Melancolie...te mananc!

Astazi m-am simtit ca o vietuitoare intr-un borcan...fara capac, dar totusi, abia puteam respira...si fara apa, dar simteam cum ma inec cu fiecare clipa ce trece. Am invatat totusi sa zambesc, nu azi...ci altadata, doar asta mi-a ramas. Nu e asa in fiecare zi, nu e nici ceva nou, caci am mai trecut prin asta altadat'!
N-am mai fost de mult in borcanul cu melancolie...nu mi se intampla!!! Important este ca in starea mea nu sunt singura, e lucrul care imi confera certitudinea ca voi reusi sa revin la starea mea...vesnic zambitoare, mai mult vesela decat trista!
Cred ca imi este dor! Imi este dor cateodata de mine, umbland pe strazi in cautarea unghiului perfect...de fapt, imi este dor de aparatul meu de fotografiat, cel mai vechi prieten! Eu si cu el umbland pe strazi, goi, fara tinta, cautand doar cerul, o fata ridata de trecerea timpului...ceva, orice! Chiar si o raza de lumina: "Spre soare rad! Eu nu-mi am inima in cap, nici creieri n-am in inima.Sunt beat de lume si-s pagan!"

Cum sa nu-mi fie dor de mine cand nu mai sunt aproape nimic din ceea ce am fost? Poate doar undeva in adancul sufletului meu... Sau nici sufleteste, am renuntat la fotografie care altadata era viata mea, am renuntat la poezie care ma scotea din cotidian si in care imi varsam tot amarul, cred ca de fapt am renuntat la mine... Nici nu mai stiu cine sunt acum, ma simt ca un elefantel care gafaie din orice. Unde sunt eu cea care alerga kilometri intregi ( cu pauzele de tigara aferente)nt eu cea care dormea cu carnetelul sub perna si se trezea in miez de noapte ca sa mai scrie doua versuri...Unde???
Mi-e dor!!! Mi-e dor de mine, mi-e mine de mine, mi-e inauntrul meu de mine, mi-e nu stiu cum, mi-e nu stiu ce, mi-e dor de mine ca de casa...imi pasa!
Trebuie sa ma aduc inapoi, trebuie sa imi revin. Nu am voie insa sa fiu suparata pentru ca am cea mai mare bucurie, o bucurie launtrica pe care o retraiesc zi de zi, ora de ora, de fiecare data cand ma trezesc si ma vad cu ditamai burta, de fiecare data cand nu mai imi vine vreo pereche de pantaloni, de fiecare data cand nu-mi pun centura de siguranta... De fiecare data!

Am inceput deja sa zambesc!

Astazi m-am apucat de scris despre starea mea din ultima saptamana...este foarte clar ca ceva se intampla cu mine. Apoi...hoinarind prin amintirile blogului meu am descoperit una din primele postari de pe acest blog si am constatat cu stupoare ca ceea ce scrisesem pana in acel moment seamana izbitor de mult cu acea postare veche, pentru ca ulterior sa public o alta postare "Sursa miraculoasei melancoliei" in care dadusem vina pe micul bebe. Asa o fi fost, insa acum ce mai am oare? Oricum este extrem de ciudata asemanarea intre ce am scris astazi si postarea de acum 5 luni, ceea ce inseamna ca sarcina nu m-a scimbat chiar asa de tare. Astazi fac fix 20 de saptamani de sarcina, adica taman la jumatate. Asta sa fie cauza?