joi, 25 martie 2010

Romanta pamantului




E cald acum dupa mult timp. Pasarile ciripesc asurzitoare in copacii muti. Vibratia cantecului lor imi tremura-n timpane. S-a topit tot in urma. Niciunde nu ghicesti ca acum cativa sori apusi fusese totul nemarginire alba. Zapada peste tot. Fulg peste fulg s-a asezat. Acum nu a ramas nimic in urma. Totul este la fel ca inaintea nemarginirii albe. Poate mai plin de viata, poate mai verde-n colturi. Pamantul stie de zapada apusa. El a suportat-o, rece si inghetata; infricosatoare uneori cu-a sale dinti de gheata. O stie, caci a fost a lui. In iarna si in frig, a fost ca mama pentru el. L-a tinut in brate neincetat, l-a acoperit la culcare si-n zori de zi inghetati. Cand ea a stiut ca el, Pamantul, vrea sa iasa din hibernare, sa se trezeasca la viata, ea, mama, s-a sacrificat. S-a lasat prada soarelui, nu s-a ascuns niciunde, stiind ca dupa hibernare, puiului ei, Pamantul ii trebuie mancare. Si-a stat in ochi de soare, pentru al ei Pamant, si s-a lasat topita. Topita e si-acuma, Pamantul a-nghitit-o, dar nu cu rautate, ci doar de sete, si mai presus de toate de setea de-a da viata. In sufletul lui salasluieste a sa mama, care a fost odata un fulg de nea plapand, si altul, si altul, neincetat. Acum ea e acolo si se va ridica, cand soarele va rasari, tot din pamant isi va trage seva si se va ridica la ceruri, acum nu va fi fulg... doar abur, amintire a fulgului de altadata.
Si in Pamant, cu seva mamei lui de alta data, vor rasari nenumarate vieti, colorate si parfumate, alteori doar verzi si poate chiar spinoase. Pentru Pamant e mult, minune mare, ai sai fii salasluiesc intr-insul si doar podiditi de soare pot creste mari, vanjosi, de soare care alta data, nu cu mult in urma ii omorase mama, dar i-a lasat in urma multi fii si fiice ce-si leagana fetele-n vant. Iar mama lui, aceeasi, sta doar in ceruri si priveste cu-a sale sclipiri de apa dintre nori. Si stie cand sa vina, nicicum nu mai devreme ci doar atunci cand fiul sau Pamantul plange si se roaga la soare sa nu-l mai bata, de fapt pe el sa-l bata, dar pe ei, bietii copilasi care plapanzi intr-una in a ochilor soare se terfelesc si dau sa-si lase ultima suflare. Dar biata mama stie, aude a sale rugaminti si cu al sau curaj isi ia avant din nori si se repede odata de dupa ei si plange. Plange pentru el Pamantul si a sale rugaminti si pentru fii lui acolo parjoliti fierbinti. Si dintr-o data totul se-nvioreaza, prinde viata, caci mama lui tot mama, cu plansul ei l-ajuta. Si el stie, si-asteapta alinarea ei si lacrimile ei pe obrazul lui, si-o simte mai aproape, in sufletul plapand, in seva suculenta a bietului Pamant. Si o asteapta vesnic, crescand a sale fii si fiice intr-una, si cand vine toamna, sunt mari acum si-i lasa sa plece care-ncotro, caci stie... vine iarna si-odata cu ea si primul fulg de nea, si altul, si altul, si peste noapte stie ca nu-i va fi frig, caci mama lui aceeasi se va asterne peste el si-l va tine iar in brate si o va lua de la capat. Doar pentru el... Pamantul!

miercuri, 24 martie 2010

Acolo in departare - iubita mea de ceara

Acolo in departare, ce se afla? Cat de departe este oare? Dincolo de ceea ce vedem zi de zi se afla alte lucruri mult mai minunate decat ne-am putea imagina noi. Oare cati isi imagineaza o alta lume? Oare cati viseaza la o alta viata? Dincolo de toate lucrurile muritoare intre care ne perindam zi dupa zi ce se afla? Efemere sunt gandurile tale, la fel ca ale mele... si se impletesc in fiecare zi, urzind o alta viata dincolo de departare. File de carte rasfoiesc cu-a tale maini usoare ca de ceara. Ti se vor topi intr-o zi de caldura sufletului meu. Se vor topi si vor picura neincetat pe sufeltul meu. Nu va dura mult pana cand se vor topi in intregime si in urma lor va ramane doar ceara, incremenita in picurii varsati. Dincolo de toate astea vei fi doar tu, acelasi. Mut de departare dintre noi, caci nu te-aud! Nici nu te vad, caci esti departe. Atat de departe incat nu-ti aud rasuflarea neincetata. Sunt surda de-a tale imagini fantomatice si de figura ta de ceara. Ai fost acolo nu de mult. Acolo in departare m-ai asteptat. N-ai stat mult, apoi ai plecat. Nu-ti place sa astepti. Ai lasat in urma ta doar gandurile albe, de nedeslusit. Ce-ai vrut sa zici? In mintea ta totul e la fel, miroase a gol. Mi-ai asezat la picioare cuvintele tale mute, si s-au topit si am calcat peste ele. In departare nu a ramas nimic din ele, sfarame ale vorbelor tale mute de altadata doar. Si calc pe ele si le adun in talpa, fara sa-mi dau seama le am pe toate, acolo in calcai. Nu las nimic in urma. Ajung... si ma descalt de talpi si-adun a ta farama de vorba muta. Le lipesc, le potrivesc, nu reusesc nici cum, in ale mele talpi mai erau farame si-n vorbele tale aceleasi. Am reusit, le-am potrivit. Si vorbele tale mute acum capata suflare. Si se-ncordeaza si tipa a tale vorbe mute: "Departarea nu e pentru tine, iubita mea de ceara. Caci in calduri te sfarami, cu-a mele vorbe mute. Ramai in ganduri sterse si stai pe loc te rog. La tine o sa vin cand o sa las caldura, cand o sa fiu de gheata, ca sa te pot avea, sa nu te scap printre degete cu-a tale picurare de ceara calda. Iubita mea de ceara sa ma astepti ca vin."

vineri, 19 martie 2010

Indragostita


Cum poti sa nu te indragostesti in fiecare zi? De ce? De tot ceea ce te inconjoara. De zapada topita. De picaturile de ploaie care curg neincetat. De prima raza de soare. De vantul ce-ti adie prin par dimineata. De cascatul zorilor. De zambetul copilului tau. Si mai presus de toate, doar de dragul de a te indragosti, zi dupa zi, de ceea ce te inconjoara.
Soarele rasare in fiecare zi pentru a ne oferi noua lumina, noi de ce nu putem rasari in fiecare zi pentru a oferi altora? De ce nu putem in fiecare zi sa tratam lucrurile ca si cum nu ar fi nimic in urma? Nimic rau, nimic care sa ne faca sa plangem! Fiecare zi trebuie tratata ca atare. Ca un nou rasarit. In urma lui este adevarat ca a fost un soare apus, insa acum nu avem decat rasaritul. Urmele soarelui care au apus nu se vad niciunde. Soarele este acelasi ca si ieri. Il cunosc. Il cunosc de o viata. Si el pe mine. Imi zambeste neincetat. Nu imi cere niciodata nimic in schimb. Sunt indragostita de soare, desi mai mult iubesc luna. M-am gandit s-o insel. Caci ea nu stie. Nu e ca si cum as insela-o cu Luceafarul, caci amandoi sunt astri de noapte. Ar sti unul de altul. Nu as putea. Insa asa... cine stie. Doar eu! Si te am pe tine ziua, sa-mi scalzi fata in lumina, sa ne jucam intre nori, cu razele tale sa ma tintuiesti si sa ne iubim neincetat. Si pe tine luna, te am noaptea, suava ca de fiecare data, ascunsa si blanda, te astept in fiecare noapte, sa ma luminezi si sa-mi arati calea.
Nu se poate mai bine de atat. Cand tu soare apari, luna plapanda dispare, nu stiti unul de altul. Luceafarul stie, si de luna si de soare. Nu spune insa nimic. Tace intr-una si sta tintuit in inaltul cerului. Uneori mi se pare ca il aud. Alteori ma uit catre el si imi dau seama ca este mut. Licarirea lui plapanda nu se compara cu cea a lunii mele. Insa privirea ma atrage tot timpul catre el. Trag cu coltul ochiului si-l vad. E mai frumos ca niciodata. Mic si stralucitor, doar pentru mine. Imi face cu ochiul. Realizez acum ca el este pentru mine. Caci soarele nu rasare niciodata doar pentru mine, ci pentru toti, nu mangaie cu razele lui doar fata mea, ci si a altora. Si luna la fel, m-a inselat, in fiecare seara rasare pentru altii, indragostiti. Niciodata doar pentru mine. Raman cu al meu Luceafar, singur, pe care-l am si noaptea si-n rasarit de zi. Si e doar pentru mine, stiu ca il vad doar eu. Caci pentru altele, alte stralucitoare stele sunt Luceferi, dar pentru mine numai unul. Cel ce straluce-n coltul cerului si-n ochii mei si-ai lui in fiecare seara.
Insragostita sunt acum de tot... de natura, de vant, de mare, de valuri inspumate, de picurii mari de ploaie si de fulgii mici de nea, de tine raza de soare, de tine biata luna si mai presus de toate indragostita sunt de tine licarire in intuneric, plapanda scanteiere, mic punct de viata ce straluce, de tine, vesnic... Luceafar mut! Si luna o sa se supere, dar tot o sa rasara, si-n fiecare noapte lumina ei imi va arata drumul spre tine. In alta noapte, poate ai sa vii tu. Sa intri pe fereastra-mi, sa mi te-asezi in pat si sa ma luminezi in ochi si-n minte, si sa-mi dansezi pe pleoape, si-n lacrimi sa te scalzi, si apoi sa pleci din al meu iatac si sa te-nalti la ceruri acolo unde ti-e locul si sa m-astepti caci vin... Stai tintuit in ceruri si ma privesti, clipesti cu-a tale ochi de sori doar pentru mine esti, doar eu te stiu, atat, nu poti striga pe alta, doar eu te-am observat si te iubesc intr-una Luceafarul meu mut. Nu astept nimic de la tine, caci stiu ca nu poti spune nimic, dar cu-a ta licarire mi-arati ce vreau sa stiu ... si esti al meu, iar eu mereu indragostita de tine Luceafar mut. De-acum doar pentru tine traiesc, nu dau nici sori, nici luna pe-a tale straluciri, oricand indragostita de tine, Luceafar bland.

marți, 9 martie 2010

Mama


Mamă … ai fost acolo de fiecare dată când am avut nevoie, indiferent daca ţi-a fost bine sau dacă ţi-a fost rău. Să poţi să dai naştere cuiva e mare lucru, dar să îti asumi aceasta responsabilitate pentru tot restul vietii este de o iubire nemărginită. Îmi eşti atât de dragă încât nici nu pot exprima în cuvinte. Poate că de multe ori am spus sau am făcut lucruri necugetate dar asta nu a contat niciodată pentru tine. Te iubesc pentru că mă iubeşti, zi după zi, neîncetat. Te iubesc pentru că ai fost acolo de fiecare dată: când am zâmbit prima oară, când am zis prima oară “mama”, când am făcut primii paşi, când am călcat pragul clasei întâi, la primele lecţii de balet, la serbările anoste de la şcoală, la bacalaureat, la logodna, la nuntă şi mai presus de toate atunci când am devenit şi eu mamă. Te ador pentru glasul tău dulce, pentru cântecele cântate în fiecare seară din copilăria mea, pe care la rândul meu le cânt acum cu drag copilului meu, pentru dojenile meritate, pentru faptul că ai avut întotdeauna o vorbă dulce cu care să mă alini şi mai presus de toate pentru simplul fapt că mă iubeşti zi după zi la fel de mult ca în ziua în care m-am născut. Te preţuiesc pentru felul tău de a fi şi pentru că nu ai încercat niciodată să mă schimbi, căci m-ai iubit din prima clipă pentru ceea ce sunt.

Îţi mulţumesc pentru că m-ai lăsat să fiu exact ceea ce sunt, că nu m-ai oprit din avânturile mele nebuneşti de adolescentă, că mi-ai lăsat libertatea de a decide în privinţa vieţii mele, că m-ai certat atunci când am meritat, că m-ai alinat mereu, că mi-ai dat curajul să pornesc în viaţă.

Mama. Suflet cald. Glas duios. Vorbe dulci. Cântec neîncetat. Lacrimi de bucurie. Căldură imensă. Izvor de înţelepciune. Iubire necontenită. Alinare scumpă.

sâmbătă, 6 martie 2010

Pe urmele pasilor orbi


Pasii ti se astern pe acelasi drum in fiecare zi. Noroiul iti ajunge pana la glezne dar tu nu il vezi, nici nu il simti. Doar mireasma aerului te trezeste din visare. Mereu pasesti pe aceleasi urme de demult. In urma-ti nu ramane nimic, e ca si cum n-ai fi fost niciodata pe acolo. Este totul la fel de gol precum este sufletul tau. Catre ce te indrepti? Unde te duci pe acelasi drum in fiecare zi? Cum stii sa te intorci daca nu lasi nimic in urma? Este liniste ca in povesti. N-ai presarat niciodata firimituri ca sa stii pe unde ai fost. Insa intotdeauna te intorci, pe acelasi vesnic drum ca si cum ai vedea urmele imaginare lasate de talpile tale aceleasi. Totul este pamantiu... ceasul ticaie incontinuu. Tic-tac! Oare este timpul? Ai iesit de pe aceeasi veche carare. Te indrepti catre neant. Nu vezi nimic, dar nici pana acum nu ai vazut nimic. Ochii iti sunt orbi de atatea urlete. Pleoapa ti se zbate de mult. Nu astepti insa pe nimeni. Ai amutit de atata intuneric. Vorbele mele ti se astern la picioare, lipsite de viata, plapande. Iti tremura inima neincetat, dar pasesti in continuare in necunoscut. Te opresti ca si cum ai putea sa vezi, mirosi... aerul este la fel de gol ca mai inainte. Si calci din nou, acum raman in urma ta firave umbre ale picioareleor tale pamantesti de demult. Dar nu le vezi, raman acolo pentru altii poate, sau pentru ploaie sa le stearga urma. Natura te ajuta sa nu lasi nimic in urma. Picura incet peste gandurile tale ... dispar! Picaturile ti se scurg neincetat pe fata-ti alba ca varul. Se aduna in barbie ca sa-si ia elan sa porneasca mai departe. Ploaia nu conteneste, e pretutindeni, mai ales in sufletul tau. Ridici mana... primul semn de viata! Te stergi cu dosul palmei in barbie, nu ploua din ceruri ci din tine! Acum scaldati in ploaia sufletului ochii parca se deschid pentru prima oara si vad ... nemarginirea este in tine! Ai ajuns, mereu pe-acelasi drum. Te-am pacalit, nu te-ai abatut nici o clipa. Ai fost acelasi ca in fiecare zi, calcand pe-acelasi drum cu urme invizibile. Ceasul suna la fel de tare ca si clopotele bisericii din varf de munte. Casti, te-ntinzi si te trezesti acelasi gata s-o apuci pe-acelasi drum. Cand ai sa-l schimbi? Nicicand.

miercuri, 3 martie 2010

Nicicând


Nicicând n-ai fost aici
In veci să fii al meu.
De-a pururea vei fi,
mereu vei urmări.


De ai fi fost acolo
Aş fi putut pesemne,
Să caut cu privirea-ţi
Necruţătoare semne.

Ai fost pe fundul mării
Si ai sălăşluit într-una
Mereu cu-a mea fiinţă,
Vom fi acolo... Una!


Să poţi să fii acolo
Privind nemărginirea,
Ar însemna să plouă
cu însăşi nemurirea.


Si am plecat încolo
Sa-mi cat a ta fiinţa
Ce caută în sânge
Cunună şi credinţă.


Mereu vei fost acolo
Cătat de-a mării valuri.
Mereu vei fi acolo
Să-ntorci privirea-n maluri.


Si la un cap de aţă
Se prinse cu model
Plecă urechea-n el
Si ascultă povaţă.


Nicicând n-am să mă-nchin
De-a pururea dorinta.
Voi face un festin
Cum crede-voi cuviinţă.


Nicicând cu veşnicia
Nu voi mai fi alături.
Nu vreau decât sotia-
ţi se dea în lături.


Să fii cărunt se poate
Să treci prin toate cele
Aşa vom fi purtate
Prin vremuri mai rebele.


Cum n-ai mai fost aici
Ca să mă-nfrunţi îndată,
Te rog ca să mă ierti
Şi să mă laşi în plată.


Perfidele minciuni
Mă sfredelesc în oase
De crezi a lor minuni
Nu te-neca-n angoase.


O filă de poveste
Atât de încurcată,
Nu prinde-voi de veste
La fel cu-o lume-ntreagă.


Nu vei fi fost acolo
Să mă atingi în sân
Aşa… voi fi dincolo
Să mă alin, să-ngân.


Nicicând să mi te-alături
Nu voi gândi… nicicând!
Mai bine dă-te-n lături
Rămâi în al meu gând.


Să te supui fireşte
Pe-a limbii alinare
Si să te-nneci în vise
Pân’ ce-oi avea suflare!


Si scrie în neştire
Si umple pagini albe
Cu-a sale adormire va fi încununată
Cu sori şi stele-n pururi
Nemărginirii albe.


Aşa voi fi acolo
Pân la sfârşit etern!
Aşa voi fi într-una,
Sălbatică mereu
Si când răsare luna
Voi răsări si eu!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei