Proba I, concursul Cristinei V.

Continuati textul, cu propriile cuvinte, folosindu-va propria imaginatie :) [celelalte probe au sa fie exact la fel]. Apreciez ideile surprinzatoare, exprimate cat mai corect in limba romana. Tin sa specific ca o idee mai slaba exprimata fara dezacorduri va primi o nota mai mare decat una buna, dar exprimata deficitar.

" Era liniste ca intr-o manastire si nu se auzea decat bataia ciocanului pe nicovala, la potcovarie. In fund erau garduri, gradini verzi ca mugurii ce incepeau sa apara pe crengile liliacului, case albe si galbene, cu ferestre deschise ici-colo.Maigret o lua la stanga, catre casa cu un etaj a familiei Gastin. Cand intinse mana, inainte sa bata, usa se deschise si el se trezi in pragul unei bucatarii. Inauntru, un baiat cu ochelari sedea in fara mesei acoperite cu panza cerata cafenie, aplecat asupra unui caiet.Ii deschise doamna Gastin. Il vazuse pe fereastra cum se oprise in curte, cum privise in jur si inaintase cu pasi inceti.

- Am aflat de ieri ca o sa veniti, spuse ea, dandu-se la o parte ca sa-i faca loc sa treaca. Intrati, domnule comisar. Daca ati sti ce bine-mi pare ca ati venit!Femeia isi sterse mainile ude de sort, intorcandu-se catre fiul ei care nu ridicase capul si parea ca nu-l ia in seama pe vizitator.

- Nu-i dai buna ziua comisarului, Jean-Paul? "

Jean-Paul ezita, dar in cele din urma scrasni printre dinti:
- Buna ziua domnule comisar!
Se lasa o liniste apasatoare, si bataia ciocanului se oprise parca in loc, in urma ramanand doar un tiuit surd care vibra in timpanele tuturor celor din incapere. In cele din urma tacerea fu rupta de doamna Gastin:
- Va servesc cu ceva domnule comisar?
- Nu multumesc, poate mai tarziu, acum trebuie sa rezolv problema pentru care am venit! zise comisarul pe un ton foarte grav, fixandu-l in continuare pe Jean-Paul.
- Stiam ca o sa veniti, credeam ca mai aveti ceva vesti despre Sophie, spuse cu vocea tremuranda si privirea intrebatoare, ca si cum ar fi asteptat de-o vesnicie doamna Gastin.
- Am ajuns intr-un mare impas, este imposibil, intr-un sat atat de mic unde toata lumea se cunoaste, sa nu o fi observat nimeni pe Sofie plecand din sat sau in prezenta unei alte persoane. Avem cateva indicii. Ultima oara a fost vazuta la potcovarie, in prezenta unui barbat cu ochelari. Prima oara am crezut ca este vorba de potcovarul satului, ca doar cu totii stim ca are ochelarii mai mari decat fata, dar apoi, cand am fost la spital la sotia mea, pe hol m-am intalnit cu fiul potcovarului, este internat saracul de vineri dimineata...Intelegeti?
Femeia se uita nedumerita, nu isi dadea seama unde vroia sa ajunga cu toata povestea asta comisarul, si pana la urma, ce legatura avea cu fiica ei Sofie, care disparuse de sambata. Si daca potcovarul era internat ce? Si-asa avea ea destule pe cap astfel incat sa se mai supere si pentru boala potcovarului Marceau; nu se gandea decat sa-si gaseasca fiica, nimic altceva nu mai conta, insa se trezi vorbind:
- Da, da, inteleg...
Comisarul ii facu semn din ochi spre baiat, care sorbea fiecare cuvant din conversatia celor doi. Doamna Gastin intelese in cele din urma:
- Jean-Paul du-te la tine in camera!
Baiatul tranti caietul si se indrepta cu pasi repezi pe scari, tropaind urca toate scarile, ajunse in fata camerei lui, deschise usa si o tranti. Ramase in fata usii tinandu-si respiratia ca sa nu se dea de gol. Ciuli urechile.
- Doamna Gastin, daca Marceau era internat, cu cine era fiica dumneavoastra la potcovarie sambata dimineata? Uitandu-ma la Jean-Paul, are o statura impresionanta pentru cei 13 ani ai lui, nu?
- Nu inteleg unde vreti sa ajungeti?
- Sofie era cu Jean-Paul la potcovarie. Baiatul nu v-a spus nimic?
- A fost pedepsit sambata si inchis in camera lui, eu si cu domnul Gastin am plecat in targ, cand ne-am intors dupa pranz Jean-Paul dormea in camera lui...N-avea cum sa fie el!
- Alti doi sateni mi-au confirmat ca l-au vazut sambata la pranz in sat, nu a salutat pe nimeni, a trecut in fuga pe langa toata lumea.
- Char daca...ce legatura are cu disparitia fiicei mele? Jean-Paul este ca si un frate pentru ea, au crescut de mici impreuna. Ce vreti sa insinuati?
- Sofie si cu barbatul cu ochelari de la potcovarie nu au avut o discutie tocmai amicala, au fost vazuti certandu-se, imbrancindu-se...dupa care subita disparitie a fiicei dumneavoastra. Nu vi se pare nimic suspect? Aaaa, pentru ca nu v-am spus, pe ciocanul de la potcovarie am gasit urme de sange...Acum intelegeti ce insinuez?
Doamna Gastin incepu sa urle, aproape desfigurata la fata, cu buza de jos tremuranda:
- Domnule comisar, si dumneavoastra aveti copii, nu s-au certat si imbrancit niciodata, este un lucru atat de suspect ca doi copii sa se certe si sa se imbranceasca?
- Aveti dreptate, dar nici unul din copii mei nu a disparut dupa o cearta, si mai ales sa fie si urme de sange in urma! Eu vreau sa dau de capat acestei povesti, il voi lua pe Jean-Paul la politie pentru un interogatoriu.
Jean-Paul incremenise in capul scarilor, ii venea sa planga, dar isi dadu seama ca trebuie sa actioneze ca un barbat, deschise usa incet, lega doua cearceafuri, cobori pe geam si o rupse la fuga printre tufisurile de liliac.
Cei doi urcara scarile, femeia plangea in hohote, mai urma o runda de tonuri grave, voci ridicate si multe gesturi in fata usii baiatului. In cele din urma, comisarul puse mana pe clanta si tranti usa de perete. Femeia se aseza in genunchi cu capul in maini.
- Ai vazut femeie, el este vinovatul, el ti-a omorat fiica si tu il plangi ca pe un sfant. Daca nu era vinovat nu fugea nu? zbiera comisarul trantind usa in urma lui.
Femeia mai ramase acolo cateva ceasuri bune, dar nu mai conta nimic pentru ea, toata viata linistita de pana atunci ii fusese spulberata intr-o clipita; frumoasa ei fiica nu era de gasit, copilul gasit intr-un cos in livada cu treisprezece ani in urma, pe care l-a iubit din prima clipa...bebelusul acela cu ochii mari si limpezi...un criminal? un criminal? N-avea cum! Se gandi ea in cele din urma ca mai bine s-ar sterge de lacrimi si ar salva putinul ramas din familia ei, trebuia sa-i dovedeasca nevinovatia. Da! Asta avea sa faca! Se sterse cu sortul de lacrimi si deschise usa, in mintea ei incoltise deja traseul, avea sa se duca la potcovarie si de-acolo in sat, trebuia sa-l gaseasca. In timp ce inchidea usa in urma ei auzi voci de jos. Era Sofie, putea sa fie ea? Tacerea in care zacuse in ultimele ore ii deformase timpanele, o lase razna, se intreba...Cobori scarile cu pasi nesiguri, vocile erau tot mai apropiate, aceleasi chicoteli de alta-data care-i inveseleau diminetile. Da! Nu putea fi o iluzie, trebuiau sa fie ei... Coborand si ultima scara, ridica privirea din pamant. Erau Sofie si Jean-Paul hlizindu-se in fata semineului pe patura. Se napusti asupra lor ca o leoaica, ii stranse in brate cu o forta de neimaginat si ii saruta parinteste pe frunte, uitase de sentimentul acela placut...De cand nu ii mai rasfatase! Lacrimile i se innodau in barba, suspina adanc. Infundat se auzi:
-Haide mama! Au venit! Hai...trezeste-te, trebuie sa o ajuti pe Sofie sa calce rochia ei de mireasa si voalul! Te asteapta deja!
Doamna Gastin se ridica in capul oaselor plina de sudoare pe frunte si cu obrazul inca brazdat de lacrimile de peste noapte.
- Doamne, fetita mea se marita!