marți, 4 iunie 2013

Alb şi negru

Trag cu nesaţ din ţigară iar fumul ei mă învăluie treptat, ca într-o ceaţă ce mă poartă de fiecare dată pe alte tărâmuri, tărâmurile gândurilor mele. În fiecare seară zbor... cum stau cocoţată pe pervazul geamului, urmărind fumul cum se ridică uneori către văzduhul negru, alteori învăluind parcă luna... chiar acolo, de la acea fereastră reuşesc să îmi iau zborul în fiecare seară. În timp ce fumul de la ţigară face curte lunii dincolo de miez de noapte atunci încep să prind aripi... uneori sunt albe, cu pene lungi, mătăsoase... alteori negre şi fără pic de strălucire! Atunci când sunt albe, cresc vânjoase de pe umerii mei, învăluindu-mi mâinile cu ţesătură aurie strălucitoare, iar atunci când sunt gata, doar ridic mâinile şi le cobor uşor şi simt cum tălpile-mi albe lasă în urmă fereastra pentru a călători pe moalele norilor pufoşi pentru ca mai apoi să lase urme pe strălucirea lunii şi apoi din stea în stea, presărând cu praf de stele din tălpile mele... Atunci când sunt negre, se luptă şi ies din umeri, sfârtecându-mi trupul, întâi ca nişte cioturi hidoase din care se întind fumuri negre ce-mi transformă măinile în negru tăciune pentru ca mai apoi să le sfârtece din nou pe alocuri pentru a face loc penelor negre cu strălucire de abis. Când le răsfir, în timp ce încă durerea îmi scrijeleşte inima, nu pot zbura, ci atunci când tălpile-mi negre se desprind de pervaz, strălucirea lunii mă orbeşte şi simt cum mă înfig în pământ lăsând în urmă doar pulberi de praf negru ce învăluie întreaga lună şi rând pe rând acoperă întreaga strălucire a prafului de stele... Sunt doar gânduri, gânduri care, la fel ca aripile mele strălucesc uneori cu puterea a sute de aştri şi sori şi alteori se-ngroapă şi mucegăiesc sub umezeala furtunii ce se iscă deseori în inima a sute de stele ce pier seară de seară şi a căror strălucire rămâne doar o amintire...

2 comentarii:

Danube spunea...

azi am facut o treaba in preamiera pe anul asta: am vazut marea - ca na, am trecut prin constanta.
si mi-am dilit toate structurile cerebrale. deci, nisipul, cum e nisipul acum? si berea, cat e de ieftina/scumpa?

JustMe spunea...

Nice...te-ai bucurat de mare. Eu nu sunt o mare fana sa stau pe plaja, asa ca n-as putea sa-ti spun nimic de nisip, mie imi place sa ma plimb seara. Bautoare de bere nu-s... asa ca... nici de asta nu pot sa-ti spun! Scuze de intarziere dar am fost plecata, sa ma bucur de nisipul altora! Mai da un semn cand ajungi, poate mai din timp!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.