Iti multumesc pentru ca existi

Existenta mea este una simpla ascunsa intre cuvinte marete. Sufletul meu este incarcat de existenta mea. Doar eu supravietuiesc intre cuvinte si unii care le inteleg. Cateodata ma simt sufocata de ele, pentru ca am atat de multe incat nu le pot refula deodata. Cateodata sunt goala pe dinauntru pentru ca sunt muta, imi lipsesc cuvintele. Cateodata sunt atat de plina incat ma asez si scriu, si iar scriu si nu e niciodata de ajuns. Ceea ce ajunge la retinele voastre este o mica parte din ceea ce scriu eu zilnic. Ceea ce ajunge in sufletele voastre este nimic pe langa ceea ce salasluieste in sufletul meu. Existenta mea pentru mine nu a fost niciodata de ajuns, si probabil n-o sa fie vreodata. Existenta mea prin mine este cu totul alceva... este ca si cum as intra in transa, este ca si cum m-as desprinde de mine, desi eu sunt aceeasi. Cateodata nici eu nu ma recunosc, existenta mea o consider cateodata de prisos dar nu am cui sa las vorbele mele. Daca le-as putea cuprinde pe toate intr-o singura zi, sa le adun intr-un borcan mare, ar fi mare lucru. Insa nu pot. Intotdeauna mai am ceva de spus. Gandurile mele nu se opresc niciodata pe loc. Ele calatoresc pe aripi de vis in existenta mea aceeasi. Dar aripile de vis le duc pe alte taramuri, acolo unde eu nu am fost niciodata fizic... dar gandul... te poate duce oriunde iar aripile de vis te pot purta catre o noua existenta in fiecare minut. Hipnotizata de frumusetea lumii pasesc mai departe, nu pe pamant, ci acolo in ceruri. Pasesc pe norii moi, ca de puf, talpile mi se afunda in ei pana la glezne si nu vreau sa pasesc mai departe, vreau sa raman acolo, sa plec capul pe nori si sa dorm in nestire. Existenta mea nu a fost niciodata suficienta pentru tine, pentru altii da. Pentru altii care au stiut sa m-asculte, care au stiut sa citeasca neintelesul celor spuse de mine. Neintelesul vorbelor mele salasluieste in sufletul meu acelasi. Sufletul meu de alta data care s-a transformat intr-un suflet scrijelit cu flori de mucegai. Existenta mea este alinare pentru unii si suferinta pentru altii. Alinarea o gasesc intre buzele tale moi si suferinta tot acolo. Nimic nu este mai adevarat decat existenta mea aici langa tine, langa sufletul tau acelasi.
Cand o sa ma opresc oare? Cum din ce? Din atatea cuvinte, din atatea ganduri, din atatea nimicuri asezate pe hartie, din atatea versuri fara rima pentru tine, din atata arta mucegaita de neapreciere.
Existenta mea este insasi arta aceasta, cuvintele insiruite cu rost pe hartie. Aprecierea cuvintelor existentei mele a trecut, nu m-am nascut cand trebuia. Poate ca secolul trecut ar fi fost mai potrivit. Dar daca existenta mea in secolul trecut ar fi fost cea a unei nestiutoare de litere si de cuvinte, as fi ramas doar cu gandurile mele. Poate ca le-as fi cantat daca nu aveam penita si pergament ca sa le-astern. Si poate ca... acele cantece ale mele ar fi atarnat in timpanele tale mai mult decat cuvintele mele insiruite. Pentru ca, daca as fi cantat gandurile mele aceleasi ar fi existat cineva care sa le fredoneze la nesfarsit si odata... poate chiar in secolul asta ar fi ajuns la urechile cui trebuie, aceluia care ar fi inteles pentru prima data neintelesul celor cantate si scrise de catre mine.
Existenta mea este efemera fara aliatele mele... cuvintele. Existenta mea este perpetua atunci cand cuvintele mele ajung in sufletele celor cale le pastreaza si le apreciaza. Existenta mea este subreda daca te gandesti sa stergi macar un cuvant din cele asternute de mine, pentru ca, fara el, nu mai are acelasi inteles.
Existenta mea este legata de amortirea gandurilor mele pe hartie. Existenta mea este complicata pentru altii si mult prea simpla pentru mine. Simpla mea existenta este legata de cuvintele celui care a inteles si care mi-a multumit doar pentru a fi. Vorbele lui din buricul degetelor catre tastatura sunt si acum tintuite in timpanele mele "Iti multumesc pentru ca existi!". Ce poate fi mai frumos?