
Cand sint cerute si cand de ele depinde viata cuiva.
Am invatat ca, cu cit irosesc mai putin timpul...mai multe lucruri reusesc sa fac.
Este saptamina prieteniei...
Este o chestie care am primit-o pe mail si mi s-a parut interesanta...so, there it is!

duminică, 1 februarie 2009

Aparente...prietenii si arta

De ce se intampla in viata sa avem parte, cel putin unii dntre noi de lucruri aparente. de ce aparent pare ca avem o groaza de prieteni, cand, daca stam si ne gandim bine, adevaratii prieteni pot fi numarati pe mai putine degete decat exista la o mana. si acum mi-aduc aminte de mine prin liceu, Doamne ce de prieteni mai aveam, o droaie... si de fapt, hai sa vedem acum care au fost adevaratii prieteni, doar 2, din cel putin 20 (pe vremea aceea), iar cu acesti doi am trecut prin furcile caudine, am avut parte si de bune, dar mai ales de rele (multe, multe rele...altii nu cred ca ar fi putut trece peste lucrurile pe care le-am dat noi uitarii), si a ramas doar prietenie... rare sunt intalnirile noastre, dar pot sa zic cu mana pe inima ca-mi sunt intr-adevar prieteni M&D. M a plans la nunta mea in vara, la valsul mirilor, poate petru ca in liceu eu si ea dansam vals vienez ca nebunele prin casa, iar D, aceeasi persoana tare ca intotdeauna aparent, dar in sufletul lui zace un suflet de copil razgaiat si iubit, si nu numai...chiar si multa iubire pentru nimeni alta decat M. Cei doi, rareori pot fi pomeniti in vorbele mele separat, daca vorbesc despre M, si vad fete mirate, mentionez M si D, si invers...asa ca am incetat sa-i mai mentionez separat, e intotdeauna M&D. Va pupacesc dragilor!
Mdea...mi-am luat-o in viata asta de-atatea ori cu "prietenii" incat nici nu mai pot sa numar, partea cea mai interesanta este ca nu m-am lecuit, inca mai cred in oameni, inca le mai dau sanse, chiar daca au gresit fenomenal, inca ma mai ofer toata , fara sa ma gandesc la consecinte...si ghici ce? din nou mi-o iau, de multe ori mai grav decat anterior, si zic ca nu mai fac...si iar ma trezesc dezgolita, adica iar mi-am luat-o...si tot asa. Am facut inclusiv psihoterapie pe aceasta tema, dar nu prea a avut ce sa-mi faca, e in felul meu de-a fi, ea a incercat... dar deh, ce sa faci cu o incurabila ca mine, care intotdeauna, dar intotdeauna va avea incredere in oameni?!?
Cum sa n-ai incredere in oameni, tot ei sunt aceia care au scris poezii minunate, care imi furnica si-acum degetele gandindu-ma la ele, doar o parte, a milioana parte... caci restul nu le cunosc...Rusine! Cum sa n-ai incredere in oameni care au inaltat biserici si le-au pictat cu cel mai revoltator albastru...de Voronet? Cum sa n-ai incredere in oameni, cand ei au ridicat piramidele? Cum sa n-ai incredere in oameni, cand mana lor o tine pe a celor bolnavi alinand-o? Cum sa? Cum sa? Cum?
Eu nu pot! "Ma trec fiori prin Dumnezeu, Si eu sunt El, si El e eu, si ne surprindem cand si cand, cum ne confunda cate-un gand"...Deci cum...sa nu ai incredere in cel ce-a scris farama minunata de mai devreme...Eu chiar nu pot!Si sunt suparata uneori, sunt suparata pe mine ca trec peste multe, si sunt suparata si pe ei (toti aceea care au facut cate ceva in viata, ca sa ramana posteritatii) pentru ca sigur au gresit fata de altii...E firea umana, am facut-o si eu...de multe ori. Gandindu-ma...mi-e rusine! Dar de fapt, sunt om si ca sa ma iert eu, ar trebui sa pot lasa in urma ceva...ma voi gandi!
"aici totul este doar aparenta
nu poti sa prevezi ce se intampla
oricand da navala realul te inghesuie
din toate partile cu atata insinuare
mincinoase imagini sonore zornaind
pe acoperisul de flacari e o moleseala
a materiei ce-ti intra-n urechi si le-astupa
vai sa nu auzi rumoarea vietii ce se
bate sa stearga urmele artei mucegaind"

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei