In cele din urma s-a gandit si bebelul meu sa dea semne concrete de viata, nu va puteti inchipui ce senzatie unica si extrem de lacrimogena poate fi. De fapt a miscat de acum vreo doua saptamani, am simtit ca o falfaire, dar de atunci...Nimic! Trebuie sa recunosc ca ma panicasem destul de mult, tot asteptand ca macar senzatia aceea usoara de falfaire sa se repete. Intr-atat de panicata am fost incat m-am dus sa fac un eco, ca sa vad eu ca misca si ca e ok. Si bineinteles ca era ok, sanatos, voios, voinic...si deja grasun am putea spune. eu pe internet am citit ca pentru saptamana a 19-a de sarcina, ar trebui sa aiba in jur de 250 de grame, al meu barosan are 320 de grame deja. Sper sa se gandeasca sa se opreasca undeva la 3 kile juma...hai fie, 4 kile cu bataie lunga, doar nu vrea sa o chinuie pe ma-sa.
Revenind la miscare, dupa ce m-am panicat si am fost la eco m-am linistit! Asta se intampla sambata, aseara (duminica adica) stateam si eu intinsa-n pat si ma uitam la diverse si la nimic in mod special, cum s-ar spune butonam televizorul, cand am fost intrerupta de o miscare, care de data asta nu a fost numai o falfaire ci un falfaloi. Am pus mana pe burtica, si tine-te...cred ca vreo 5 minute, am simtit incontinuu. Super senzatie! Oricum stii ca este cineva inlauntrul tau, dar momentul in care da si semne de "Bai, sunt aici!" este incomparabil cu orice alta senzatie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Un comentariu:
Felicitări, Otilia, nu stiu eu precis cum e să simti ce-ai simtit tu, ca mamă, dar stiu foarte bine cum e, ca tată, să fii acolo, să mângâi miscarea micutului. Nu cred că sunt bucurii mai mari.
Trimiteți un comentariu