joi, 25 martie 2010

Romanta pamantului




E cald acum dupa mult timp. Pasarile ciripesc asurzitoare in copacii muti. Vibratia cantecului lor imi tremura-n timpane. S-a topit tot in urma. Niciunde nu ghicesti ca acum cativa sori apusi fusese totul nemarginire alba. Zapada peste tot. Fulg peste fulg s-a asezat. Acum nu a ramas nimic in urma. Totul este la fel ca inaintea nemarginirii albe. Poate mai plin de viata, poate mai verde-n colturi. Pamantul stie de zapada apusa. El a suportat-o, rece si inghetata; infricosatoare uneori cu-a sale dinti de gheata. O stie, caci a fost a lui. In iarna si in frig, a fost ca mama pentru el. L-a tinut in brate neincetat, l-a acoperit la culcare si-n zori de zi inghetati. Cand ea a stiut ca el, Pamantul, vrea sa iasa din hibernare, sa se trezeasca la viata, ea, mama, s-a sacrificat. S-a lasat prada soarelui, nu s-a ascuns niciunde, stiind ca dupa hibernare, puiului ei, Pamantul ii trebuie mancare. Si-a stat in ochi de soare, pentru al ei Pamant, si s-a lasat topita. Topita e si-acuma, Pamantul a-nghitit-o, dar nu cu rautate, ci doar de sete, si mai presus de toate de setea de-a da viata. In sufletul lui salasluieste a sa mama, care a fost odata un fulg de nea plapand, si altul, si altul, neincetat. Acum ea e acolo si se va ridica, cand soarele va rasari, tot din pamant isi va trage seva si se va ridica la ceruri, acum nu va fi fulg... doar abur, amintire a fulgului de altadata.
Si in Pamant, cu seva mamei lui de alta data, vor rasari nenumarate vieti, colorate si parfumate, alteori doar verzi si poate chiar spinoase. Pentru Pamant e mult, minune mare, ai sai fii salasluiesc intr-insul si doar podiditi de soare pot creste mari, vanjosi, de soare care alta data, nu cu mult in urma ii omorase mama, dar i-a lasat in urma multi fii si fiice ce-si leagana fetele-n vant. Iar mama lui, aceeasi, sta doar in ceruri si priveste cu-a sale sclipiri de apa dintre nori. Si stie cand sa vina, nicicum nu mai devreme ci doar atunci cand fiul sau Pamantul plange si se roaga la soare sa nu-l mai bata, de fapt pe el sa-l bata, dar pe ei, bietii copilasi care plapanzi intr-una in a ochilor soare se terfelesc si dau sa-si lase ultima suflare. Dar biata mama stie, aude a sale rugaminti si cu al sau curaj isi ia avant din nori si se repede odata de dupa ei si plange. Plange pentru el Pamantul si a sale rugaminti si pentru fii lui acolo parjoliti fierbinti. Si dintr-o data totul se-nvioreaza, prinde viata, caci mama lui tot mama, cu plansul ei l-ajuta. Si el stie, si-asteapta alinarea ei si lacrimile ei pe obrazul lui, si-o simte mai aproape, in sufletul plapand, in seva suculenta a bietului Pamant. Si o asteapta vesnic, crescand a sale fii si fiice intr-una, si cand vine toamna, sunt mari acum si-i lasa sa plece care-ncotro, caci stie... vine iarna si-odata cu ea si primul fulg de nea, si altul, si altul, si peste noapte stie ca nu-i va fi frig, caci mama lui aceeasi se va asterne peste el si-l va tine iar in brate si o va lua de la capat. Doar pentru el... Pamantul!

9 comentarii:

dmd spunea...

Poate ca iarna a fost si va mai fi mama pt pamant,dar o mama cam rece si destul de alba.Ce este alb si rece este pretentios si eu spun bine ca am trecut la alta mama,cu siguranta altfel. Dan

Otilia spunea...

Si eu ma bucur ca a venit primavara, mai ales ca a venit in sufletele noastre!

Tlaloc spunea...

Pamantul mereu o sa ne surprinda :)
cum imi placea mie sa spun "Si lumea nu se termina aici..."

Otilia spunea...

Adica... Tlaloc este Adrian care avea blogul "Si lumea nu se termina aici"???

Tlaloc spunea...

:)
Da!

Tlaloc spunea...

Am facut unele modificari din cauza unor persoane..
http://adrianfratila.blogspot.com/

Otilia spunea...

Nici nu-ti poti inchipui cat de bine imi pare ca te-am regasit. Cand ai disparut am simtit ca-mi lipseste ceva... Dar acum I'm watching you! Sa nu mai dispari, ca este o mare pierdere, stii foarte bine ca primul click pe care-l dadeam era pe blogul tau ca sa vad ce ai mai scris pentru ca intotdeauna ma regaseam in postarile tale. Ma bucur sa te am din nou in blogroll...

Tlaloc spunea...

Otilia... am ramas putini, multi au plecat, ma bucur pentru cei care au ramas.

Otilia spunea...

Eu nu am de gand sa plec!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei