Pe urmele pasilor orbi

Pasii ti se astern pe acelasi drum in fiecare zi. Noroiul iti ajunge pana la glezne dar tu nu il vezi, nici nu il simti. Doar mireasma aerului te trezeste din visare. Mereu pasesti pe aceleasi urme de demult. In urma-ti nu ramane nimic, e ca si cum n-ai fi fost niciodata pe acolo. Este totul la fel de gol precum este sufletul tau. Catre ce te indrepti? Unde te duci pe acelasi drum in fiecare zi? Cum stii sa te intorci daca nu lasi nimic in urma? Este liniste ca in povesti. N-ai presarat niciodata firimituri ca sa stii pe unde ai fost. Insa intotdeauna te intorci, pe acelasi vesnic drum ca si cum ai vedea urmele imaginare lasate de talpile tale aceleasi. Totul este pamantiu... ceasul ticaie incontinuu. Tic-tac! Oare este timpul? Ai iesit de pe aceeasi veche carare. Te indrepti catre neant. Nu vezi nimic, dar nici pana acum nu ai vazut nimic. Ochii iti sunt orbi de atatea urlete. Pleoapa ti se zbate de mult. Nu astepti insa pe nimeni. Ai amutit de atata intuneric. Vorbele mele ti se astern la picioare, lipsite de viata, plapande. Iti tremura inima neincetat, dar pasesti in continuare in necunoscut. Te opresti ca si cum ai putea sa vezi, mirosi... aerul este la fel de gol ca mai inainte. Si calci din nou, acum raman in urma ta firave umbre ale picioareleor tale pamantesti de demult. Dar nu le vezi, raman acolo pentru altii poate, sau pentru ploaie sa le stearga urma. Natura te ajuta sa nu lasi nimic in urma. Picura incet peste gandurile tale ... dispar! Picaturile ti se scurg neincetat pe fata-ti alba ca varul. Se aduna in barbie ca sa-si ia elan sa porneasca mai departe. Ploaia nu conteneste, e pretutindeni, mai ales in sufletul tau. Ridici mana... primul semn de viata! Te stergi cu dosul palmei in barbie, nu ploua din ceruri ci din tine! Acum scaldati in ploaia sufletului ochii parca se deschid pentru prima oara si vad ... nemarginirea este in tine! Ai ajuns, mereu pe-acelasi drum. Te-am pacalit, nu te-ai abatut nici o clipa. Ai fost acelasi ca in fiecare zi, calcand pe-acelasi drum cu urme invizibile. Ceasul suna la fel de tare ca si clopotele bisericii din varf de munte. Casti, te-ntinzi si te trezesti acelasi gata s-o apuci pe-acelasi drum. Cand ai sa-l schimbi? Nicicand.