Romanta luminii pierdute

Stau tintuita in nemarginire. Aerul e gol si miroase a zori. Se crapase de ziua de mult, acolo in departare. Inaintam cu pasi marunti prin ceata. Nu vedeam nimic, caci ochii imi erau orbi de tine. La mine era mereu intuneric. Bezna aluneca peste mine. Mirosul de ceata imi intra in vene. Mergeam in neant gandindu-ma... Tot intuneric si pasi din ce in ce mai mari. Oare o sa ajung? Pleoapele imi sunt ca de plumb. Am ochii inchisi. Pasesc mai departe. Zgomotul golului infinit aproape ca ma trezeste. Se opreste brusc si acum e liniste. Linistea surda se asterne deasupra cetii si a gandurilor mele. Gandurile rele se lasa la fund si peste ele se asterne zgomotul somnolent al treziei. Gandurile bune raman agatate in ceata de-un cui de lumina firava. Genele se zbat intre pleoape. Se crapa de ziua si pe retina mea. Lumina asurzitoare imi patrunde intre ganduri. Ochii se casca ca dupa betie. Sunt treaza in suflet si aici pe pamant. Respir adanc. Narile sfredelesc aerul plesuv. Am ajuns. Lumina isi intinde mainile si da ceata la o parte. E paradisul meu, acolo aerul e plin si miroase a soare. Nu mai sunt oarba de tine, doar de minunea luminii ce-si intinde aripile catre ochii mei. Romanta luminii imi danseaza pe pleoape... Sunt eu, aceeasi, cu ochii scaldati in lumina!