Little things that matter

N-am mai scris de ceva timp, insa totul este pentru o cauza nobila. Mi-am promis ca anul acesta o sa scriu o carte si m-am gandit ca anul incepe cu data de 1 ianuarie, asa ca am fost pretty busy ca sa reusesc sa fac ce mi-am propus pana la sfarsitul anului, caci timpul nu-mi prea permite, bebele imi ocupa o mare parte din timp, insa nu ma plang. Cam cu asta ma ocup eu anul acesta, plus mici/mari evenimente de pe parcursul anului.

Apropo de evenimente, am unul peste doua zile care se poate numi "Marele eveniment": doi prieteni dragi isi unesc destinele intr-o zi cu mare semnificatie pentru ei, chiar la data la care implinesc 10 ani de cand se iubesc. Oare vreodata, ca si copil rebel, in liceu te gandesti ca un sarut cu cineva poate duce peste ani la o legatura de-o viata? Cred ca nu! Si tocmai "negarea" asta te face sa mergi mai departe, si sa iubesti mai mult... Cand te gandesti ca acum vreo 10 ani eram cu totii niste copii zvapaiati care nu faceau decat ce ii taia capul, care se hotarau ca ar fi super sa plece la munte si a doua zi se urcau in tren, care urcau muntii cu sticla de palinca si cea de visinata la subtioara, care dormeau claie peste gramada la cabana din varful Omu', care se certau pe seama marii iubiri la vremea aia, care umblau cu blugii rupti si ascultau formatii de care altii nu mai auzisera, care se imbatau de fiecare data cand aveau ocazia si multe alte tampenii.

Cateodata imi e dor de noi de atunci, de cei care stateau nopti in sir de vorba fara sa se plictiseasca si pentru care simplul fapt ca petreceu timp impreuna era mai presus decat orice alta distractie. Din dramele de atunci ale unor adolescenti indragostiti a ramas o prietenie sincera si onesta si o dragoste mare care mai are putin si implineste un deceniu. Oare cati oameni pot sa spuna la doar 26 de ani ca sunt prieteni cu cineva de peste 10 ani? Cati oameni ar fi acordat vreo sansa unei relatii inocente incepute in timpul liceului...de fapt de mai de mult, de pe peronul garii din Constanta, in drumul vertiginos catre Zarnesti intre o fata creata si un baiat pe atunci cu mot in frunte! :) Cati pot spune ca au avut parte de fluturii din stomac la primul sarut si parte de aceeasi fluturi in stomac la nunta, dar cauzate de aceeasi persoana? Cati oameni pot spune ca prima lor mare iubire a devenit ceva "for life"? Nu multi ... eu sigur nu! Oare de ce? :)

Nu e oare magnific sa te duci la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului si sa nu trebuiasca sa le faci cunostinta fostilor colegi cu sotul tau... pentru ca il cunosc inca de pe atunci?! Nu este oare minunat sa nu ai un trecut de povestit persoanei de langa tine pentru ca din acel trecut a facut parte si el/ea? Si toata conversatia de eu am facut asa... si tu parca ziceai ca ai facut asa... devine doar "Mai tii minte cand noi am facut..."

Daca cineva mi-ar fi spus acum 10 ani ca in anul 2010, pe 14 ianuarie cei doi stropi de bucurie din viata mea (caci asta au ei fost pentru mine) se vor casatori as fi ras probabil in hohote, dupa ce in prealabil mi-as fi smuls parul din cap numai la gandul ca ar putea fi adevarat, ca deh, eram un pic mai nebuna la vremea aceea si mai tot timpul sub influenta marilor drame adolescentine refulate ulterior in diverse scriituri si poezii macabre. Mari drame am mai trait la vremea aceea, dar mai presus de toate mari bucurii si, unii dintre noi chiar... mari iubiri! Magnific!

Sa va iubiti la fel ca in prima zi, sa nu lasati nimic din ce a fost in urma (caci face parte din ceea ce sunteti voi), sa va dati seama ca tot ce a fost mai greu a trecut si sa va amintiti intotdeauna ca daca va doriti ceva cu adevarat, nimic nu va poate sta in cale!!!