marți, 24 noiembrie 2009

My little sunshine

Fabulosul meu baietel: Eric Andrei


Si dovada ca e al meu...o poza din spital, in ziua in care s-a nascut.





marți, 17 noiembrie 2009

Suflet la vanzare

Imi scot sufletul la vanzare. De ce? De ce nu! In principiu pentru ca este principala sursa a lacrimilor si a realitatilor innegurate, pentru ca de multe ori nu-l mai suport, pentru ca ametesc gandindu-ma mereu la altii, pentru ca vreau sa fiu egoista, pentru ca vreau sa fiu rea, pentru ca ma subestimez, pentru ca... nu-l mai vreau!


Stiu ca in mod normal un anunt de vanzare ar trebui sa fie atractiv astfel incat sa poti atrage cumparatori, anuntul meu este mai special, in plus nu imi trebuie argumente pentru vanzare, caci il ofer GRATIS!!! sau CADO!!!


Daca stau bine sa ma gandesc exact avantajele sau extraoptiunile sufletului meu sunt argumentele care m-au adus in ipostaza de a-l vinde. Este exact ca un apartament, cu multe camere (cate una pentru fiecare persoana speciala care s-a perindat prin viata mea), este mobilat (atata timp cat locuiesc alaturi de el) sau este gol (atunci cand ma mut sau se muta altii cu forta, fara sa-mi fi cerut mie parerea, sau cand sunt evacuata), este spatios (caci incape atata dragoste si totodata atata durere in el), este curat (pentru ca nu am fost in stare niciodata sa tradez), este cateodata murdar sau plin de igrasie (din cauza tradarilor altora) etc.


Sau de ce nu ... poate fi ca o masina care are aer conditionat (pentru ca de multe ori emana atata caldura si alteori poate fi atat de rece si indiferent), cutie de viteze manuala (are puterea sa porneasca de pe loc chiar si cu viteza a 2-a), consum mic si combustibil ieftin dar foarte greu de gasit (poate porni si functiona doar cu dragoste adevarata si afectiune), cu franele sta mai prost, caci odata pornit este foarte greu de oprit, se opreste doar cand se termina combustibilul.


Cine mai doreste? Cine mai pofteste?


Daca veti comanda acum puteti beneficia si de bonusuri. Farame de suflet. Lacrimi reci. Samanta de singuratate. Stropi de veselie. Un borcan de melancolie. Inimi sfasiate. Poezii de dragoste. Basme feerice. Bolovani de suspine. Pete de frustrare. Rasete de copil. Bandaje sentimentale. Petice de fericire. Plasturi de realitate. Cirese de amaraciune. Si nu in cele din urma, file de intelepciune.

V-am convins?

marți, 10 noiembrie 2009

Samburi de realitate


Realitatea nu este niciodata ceea ce pare, intotdeauna exista ceva ascuns. Si visarea face parte din realitate dar totusi nu reprezinta realitatea ci o alta lume, una virtuala care nu are legatura cu nimic pamantesc. Realitatea nostra este de fapt rupta de realitate, nimic din ceea ce este in jurul nostru nu este 100% real, nici macar zambetul persoanei de langa tine, nici macar alinarea gasita intr-un pahar sau o tigara, nici macar zambetul copilului tau, toate ascund ceva... fie ca este vorba de o mare tristete sub o masca zambitoare, ori gustul perfid al vinului trecut, ori foamea ce va sterge zambetul si-l va inlocui cu o grimasa.

Ma dor toate, si realitatea ma doare, dar mai ales irealul din realitate. Ma prabustesc in virtual, dar nici macar acolo nu imi gasesc scaparea. Aud zgomote licarind dincolo de mine. Ma impleticesc in zambete, ma arunc printre cuvinte, ma pierd in lumina si ma gasesc in neant. Am incetat sa mai simt cum o faceam altadata. Pierd timpul printre degete. Degetele mi se invinetesc. Urechile nu mai reactioneaza dacat la licarul de lumina din sufletul tau si ochii mei se pleaca in fata duioseniilor declaratiilor tale. Parca nimic nu mai conteaza, nici eu, nici tu ... ba da, noi doi, si mai ales el.

Realitate...Hmmm! Care realitate? Realitatea care ma doare zi de zi? Realitatea care ma impunge-n coaste? Realitatea care stoarce lacrimi? Realitatea care imi inclesteaza falcile in injurii scancite printre dinti? Ce realitate?

Prefer oricand irealul... Irealul care imi da puterea sa trec peste durere, peste impunsaturi, peste lacrimi si injurii; irealul care ma face sa zambesc prin realul din el.

Asa ma ancorez eu la viata prin felul meu de-a fi si de a ma exprima, nimic in mine nu este ireal iar cuvintele mele sunt mereu aceleasi, aranjate in alt fel. De multe ori nu ma inteleg nici eu, dar astazi tot ce scriu este real in mintea mea si-a celor care inteleg. Ati inteles?

vineri, 6 noiembrie 2009

Jurnal de lacrimi


Am toate motivele sa fiu vesela si de cele mai multe ori sunt, am multe motive sa fiu in extaz si de cele mai multe ori sunt, numai daca ma uit la fatuca simpatica a micului meu aricel si radiez de bucurie, si nu numai... eu, in general sunt o persoana extrem de vesela si de volubila, si fara pic de modestie (pentru ca modestia este calitatea oamenilor care nu au alte calitati!) as putea spune ca sunt si realmente amuzanta si spirituala, DAR...pentru ca intotdeauna exista si un DAR, imi vine cateodata sa plang de parca s-ar fi terminat lumea, sa bocesc ca si cum as fi pierdut pe cineva foarte drag, aproape...sa urlu! Bine, eu intotdeauna am fost o anormala, dar starile astea chiar nu mi le explic, in borcanul cu melancolie cad foarte des, dar este o stare placuta, care face parte din felul meu de a fi, este starea care aduce poezie in viata mea...sunt EU!!! Dar plansul, ce ma fac eu cu plansul? Pot sa fiu cea mai vesela, sa-mi fi mers toate struna...Zbang! Parca ma loveste ceva, si dintr-o data in vine sa plang, dar din tot sufletul, si de cele mai multe ori este evident ca ma abtin, insa ce sa ma fac cu al meu barbat care ma citeste imediat si incepe: "Ce ai? Iti vine sa plangi? S-a intamplat ceva? Te-a suparat X, Y...s.a.m.d" si in momentul ala ma bufneste plansul si el insista cu intrebari si eu ii spun ca nu m-a suparat nimeni si nimic ci doar imi vine sa plang, dar bineinteles ca nu ma crede, ceea ce intr-un fel este mai bine pentru ca altfel m-ar trimite la psiholog, nu?

Apropo de psiholog, sa stiti ca este o experienta prin care ar trebui sa treaca toata lumea, o vizita la un psihoterapeut, este o chestie interesanta cum te poti deschide in fata cuiva care nu te cunoaste si nu te judeca si nu iti da sfaturi ci doar te asculta si te lasa sa gasesti singur solutiile, este ca si cum ai tine un jurnal, sau un blog in genul blogului meu, pe care l-am facut chiar cu scopul unui jurnal, dar al carui aspect unic este ca nu te "asculta" (cu sensul de citeste) o pesoana draga, iubita, apropiata dar cineva total necunoscut si care, la o adica te poate trage de urechi ca ai cam luat-o pe aratura sau ca nu ai facut bine ceva... Cool! Si uite asa am constientizat eu motivul pentru care am inceput sa scriu pe acest blog in timp ce aberam aici, insa cealalta intrebare ramane: De ce imi vine sa plang? O fi vreo boala? Hope not!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei