joi, 29 iulie 2010

Povestea Sarei I

Lacrimi reci brazdeaza iar obrazul crud al fetei ingandurate de la fereastra. In geamul limpede bat incontinuu picaturi reci de ploaie care lasa urme aburinde ale sarutului lor cu fereastra. Aburii se strang pe geam, formand o ceata densa ca cea din sufletul ei. Degetele subtiri si reci se avanta catre geamul aburit lasand in urma semne nedeslusite. Sterge cu podul palmei geamul ucigand urmele suferintei incrustate in inima ferestrei. Urmele adanci ale suferintei ei salasluiesc inca in sufletul ei de copil. Ar fi vrut sa se intoarca in timpurile acelea, cand nimic nu era mai important decat joaca, cand orice gaza prinsa intr-un borcan ii provoca o bucurie imensa. Si-ar fi dorit sa fie altfel, sa aiba puterea sa se schimbe. Ar fi vrut sa aiba aripi si sa zboare in toate locurile unde are amintiri placute sau sa fie sirena si sa innoate pe fundul rece al marii cautand mesajele altora ca ea, mesaje din scoici si din melci uitate in strafundurile marii sau mesaje de adio din sticle verzi brazdate de valuri si tocite de nisipuri. Uneori si-ar fi dorit sa fie doar o gaza efemera, sa zboare prin toate florile parfumate ca sa le cuprinda mireasma si apoi, exact in momentul in care a creat un parfum mirific din toate miresmele adunate, sa se prabuseasca la pamant pentru a-si da ultima suflare. Cate lucruri si-ar fi dorit... insa nu le poate cuprinde pe toate intr-o singura viata. De fapt nici nu si le-ar fi dorit pe toate, doar o parte din ele, nu pe cele cu iz de basm ci pe cele pe care le-ar fi putut cuprinde in causul palmelor. Dar le avea pe toate, in sufletul ei erau toate oranduite exact asa cum ar fi trebuit sa fie iar in visele ei prindeau un contur atat de clar incat ar fi putut jura, odata cu primul cascat al diminetii ca toate lucrurile acele erau ale ei sau chiar ca le faurise ea cu mainile ei firave si albe.
Cateodata nu mai visa, nici noaptea si nici ziua cu ochii deschisi ci isi dorea lucruri simple, atat de simple pentru ea, dar de neinteles pentru altii. Si-ar fi dorit sa scrie cat e ziua de lunga, sa umple caiete intregi cu versuri sau cu nimicuri care o faceau sa se simta speciala... sau sa picteze, asa cum o facuse mai de mult, sa picteze cu pensule multe, subtiri si groase, sa picteze in culori sobre sau in culori uluitor de vii... sau sa cante la vioara, sa-si lase barbia pe culcusul rece de lemn masiv, sa pipaie arcusul cu buricele degetelor si apoi sa-l lase sa alunece armonios pe corzile metalice si sa scoata acorduri divine care sa-i impresioneze pana si pe zei.
Inima Sarei era atat de plina de dorinte si atat de dornica de a le realiza incat uneori se oprea parca in loc, cu urechile aciuite catre ganduri. Cand inima ei se oprea parca intreaga natura era la unison, soarele se ascundea printre nori, vantul nu mai batea, marea era fara valuri, pasarile amuteau, fluturii incremeneau ramanand ca pictati in albastrul cerului sau in petalele miresmatice ale florilor multicolore. Cand sufletul ei plangea si norii plangeau cu picaturi mari si reci de ploaie in fereastra ei. Aburii albi si cetosi cuprinsera iar intreaga fereastra ce reflecta acum imaginea Sarei sub lumina difuza a fulgerelor din departare. Era o fata simpla cu parul negru stralucitor, cu ochii mari caprui incadrati de gene atat de lungi incat pareau ireale, cu buze roz, carnoase pe care le musca din cand in cand si cu obrajii atat de albi si de zvelti incat lacrimile care-i brazdau pareau diamante in lumina lunii. Sufla cu buzele ei roz un aer cald catre fereastra scaldata in lacrimi de ploaie, inca se mai vedeau urme ale semnelor nedeslusite de mai devreme, isi indrepta din nou degetele albe catre ceata densa de pe fereastra si contura o inima franta, atat de franta...

marți, 20 iulie 2010

Plamadirea universului

Totul era negru şi nedesluşit. Pretutindeni puteai zări doar o genune uriaşă acoperită de o mâzgă ceţoasă neagră. Adânc în interiorul prăpastiei începuse parcă să se întâmple ceva, prăpastia se sfărâmă pe alocuri şi se desprinse în două genuni identice, parcă la fel de uriaşe. Într-una din ele, mâzga ceţoasă începuse să se transforme în cristale de gheaţă, întâi doar unul, apoi altul şi tot aşa până ce întreaga genune se transformă într-un tărâm de gheaţă. În cealaltă genune mâzga începu să scapere scântei din ce în ce mai mari şi mai mari, până ce în interiorul ei se iscă o vâlvătaie atât de mare încât întreaga genune părea o minge de foc. Aşa au luat naştere cele două lumi, tărâmul de gheaţă Niflheim şi tărâmul de foc Muspelheim.

Din tărâmul flăcărilor au început să se desprindă scântei şi să se înalţe către neant, fiecare scânteie mai mare sau mai mică s-a înfipt în negura neantului luminându-l, astfel au luat naştere stelele şi planetele. Cea mai mare şi cea mai trainică scânteie a devenit chiar soarele luminând astfel negura neantului într-un albastru mirific, susţinător al stelelor, cometelor şi al planetelor.

Lava rămasă în urma focului creator a început să se scurgă alene către tărâmul de gheaţă, limbile lavei sfârâiau sfidător la întâlnirea cristalelor de gheaţă, mâncându-le parcă. Când lava acoperi toată crusta de gheaţă aceasta începu să-şi schimbe culoarea, devenind de un albastru strălucitor şi începând să se scurgă între crăpăturile neantului. Substanţa neantului începu să bulbucească înfiorător la suprafaţă, ca şi cum ar fiert într-un ceaun gigantic, însă de sub bulele sale începură să se desluşească parcă nişte degete, nişte călcâie, nişte fire de păr. Dintr-o dată parcă întreaga substanţă începu să formeze un vârtej monstruos şi să se audă un zgomot înfiorător, ca al unei tornade ce mătură totul în calea ei. Din vârtejul format se ridică dintr-o dată o creatură parcă de zece ori mai înaltă decât orice lucru văzut până atunci, o creatură cu părul vâlvoi încă scăldat în vâscozitatea aceea albastra, cu nasul turtit, cu ochii bulbucaţi ca două planete înfipte-n univers care-şi rotesc sorii negri care-ncotro. Dintr-o dată gigantul căscă gura, încercând parcă să înghită stelele de pe cer şi strigă cu o voce la fel de răsunătoare ca zgomotul tunetului: “Eu sunt Ymir giantul, din trupul meu se va crea raiul şi pământul, din sângele meu se vor face mările şi lacurile, din oasele mele se vor face munţii, din dinţii mei se vor face stânci, din părul meu se vor face copaci şi norii vor sălăşlui pe cer doar pentru că vor fi zămisliţi din creierul meu”.

Personajele fac parte din mitologia nordica, sursa de inspiratie pentru acest text.

miercuri, 14 iulie 2010

Ghem de gânduri

Sursa imaginii: https://picaturaderoua.wordpress.com/2010/04/13/reflex-108-george-tarnea/
Gândurile mele sunt un şir de aţă argintie făcuta ghem. Uneori reuşesc să desfac tot ghemul de aţă şi să-mi întind gândurile în cuiele universului, ca pe o pânză de paianjen. Desfac aţa gândurilor din ghem, o întind către primul cui strălucitor, o înfăşor împrejurul lui şi pornesc către un altul… şi tot aşa până când epuizez toate cuiele şi revin către altele. De pe pământ, pare o pânză de mătase, ticluită cu mult har, însă, prin ochii mei văd doar o înşiruire haotică a gândurilor mele prin univers. Unele planete, în rotaţia lor, rup şirul gândurilor mele, însă, imediat după aceea, stelele trimit razele lor aurii şi ticluiesc cu un ac invizibil o nouă aţă. Meteoriţii se prind în plasa gândurilor mele şi se zbat să ajungă mai departe pe traiectoria lor. Îmi întind mâinile albe ca de ceară către meteoriţii prinşi în plasă, îi desprind cu greu din mreaja gândurilor mele şi îi arunc cu putere în depărtare. Îi privesc îndreptându-se cu repeziciune către neant ca nişte stele căzătoare, lasând în urma lor o pulbere aurie care se risipeşte pe măsură ce meteoriţii se îndreaptă către depărtare. Zânele gândurilor vin cu fâlfâiri uşoare de aripi argintii şi culeg cu delicateţe aţa din fiecare cui al universului, o transformă în ghem şi îl aruncă către Pământ. Reuşesc să prind steaua căzătoare a gândurilor mele în căuşul palmelor, înainte de a se zdrobi de sol. Întind aţa argintie, o înfăşor pe dupa degete, arunc ghemul dintr-o parte în alta, fac giumbuşlucuri până când ajung la capătul celălalt al aţei. Sunt înfăşurată în aţa gândurilor mele, din cap până în picioare. Cu o măiestrie uimitoare, reuşesc să apuc cu degetele şi să fac un ghem mic cu gândurile negre, pe care le înfăşor apoi în gânduri măreţe, albe, curate, înălţătoare. Mă scutur ca să fiu sigură că n-a rămas nici un gând care sa-mi dea târcoale, mă uit la mâinile mele albe, de fapt tot corpul îmi este alb ca de ceară. Când soarele răsare mă topesc uşor, picur încet până devin doar o baltă de ceară cu ghemul gândurilor mele râzând parcă sfidător din ea. Apoi vii tu, mă modelezi, indiferent cum o faci, eu sunt aceeasi, pentru că gândurile mele si trăirile mele sunt înfăşurate în acelaşi ghem etern. Sunt o statuie de ceara mirific ticluită de mâini cu har ce are gândurile agăţate în toate colţurile universului şi care se topeşte la prima rază de soare, de luna, de luceafăr sau de iubire.

luni, 12 iulie 2010

Ganduri in necunoscut... sau pentru

Sursa imaginii: http://gelu11.ro
Necunoscutul imi sfredeleste gandurile in fiecare zi. Spuma gandurilor mele se transforma in cuvinte insiruite. Printre randurile de spuma necunoscutul observa si alti clabuci inspumati. Imi trimite mesaje din note muzicale aparte ce sparg baloanele gandurilor mele. Muzicalitatea vorbelor necunoscutului imi ramane agatata in timpane, timpanele imi bubuie usor la fiecare nota aparte a vioarei lui. Uneori as vrea sa-i smulg arcusul si sa-i arat eu cateva note, alteori ma las purtata de cantecul lui si nu-mi doresc decat sa revina, cu aceleasi note sau cu altele noi, doar pentru mine... Spuma gandurilor mele se aseaza pe apa lina a gandurilor sale, apa lui tremura sub influenta acelorasi acorduri line de vioara, poarta clabucii pe valuri inspumate pe taramuri necunoscute. Ajunsa acolo spuma lasa clabucii deoparte... necunoscutul sufla cu putere catre ei si-i face sa zboare catre neant, intrebandu-se insa daca se vor intoarce vreodata sau daca reusise sa vada in balonul lor colorat toate gandurile ascunse. O voce din neant ii arata faptul ca nu reusise sa desluseasca toata coloritura clabucilor, le observase doar pe cele albastre si pe cele purpurii, insa le ratase, poate chiar intentionat, pe cele roz si pe cele translucide. Lua spuma ramasa in palme, incercand s-o protejeze de intemperii, sa o fereasca de rele, duse palmele la urechi, lasand un loc liber pentru a asculta gandurile curate, fara clabuci, insa nu se auzea nimic. Deschise palmele si isi dadu seama ca totul disparuse de caldura palmelor sale protectoare. Se gandi pentru o clipa ca gresise atunci cand luase spuma in palme, apoi realiza ca greseala o facuse mai devreme, caci spuma fara clabuci nu poate exista... Zambi usor in coltul gurii si se gandi la spuma gandurilor sale de necunoscut... zambi din nou... si ea avea clabuci, ca oricare alta.
Revin pe Pamant cu talpile afundate in nisipul rece, ma plec in fata celui care gaseste spuma gandurilor mele intre valurile zbuciumate ale marii... ma asez pe nisipul rece si scrijelesc cu degetul in nisip "Oare ai sa-mi raspunzi...", apoi vine marea si sterge tot ca si cand nu ar fi existat. Ma las invaluita de apa marii si ma las purtata pe aripi de vis necunoscut.

marți, 6 iulie 2010

Un alt vis

Sursa imaginii: http://www.orison-art.com/upload-images/galaxie%203.jpg
Imi afund talpile in nisipul din clepsidra ce masoara timpul scurs din viata mea efemera. Talpile imi sunt reci si se afunda ca in nisipurile miscatoare. Gandurile imi zboara pe taramuri necunoscute. Raman agatate in stele stralucitoare din alte galaxii. Se transforma in ceata... o ceata albicioasa ce inconjoara planetele reducandu-le lumina. Lumina purpurie a planetelor trece prin ceata gandurilor mele si se indreapta catre tine. Cerul tau albastru este plin de lumina purpurie a stelelor mele invaluite inca in ceata. Din stele se desprinde o pulbere aurie ce se imprastie pe tot cerul si se indreapta catre pamant. Pulberea aurie ma invaluie, pielea mea capata o sclipire aparte ca cea a stelelor. Din spatele omoplatilor niste cioturi ascutite imi strapung pielea, imi cresc aripi, aripi ca de matase cu insertii aurii. Le falfai incet, mi se desprind talpile din nisipul rece, ma ridic catre cerul purpuriu incercand sa prind in maini ultima raza de soare. Reusesc sa prind ultima palpaire a soarelui in palme. O pun in buzunar. Ma indrept catre stele, dansez alaturi de ele. Dansez cu cercurile lui Saturn, imi fac coroana din ele si ma indrept catre alte stele. Ma uit in urma, Saturn nu mai este la fel fara cercurile sale, pare suparat. Imi ridic coroana de cercuri si o arunc catre el, o prinde si cercurile se aseaza ca si cum nu l-ar fi parasit niciodata. Imi admir aripile scaldate inca in pulberea aurie a stelelor. Iau cu mana fiecare stea de pe cer si scriu un mesaj doar pentru ea: "Iti multumesc!", nu-mi ajung stelele pentru alte scuze venite poate prea tarziu... Ma gandesc la ea, as trimite pulbere de zbor catre ea, sa zburam amandoua printre stele. Las stelele in urma si ma indrept catre Pamant cu viteza, nu reusesc sa ma mai opresc, lovesc ceva, raman agatata. Sunt suspendata de Turnul Eiffel, ma zbat si reusesc sa ma desprind si sa-mi iau din nou zborul inainte de a atinge solul. O caut prin apropiere, nu o gasesc. Zorile ma gasesc pe malul Senei cu talpile afundate in apa rece. Este ora la care ar trebui sa rasara soarele, insa nu se intampla nimic, nu se zareste niciunde... Imi aduc aminte, ma indrept cu falfairi ample catre linia orizontului, ajung acolo, bag mana in buzunar si scot ultima palpaire a soarelui din ziua ce a trecut, o infig in linia orizontului. Ma intorc pe acceasi lespede rece cu talpile afundate in apa si imi admir opera, soarele rasare pictand cerul in culori felurite. Cand prima raza de soare imi atinge aripile, acestea dispar, ca si cand nu ar fi fost niciodata acolo. Ma intind si casc... a fost doar un vis!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei