Pentru o invingatoare

Andreea este acum undeva departe, acolo unde nu de mult si-ar fi dorit sa ajunga. A ajuns acolo cu sufletul deschis al unei fetiscane dornice de satietatea cunoasterii. In parul ei balai se jucau razele soarelui parca impletindu-i si despletindu-i parul. Era fericita ca ajunsese, se putea vedea pe chipul ei, luminat de un zambet alb ametitor, ca acela al prietenei mele din copilarie, care mi-a ramas intiparit in retina. In ochii ei umezi insa se putea citi o urma de tristete sau poate de dor. Era un dor nebun ce-i napadise sufletul la doar cateva ore de la plecare, era o durere sfasietoare in inima pentru copii ei, pentru prima oara ramasi pentru o luna, fara ea, mama lor care le fusese zi si noapte pana atunci alaturi. Isi propusese sa fie tare si sa nu lase sa se vada aceste urme ale lacrimilor ce-i brazdau sufletul in interior si acest lucru chiar i-a reusit, nimeni nu banuia in vreun fel lupta din sufletul ei. Zi dupa zi isi urma constiincioasa drumul, neabatandu-se in vreun fel de la el, insa mereu ii zburau gandurile catre sotul si copii sai. Petrecea clipe intregi alaturi de ei in gand si noaptea in vis, la fel cum facuse pana atunci in realitate. Nu simtise niciodata lipsa lor ca atare pentru ca salasluiau in inima ei clipa de clipa. Invata in fiecare zi ca sa fie pregatita pentru marea finala, se simtea in siguranta, mai ales ca facea echipa cu o persoana care ii semana foarte mult. Destinul avea insa sa o duca pe alte carari, carari care aveau sa-i arate ca este o invingatoare, o personalitate unica si ca daca isi propune ceva poate realiza la fel de bine si singura. Coechipiera avea sa o paraseasca cu doar doua zile inainte de marea finala pentru o indragosteala ce nu avea sa dureze mult timp. Andreea simti ca i se prabuseste pamantul de sub picioare, ca lumea ei a luat sfarsit, mai ales ca se gandise destul de des in ultimul timp la ceea ce-i prezisese Urania, ca aveau sa urmeze zile negre pentru ea. Lacrimile ii brazdau obrazul, trupul parca ii tremura ametitor de la atata plans, simtea ca nu mai este capabila sa se tina pe picioare, refuza orice conexiune cu realitatea, orice modalitate de relaxare. Isi gasi insa resursele sa apeleze la un alt Oracol, un Oracol care se afla in locul ei natal, acolo unde isi petrecuse copilaria. Dupa ce reusi sa citeasca cele prezise de adevaratul Oracol fata i se lumina, chiar si un zambet sters ii aparu in coltul buzei. Isi aduna toate resursele si isi dadu seama ca stia exact ce are de facut, se apuca de treaba constiincioasa ca intotdeauna si mai presus de toate chiar reusi sa ajute pe cineva aflat la ananghie, cineva cu care acum facea echipa. Sosi si ziua marii finale. Cu o tinuta impunatoare Andreea reusi sa intre pe usa cu aerul ferm al unei persoane careia parea ca nu i s-a intamplat nimic. Sufletul meu astepta cu nerabdare la usa, asteptand ca ea sa iasa si sa-i povesteasca. La un moment dat se deschise usa, si de dupa ea aparu aceeasi Andreea de alta data, cu chipul luminat de un zambet alb ametitor si atunci am stiut ca totul fusese in regula. Reusise sa faca absolut tot ceea ce isi propusese si chiar mai mult decat atat. Era implinita! Stia acum ca singura persoana care o putea salva in acea situatie era chiar ea si reusise. Isi dadu seama de-abia dupa ce lasa in urma emotiile marii finale ca Oracolul de fapt nu-i prezisese nimic ci doar ii aratase ca totul salasluieste in sufletul si in resursele sale. Ii multumi in gand. Oracolul o auzi si ii presara petale de trandafiri pe drumul spre casa. Bucuria ei avea sa fie completa de-abia atunci, cand va pasi si pe ultima petala de trandafir si isi va revedea copii si sotul.
Totul este relativ, trebuie doar sa gasesti inlauntrul tau resursele de a merge mai departe si sa constientizezi in orice situatie ca esti un invingator.