Artistice - special pentru barbati (si nu numai)

V-am spus ca am o pasiune aparte pentru fotografie si daca tot am abandonat fotografia artistica de ceva timp, macar ma mai delectez din cand in cand cu realizarile altora. Intotdeauna am fost obsedata de fotografiile artistice si de cele mai putin artistice dar extrem de bine realizate. Asa ca... probabil va voi intoxica cu diverse fotografii in perioada urmatoare, dar chiar nu ma pot abtine!


Fetelor...credeti ca s-ar supara soacra sau bunica daca ati avea o rochie de mireasa cam asa...?

Aparente...prietenii si arta

De ce se intampla in viata sa avem parte, cel putin unii dntre noi de lucruri aparente. de ce aparent pare ca avem o groaza de prieteni, cand, daca stam si ne gandim bine, adevaratii prieteni pot fi numarati pe mai putine degete decat exista la o mana. si acum mi-aduc aminte de mine prin liceu, Doamne ce de prieteni mai aveam, o droaie... si de fapt, hai sa vedem acum care au fost adevaratii prieteni, doar 2, din cel putin 20 (pe vremea aceea), iar cu acesti doi am trecut prin furcile caudine, am avut parte si de bune, dar mai ales de rele (multe, multe rele...altii nu cred ca ar fi putut trece peste lucrurile pe care le-am dat noi uitarii), si a ramas doar prietenie... rare sunt intalnirile noastre, dar pot sa zic cu mana pe inima ca-mi sunt intr-adevar prieteni M&D. M a plans la nunta mea in vara, la valsul mirilor, poate petru ca in liceu eu si ea dansam vals vienez ca nebunele prin casa, iar D, aceeasi persoana tare ca intotdeauna aparent, dar in sufletul lui zace un suflet de copil razgaiat si iubit, si nu numai...chiar si multa iubire pentru nimeni alta decat M. Cei doi, rareori pot fi pomeniti in vorbele mele separat, daca vorbesc despre M, si vad fete mirate, mentionez M si D, si invers...asa ca am incetat sa-i mai mentionez separat, e intotdeauna M&D. Va pupacesc dragilor!

Mdea...mi-am luat-o in viata asta de-atatea ori cu "prietenii" incat nici nu mai pot sa numar, partea cea mai interesanta este ca nu m-am lecuit, inca mai cred in oameni, inca le mai dau sanse, chiar daca au gresit fenomenal, inca ma mai ofer toata , fara sa ma gandesc la consecinte...si ghici ce? din nou mi-o iau, de multe ori mai grav decat anterior, si zic ca nu mai fac...si iar ma trezesc dezgolita, adica iar mi-am luat-o...si tot asa. Am facut inclusiv psihoterapie pe aceasta tema, dar nu prea a avut ce sa-mi faca, e in felul meu de-a fi, ea a incercat... dar deh, ce sa faci cu o incurabila ca mine, care intotdeauna, dar intotdeauna va avea incredere in oameni?!?
Cum sa n-ai incredere in oameni, tot ei sunt aceia care au scris poezii minunate, care imi furnica si-acum degetele gandindu-ma la ele, doar o parte, a milioana parte... caci restul nu le cunosc...Rusine! Cum sa n-ai incredere in oameni care au inaltat biserici si le-au pictat cu cel mai revoltator albastru...de Voronet? Cum sa n-ai incredere in oameni, cand ei au ridicat piramidele? Cum sa n-ai incredere in oameni, cand mana lor o tine pe a celor bolnavi alinand-o? Cum sa? Cum sa? Cum?

Eu nu pot! "Ma trec fiori prin Dumnezeu, Si eu sunt El, si El e eu, si ne surprindem cand si cand, cum ne confunda cate-un gand"...Deci cum...sa nu ai incredere in cel ce-a scris farama minunata de mai devreme...Eu chiar nu pot!Si sunt suparata uneori, sunt suparata pe mine ca trec peste multe, si sunt suparata si pe ei (toti aceea care au facut cate ceva in viata, ca sa ramana posteritatii) pentru ca sigur au gresit fata de altii...E firea umana, am facut-o si eu...de multe ori. Gandindu-ma...mi-e rusine! Dar de fapt, sunt om si ca sa ma iert eu, ar trebui sa pot lasa in urma ceva...ma voi gandi!

"aici totul este doar aparenta

nu poti sa prevezi ce se intampla

oricand da navala realul te inghesuie

din toate partile cu atata insinuare

mincinoase imagini sonore zornaind

pe acoperisul de flacari e o moleseala

a materiei ce-ti intra-n urechi si le-astupa

vai sa nu auzi rumoarea vietii ce se

bate sa stearga urmele artei mucegaind"

Tinerete, prieteni vechi si poezii, atat...nimic mai mult

Astazi, in pelerinajele mele prin sertarele pline de hartii si agende, am descoperit scrisorelele cu iubitzeii din copilarie si o groaza de alte porcarioare, de la o pietricica si o scoica primite de la "my first", pana la interminabilele "love letters"-uri din care multe nu mai inteleg acum. Descoperirea cea mai interesanta totusi este seria de 3 nuvele scrisa de un bun prieten de-al meu pe-atunci, de la liceul Ovidus. Acest personaj, pe numele lui adevarat Mihai Sava, personalitate contradictorie, dar in acelasi timp fascinanta, "spirit viu si nobil"(cum ii placea lui sa se autointituleze a capatat notorietate literara ca nuvelist prin cunoscuta sa opera "Aruncatul cu privirea"... M-am prapadit de ras recitindu-le si recunoscand toate personajele (elevi eminenti ai liceului Ovidius si profesori). initial am vrut sa transcriu macar una din nuvele, dar mi-am dat seama ca nu ar avea farmec pentru cei care nu au cunoscut eroii principali in the real life...

....mai devreme am mintit, referitor la cea mai interesanta descoperire...nu era cea expusa mai devreme, ci alta...poeziile scrise de mine in primii ani de liceu...wow!!! ce copil tampitel eram pe-atunci, si ce poezii fara rima scriam, dar, una peste alta nu sunt chiar atat de rele, doar triste. Doamne, ce iubiri zbuciumate am putut trai cand am scris asta?!?
"Te-am intalnit in priviri,
Te-am regasit in simtiri.
Las inima-mi sa-ti spuna
De dragostea-mi nebuna!
Las glasul sa-ti sopteasca,
Iubirea nebuneasca.
Deschide-ti sufletul,
Ofera-mi zambetul.
Ah! Ce crud esti!
Ma innebunesti!
In soapta de-as vorbi,
Sau muta de as fi,
Cu sufletul m-ai auzi!
De ce pretinzi ca nu iubesti?
Cand plangi si te framanti.
De ce te minti ca n-a ramas nimic?
De ce renunti la tot ce-a fost mai bun?
De ce sa fie scrum?
De ce-a ramas doar fum?
Iarta-ma ca te iubesc,
Si ca te-am vrut vreodata.
Si iarta-ma ca te doresc,
Asa-i! Sunt vinovata!
Dar te iubesc de-atata vreme,
Ca timpul s-a oprit in loc
Si am uitat cum e sa simti in vene,
De-atata patima si dor sa arzi in foc."

D-ale tineretii valuri! Cat am mai suferit (probabil), in mintea mea a ramas acum doar o urma vaga a acelor iubiri trecute...imi amintesc ca mi-a fost greu, ca au fost momente cumplite. O amintire clara mi-a ramas, stiu ca dupa o relatie destul de scurta dar intensa ca si trairi, trasesem eu concluzia ca nu voi mai iubi pe nimeni niciodata. Doamne, cat eram de sigura!!! acum zambesc sau mai degraba as rade in hohote gandindu-ma la cele trecute...cat de naiva eram!!!
Trebuie sa recunosc ca uneori imi este dor de naivitatea mea de altadata, de gandurile indesate intr-o agenda zi si noapte, de randurile fara noima insirate pretutindeni unde gaseam un spatiu gol, de picioarele pline de nisip, de blugii rupti in genunchi (si nu numai!), de votca saniuta inghitita pe nerasuflate pe banca-n parc, de saruturile din statia de troleu... cred ca mi-e dor de mine de-altadat' ... dar nu mai sunt! Pacat! Poate ma redescopar curand, sau poate las viata din mine sa fie EU, dar nu!!! mai bine nu! artistii nu sunt buni in tara noastra!.....AAA!!! Nu eu eram artistul, ci EU de altadat' era odata...
Asta mi-aduce aminte de altceva, o alta polologhie-a tineretii:
"Totul
E plin
Si bizar.
Atat de gol,
Fara rost,
Spatiu imens
Totusi...nimic!"