miercuri, 8 mai 2013

Prima scrisoare ȋn neant…


Poate că sunt urâtă, atât de urâtă ȋn interior ȋncât și gândurile mele pot speria atât de mult, atât de mult ȋncât să trebuiască să ștergi tot astfel, poate, orice urmă de urâţenie și mizerie , orice hidoșenie să poată dispărea din viaţa ta.
Poate că nici măcar cuvintele nu mai ȋmi sunt aliate, până și ele, nu fac decât să scoată la iveală toată hidoșenia sufletului meu. Orice cuvânt așezat ȋn pagină este o altă săgeată ȋn inima mea, dar acelea care se duc acum ȋn neant sunt otravă, otravă pură ce ȋmi ȋntunecă privirea uneori.  Mereu te-am visat ca pe un neant… dar nu ai cum să fii, căci cuvintele mele alunecă mereu spre tine și gândul nu mi se poate opri ȋn loc, ci zboară neȋncetat ȋntr-acolo.
 Ȋncerc să ȋmi ascund partea ȋntunecată, toate negurile sufletului meu, ȋnsă tu ai fost acolo, ai văzut fiecare colţ, dar va rămâne așa, doar ceea ce este și nimeni și nimic nu va mai reuși vreodată să ȋl lumineze sau să-l deslușească. Aș vrea să pot șterge și eu cu buretele, să pot să șterg cuvintele ce mi-au expus mucegaiul sufletesc, cuvintele care te-au ȋndepărtat, ȋnsă exact acele cuvinte au fost uneori singura mea sursă de lumină ȋn tot ȋntunericul care mă ȋnconjoară.
Mi-ai stins lumina. Am vrut doar ca orice gând al meu să aibă o destinaţie, acum toate  se lovesc din nou de abis. Am ȋnţeles ȋn sfârșit, nu o să poată nimeni vreodată să accepte asta, sunt doar o ȋnșiruire de cuvinte pe o foaie albă, sunt doar o poveste, sunt doar o iluzie… chiar sunt toate astea. Voi fi și de acum ȋncolo… dar fără poveste, doar cu durerea fizică a acelor cuvinte așternute odată, nu de mult, fără acele iluzii, atingeri și vorbe care m-au dezgolit, fără goliciunea cu care m-am perindat ȋn visele tale uneori și fără visele pe care le-ai aruncat undeva ȋn virtual fără a le mai putea atinge… ȋnsă gândurile rămân…
Dar da… sunt mai mult decât o filă de poveste, mai mult decât un vis, o fantezie, mai mult decât cuvinte, dar eu…  ȋntreagă și goală, cu sufletul pe tavă  voi fi mereu acolo, iar cuvintele mele ȋși vor găsi mereu drumul către tine și poate… vreodata… și răspuns.

8 comentarii:

Tlaloc spunea...

Poate cautam raspunsurile pe care vrem noi sa le auzi si nu acelea care sunt cu adevarat... Te imbratisez cu drag!

JustMe spunea...

E vorba de altceva, dar iti multumesc pentru rabdarea de a citi de fiecare data!

Anonim spunea...

primul efect scontat si-a fcut aparitia. un post frumos cum demult nu am mai vazut. maybe this was for a greater good.

JustMe spunea...

Scriu mult, foarte mult in ultima vreme. O carte intreaga for u to check out nu pot posta... Vor fi si alte scrisori in neant, important e sa ajunga acolo unde trebuie... in plus, un alt proiect isi va face aparitia curand. It's nice to know you are there! Nu stiu ce ma fac cu cartea insa! It still hurts though!

Anonim spunea...

gasim o solutie

JustMe spunea...

Asa e... oricum mai dureaza putin. Am inceput-o si pe a doua, aia cred ca te va interesa maxim!

Anonim spunea...

Desigur.
D

JustMe spunea...

remember cap ou pas cap? :)
http://justsexandstories.blogspot.ro/2013/05/cap-ou-pas-cap.html

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.