Tinerete, prieteni vechi si poezii, atat...nimic mai mult

Astazi, in pelerinajele mele prin sertarele pline de hartii si agende, am descoperit scrisorelele cu iubitzeii din copilarie si o groaza de alte porcarioare, de la o pietricica si o scoica primite de la "my first", pana la interminabilele "love letters"-uri din care multe nu mai inteleg acum. Descoperirea cea mai interesanta totusi este seria de 3 nuvele scrisa de un bun prieten de-al meu pe-atunci, de la liceul Ovidus. Acest personaj, pe numele lui adevarat Mihai Sava, personalitate contradictorie, dar in acelasi timp fascinanta, "spirit viu si nobil"(cum ii placea lui sa se autointituleze a capatat notorietate literara ca nuvelist prin cunoscuta sa opera "Aruncatul cu privirea"... M-am prapadit de ras recitindu-le si recunoscand toate personajele (elevi eminenti ai liceului Ovidius si profesori). initial am vrut sa transcriu macar una din nuvele, dar mi-am dat seama ca nu ar avea farmec pentru cei care nu au cunoscut eroii principali in the real life...

....mai devreme am mintit, referitor la cea mai interesanta descoperire...nu era cea expusa mai devreme, ci alta...poeziile scrise de mine in primii ani de liceu...wow!!! ce copil tampitel eram pe-atunci, si ce poezii fara rima scriam, dar, una peste alta nu sunt chiar atat de rele, doar triste. Doamne, ce iubiri zbuciumate am putut trai cand am scris asta?!?
"Te-am intalnit in priviri,
Te-am regasit in simtiri.
Las inima-mi sa-ti spuna
De dragostea-mi nebuna!
Las glasul sa-ti sopteasca,
Iubirea nebuneasca.
Deschide-ti sufletul,
Ofera-mi zambetul.
Ah! Ce crud esti!
Ma innebunesti!
In soapta de-as vorbi,
Sau muta de as fi,
Cu sufletul m-ai auzi!
De ce pretinzi ca nu iubesti?
Cand plangi si te framanti.
De ce te minti ca n-a ramas nimic?
De ce renunti la tot ce-a fost mai bun?
De ce sa fie scrum?
De ce-a ramas doar fum?
Iarta-ma ca te iubesc,
Si ca te-am vrut vreodata.
Si iarta-ma ca te doresc,
Asa-i! Sunt vinovata!
Dar te iubesc de-atata vreme,
Ca timpul s-a oprit in loc
Si am uitat cum e sa simti in vene,
De-atata patima si dor sa arzi in foc."

D-ale tineretii valuri! Cat am mai suferit (probabil), in mintea mea a ramas acum doar o urma vaga a acelor iubiri trecute...imi amintesc ca mi-a fost greu, ca au fost momente cumplite. O amintire clara mi-a ramas, stiu ca dupa o relatie destul de scurta dar intensa ca si trairi, trasesem eu concluzia ca nu voi mai iubi pe nimeni niciodata. Doamne, cat eram de sigura!!! acum zambesc sau mai degraba as rade in hohote gandindu-ma la cele trecute...cat de naiva eram!!!
Trebuie sa recunosc ca uneori imi este dor de naivitatea mea de altadata, de gandurile indesate intr-o agenda zi si noapte, de randurile fara noima insirate pretutindeni unde gaseam un spatiu gol, de picioarele pline de nisip, de blugii rupti in genunchi (si nu numai!), de votca saniuta inghitita pe nerasuflate pe banca-n parc, de saruturile din statia de troleu... cred ca mi-e dor de mine de-altadat' ... dar nu mai sunt! Pacat! Poate ma redescopar curand, sau poate las viata din mine sa fie EU, dar nu!!! mai bine nu! artistii nu sunt buni in tara noastra!.....AAA!!! Nu eu eram artistul, ci EU de altadat' era odata...
Asta mi-aduce aminte de altceva, o alta polologhie-a tineretii:
"Totul
E plin
Si bizar.
Atat de gol,
Fara rost,
Spatiu imens
Totusi...nimic!"