Rǎtaciri și stele

Rǎtǎcesc ȋn universuri paralele, spȃnzuratǎ ȋn vidul
gȃndurilor din ce ȋn ce mai ȋncȃlcite. ȋncerc sǎ mǎ caut printre rȃnduri,
ȋncerc sa mǎ regǎsesc ȋn cuvinte… ȋncerc sǎ mǎ regǎsesc ȋn iubire, ȋnsǎ ea nu se mai regǎsește ȋn mine… ȋncerc sǎ mǎ
regǎsesc ȋntre litere, ȋntre litere ȋnșirate farǎ sens pentru unii, dar cu
atǎta ȋnsemnǎtate pentru tine, cǎci tu poți uneori sǎ ȋnelegi neȋnțelesul celor
spuse de mine… ȋncerc sǎ mǎ regǎsesc ȋn abis, ȋn genunea distanței dintre noi,
ȋnsǎ nu ma pot regǎsi decȃt ȋn neantul ochilor tǎi!
Mǎ regǎsesc uneori ȋn versuri, ȋn versuri negre, ȋn versuri
fǎrǎ rimǎ, ȋn versuri albe și fǎrǎ de cuvinte… mǎ regǎsesc ȋn nemǎrginirea
ȋnvolburatǎ a mǎrii, mǎ regǎsesc pierzȃndu-mi rasuflarea ȋn valurile ei
ȋnspumate… mǎ regǎsesc ȋn pustietate, ȋn liniștea asurzitoare a freamǎtului cu
iz de dimineațǎ umedǎ și plina de picǎturi de rouǎ atȃt de pure… pure ca trupul
tǎu de cearǎ pe care l-am dezmierdat nu de mult, pure ca simțirea unei prime
atingeri atȃt de delicate, pure ca inocența roșeții din obrajii tǎi purpurii
cand te pierzi ȋn privirea-mi adȃnca…
Iar dacǎ pȃlpȃirea stelelor s-ar stinge ȋncet ȋn cer și nu
s-ar mai ȋnǎlța vreodatǎ aș regǎsi toatǎ strǎlucirea lor, ca Luceafǎr ȋn
zȃmbetul tǎu, ca mii de stele ȋn ȋnaltul cerului pe trupul tǎu de cearǎ și ca
mii de sori ȋn sǎrutul luat pe furiș ȋntre fulgii de nea cu miros de brad din
visul meu de odinioarǎ!