In sfarsit este cald afara si norii au disparut cu desavarsire sau din cand in cand mai apare cate unul, dar cate unul extrem de dragut, din acela bucalat, cu falcute, fara a avea intentii plangacioase sau de a ne supara, pe noi cei mici de pe pamant.
In sfarsit m-am putut plimba in picioarele goale prin iarba din curte, e o senzatie ce nu poate fi egalata de nimic altceva, poate de senzatia primului picior gol scaldat de valurile marii undeva prin luna mai, cand inca iti provoaca fiori (ps: nu urasc nimic mai mult decat apa clocita a marii in luna august...bleach!).
In sfarsit am putut sta in balansoar de dimineata si aproape pana de apusul soarelui ca sa citesc o carte buna.
In sfarsit as fi putut sa ma plimb cu picioarele pe nisipul racoros, dar n-am facut-o, prea multe bucurii dintr-o data dauneaza grav sanatatii...
In sfarsit, in sfarsit, in sfarsit...
Apropo de norii bucalati, mi-am adus aminte de o "cuvantare" a nepotelului meu de numai 4 anisori (neimpliniti) care i-a spus bunicii ca intr-o zi o sa o puna sa tina o scara lunga, lunga si el impreuna cu tata o sa se suie pe scara ca sa ajunga la nori, si cand ajung acolo o sa-i apuce de obrajori si o sa-i certe ca sa nu mai ploua pentru ca nu poate sa iasa el la joaca daca ploua. This is so cute! De-abia astept sa vad ce "perle" o sa scoata si copilul meu!
Un comentariu:
Primavara, puritate de copil.
Trimiteți un comentariu