Ghem de gânduri

Sursa imaginii: https://picaturaderoua.wordpress.com/2010/04/13/reflex-108-george-tarnea/
Gândurile mele sunt un şir de aţă argintie făcuta ghem. Uneori reuşesc să desfac tot ghemul de aţă şi să-mi întind gândurile în cuiele universului, ca pe o pânză de paianjen. Desfac aţa gândurilor din ghem, o întind către primul cui strălucitor, o înfăşor împrejurul lui şi pornesc către un altul… şi tot aşa până când epuizez toate cuiele şi revin către altele. De pe pământ, pare o pânză de mătase, ticluită cu mult har, însă, prin ochii mei văd doar o înşiruire haotică a gândurilor mele prin univers. Unele planete, în rotaţia lor, rup şirul gândurilor mele, însă, imediat după aceea, stelele trimit razele lor aurii şi ticluiesc cu un ac invizibil o nouă aţă. Meteoriţii se prind în plasa gândurilor mele şi se zbat să ajungă mai departe pe traiectoria lor. Îmi întind mâinile albe ca de ceară către meteoriţii prinşi în plasă, îi desprind cu greu din mreaja gândurilor mele şi îi arunc cu putere în depărtare. Îi privesc îndreptându-se cu repeziciune către neant ca nişte stele căzătoare, lasând în urma lor o pulbere aurie care se risipeşte pe măsură ce meteoriţii se îndreaptă către depărtare. Zânele gândurilor vin cu fâlfâiri uşoare de aripi argintii şi culeg cu delicateţe aţa din fiecare cui al universului, o transformă în ghem şi îl aruncă către Pământ. Reuşesc să prind steaua căzătoare a gândurilor mele în căuşul palmelor, înainte de a se zdrobi de sol. Întind aţa argintie, o înfăşor pe dupa degete, arunc ghemul dintr-o parte în alta, fac giumbuşlucuri până când ajung la capătul celălalt al aţei. Sunt înfăşurată în aţa gândurilor mele, din cap până în picioare. Cu o măiestrie uimitoare, reuşesc să apuc cu degetele şi să fac un ghem mic cu gândurile negre, pe care le înfăşor apoi în gânduri măreţe, albe, curate, înălţătoare. Mă scutur ca să fiu sigură că n-a rămas nici un gând care sa-mi dea târcoale, mă uit la mâinile mele albe, de fapt tot corpul îmi este alb ca de ceară. Când soarele răsare mă topesc uşor, picur încet până devin doar o baltă de ceară cu ghemul gândurilor mele râzând parcă sfidător din ea. Apoi vii tu, mă modelezi, indiferent cum o faci, eu sunt aceeasi, pentru că gândurile mele si trăirile mele sunt înfăşurate în acelaşi ghem etern. Sunt o statuie de ceara mirific ticluită de mâini cu har ce are gândurile agăţate în toate colţurile universului şi care se topeşte la prima rază de soare, de luna, de luceafăr sau de iubire.