marți, 29 decembrie 2009

Sarbatori fericite!


Scuzati intarzierea, dar mai bine mai tarziu decat niciodata! Sarbatori fericite tuturor si un mesaj special. Multumesc din suflet lui Autumn si lui Adrian pentru urari.


Tuturor celor care mi-au trimis pentru anul 2009 cele mai grozave urari: totul a fost de pomana Pentru Anul 2010, trimiteti-mi mai bine bani, tuica sau bonuri de masa. MULTUMESC!!! :)) Dar daca nu aveti... ma multumesc si cu urari.

marți, 22 decembrie 2009

Mosule...te rog!


Este oare revoltator sa vrei ceva extrem de simplu de Craciun, cum ar fi o masa linistita alaturi de cei dragi? Pe mine nu cred ca m-ar face nimic mai fericita decat asta ... pur si simplu o masa in familie unde toata lumea sa se simta bine si unde sa uitam de toate problemele mari sau mici de peste an. Este patetic oare sa-ti doresti sa simti mirosul de sarmalute, de vin fiert si sa ai parte de: aprecieri pentru prajitura facuta (extraordinara de altfel!), fosnaitul hartiei lucioase in care sunt impachetate cadourile, mirosul de brad, colindele ragusite ale copiilor necunoscuti ce apar la poarta, lumina calda a lumanarilor de pe masa, licaritul beculetelor mult prea colorate din brad? ... De cand a devenit Craciunul doar o perioada in care sa te gandesti cum sa-i exploatezi pe cei din jurul tau care trebuie sa se prezinte in ziua cu pricina cu punguta cadorisita pentru tine? De cand Craciunul reprezinta doar motiv de a baga la ghiozdan toata pleiada de mancaruri? De cand Craciunul este doar o alergatura intre mesele imbelsugate ale celor care te asteapta (ca de...asa trebuie)? De cand Craciunul reprezinta doar venirea lui Mos Craciun? De cand am uitat sa mai apreciem lucrurile simple? De prea mult timp...

Poate pentru prima data, nu imi doresc decat o zi speciala alaturi de persoane speciale. Mmmm... Si mirosul cojilor de portocala, al scortisoarei din vinul fiert, al cozonacului proaspat scos din cuptor... E pacat ca am uitat sa apreciem lucrurile simple care ne fac sa trecem peste greutatile vietii. E pacat ca ne dam seama de importanta lucrurilor simple doar atunci cand le pierdem definitiv sau suntem pe cale sa le pierdem. E pacat ca intr-o zi deosebita sa nu poti fi alaturi de toti cei pe care ti-i doresti. E pacat daca lasam timpul, munca, vechile orgolii sau mandria sa stea in calea fericirii care poate fi dobandita atat de simplu.

Asa ca... Mosule te rog, sa-mi implinesti aceasta dorinta si sa-i aduci la masa mea pe toti cei pe care-i iubesc si ma iubesc si sa le arati ca daca eu ii iubesc si ei ma iubesc se pot macar indragi si intre ei, din dragoste pentru mine!

joi, 17 decembrie 2009

Oriunde ai fi...

Oriunde te duce viata asta exista intotdeauna o persoana care se gandeste la tine. Oricat de greu ti-ar fi in unele momente exista undeva o mama care este cu sufletul langa tine. Oricat de grea ti s-ar parea viata, gandeste-te ca sunt altii care nu au nici a mia parte din cat ai tu. Oricat de josnica ti s-ar parea existenta exista intotdeauna o afundatura si mai mare, dar indiferent de noroiul care te inconjoara, se gaseste o cale de scapare. Oricat de crunta ar fi realitatea de zi cu zi, intotdeauna exista o raza de speranta. Oricat de reala ar fi mizeria in care te afli, cateodata ajunge sa te gandesti ca este doar un vis urat iar atunci cand te vei trezi, te vei uita pe geam si nu vei vedea decat zapada, alba si pura precum sufletul tau si al celora care vor fi alaturi de tine. Oricat de rau ti-ar fi, gandeste-te ca inca respiri si asta te va salva. Oricat ai crede ca ai varsat toate lacrimile ce ti-au fost date pe pamantul asta, intotdeauna se va gasi un motiv sa mai stoarca inca una, dar, totodata se va gasi inca un motiv care sa-ti surprinda un zambet. Oricat de singura ai crede ca esti, de fapt, in orice clipa esti in gandurile cuiva sau in visurile cuiva. Oricat de rece ti-ar fi sufletul in unele momente, exista cel putin o voce in lumea asta care sa ti-l poata incalzi, chiar daca vocea nu vine de undeva de langa tine, ci de undeva de departe. Oricat de departe ti s-ar parea ca esti de toti cei pe care ii iubesti, intotdeauna ii poti atinge gandindu-te la un moment frumos petrecut in viata asta crunta alaturi de ei. Oricate lacrimi ai sa versi se va gasi intotdeauna cineva care sa ti le stearga de pe obraz, daca nu cu mana, macar cu o vorba buna. Oricat de tare te-ar durea, sa te gandesti mereu ca asta este o dovada de existenta. Oricat de fara speranta ti s-ar parea ca esti in unele momente sa te gandesti ca intotdeauna mai este ceva in lumea asta de iubit, de dorit si mai ales de spus.
Si in final... "A crede ca ai atins o ultima limita de durere sau nenorocire, dupa care lucrurile isi pierd semnificatia, inseamna sa pierzi din vedere faptul ca nu mai ai dreptul in nici o situatie sa strigi :Ajunge!!!"
Pentru o prietena de suflet un mesaj din suflet!
Zambeste, maine poate fi mai bine, sau poate ... mai rau! Nu stim niciodata ce ne rezerva viata.

Tara lu' Papura Voda


Degeaba se implinesc 20 de ani de la "stim noi ce", supranumita si Marea Schimbare, un mic pas pentru romani, un mare pas pentru democratie ... adicatelea de la Revolutie. Dupa cum ziceam, degeaba! Suntem tot cam in acelasi rahat, de data asta deghizat sub haina democratiei si bine ascuns printre nametii de zapada ce ne-au napadit din toate partile. Pana acum 20 de ani era doar unu' de vorbea cu spume la gura pe la TV, acum sunt zeci, care in mare parte balmajesc aceleasi ineptii, başca mai si bat cu pumnu' in masa si fac crize de istericale, ca sa nu mai zicem de lacrimi in coltul ochilor si voce tremuranda. Nu ne-am saturat oare? Care o fi dovada de saturatie maxima din partea poporului astuia, care este orice numai suveran nu! Cand oare o sa zica romanasul nostru: Ajunge!!! Oare mai trebuie sa mai treaca 20 de ani? Adevarul este ca ne meritam soarta in mare parte, tocmai pentru ca ne-am facut-o cu mana noastra. Da! Cu una dintre maini, adica 50/50, ca mana ailalta a ales altceva, dar de fapt ar fi fost tot la fel!

Colac peste pupaza, o sa avem si prim-ministru. Si-nca ce prim-ministru. Fruncea Ardealului. Cum poti sa nu te mandresti ca esti roman, cand un constantean de-al nostru, marinar - conduce tara? Cum poti sa nu te mandresti cand un ardelean de isprava va fi mana lui dreapta? Cum sa nu te mandresti cand Blonda Blondelor o sa fie ministreasa din nou (ori ea, ori o admiratoare a acesteia)? Cum?

Ar trebui sa fim mandri ca suntem romani si ca avem politicieni care au grija de noi, chiar daca se cearta pe la televizor pana fac bube la gura. Ar trebui sa fim mandri ca avem o tara acoperita de zapada in preajma Craciunului (nu conteaza ca unii sunt acoperiti cu totul si n-o sa mai iasa d-acolo, sau o sa iasa vineti). Ar trebui sa fim mandri ca au trecut 20 de ani de la Revolutie si am reusit in cele din urma sa nu mai punem comunisti la putere. Ar tebui sa fim mandri ca unii au castigat si altii nu, desi aia de castigasera au pierdut si aia de pierdusera au castigat. Ar trebui...

Daca nu ne-am mai uita la televizor si n-am mai avea acces la internet, de fapt... daca n-am mai avea nici o sursa de informatie, totul ar fi mult mai simplu. Credeti ca, mai demult, poporul era interesat de ceea ce face inscaunatul pe la castel, sau ce fac logofetii lui, sau amantele lui (fie ca erau blonde, fie ca nu)? Eu cred ca nu dadeau doi bani (poate doar aia care umblau cu ocaua mica sa se fi interesat) , si tocmai pentru ca nu dadeau doi bani erau mai fericiti. Asa ca... cel mai bine nu ne mai uitam la televizor! Nu este pentru prima data cand militez pentru aceasta cauza, si mi-am mai promis odata ca nu ma voi mai uita ... dar de fiecare data parca iti mai vine sa te mai uiti, macar un pic, sa vezi pana unde poate duce tot circul asta si cat are sa mai tina. In plus, am prin casa oameni care comenteaza toata ziua ce se intampla pe esafodul politic romanesc, tragand mai mereu concluzii pripite, cum ca s-ar termina ... macar de data asta; iar eu le zic de fiecare data, cum ca, nu numai ca nu se termina, dar circul va lua amploare, si vor veni unii de scuipa foc, altii cu animale (care mai domestice, care mai salbatice) care canta dupa cum vrea El, altii care fac tumbe pe placul unora si in ciuda altora si mai presus de toate se vor alatura si clovnii care vor face giumbuslucuri si glume pe seama poporului roman si nu numai! Si de fiecare data, nu stiu cum se face, dar se dovedeste ca am dreptate.

Si atunci... cum sa nu ne numim tara lu' Papura Voda!

luni, 14 decembrie 2009

Visul ca viata

Am recitit astazi Nichita Stanescu si am redescoperit un super text numit "Visul ca viata", mi se pare mai mult decat extraordinar asa ca ... there you go:
"Cea mai simpla actiune impotriva mortii este visul de noapte.
A respira, opunerea sufocarii; a pipai, delimitare de rest; a auzi, forma de insingurare a tacerii; - forme miraculoase de opunere mortii sunt.
Visul de noapte este prizonier. Intr-o batalie pierduta a alergarii imi apara aidoma unui cal cu saua calarita de raza de la stea.
Prin urletul nasterii ne opunem mortii.
Rasaritul cerului cu stele il luam drept martor vederilor noastre.
Ne intepenim cu picioarele in pamant, cum pasarile cu aripile lor pe cer.
La o vedere agera, aripa are radacina in aer, cum verdele in iarba.
Dezasperant este, nu locul fiintei noastre, trupul, ci locul petrecerii noastre, timpul. Ideea de timp; - sentimentul timpului; - epica.
Nu doarme si nu este somnolent si nu se catara pe vis decat cel care doarme, este somnolent si se catara pe vis.
A dispretui pasarea este un sens al dispretuirii si un fel de noroc de a nu fi pasare.
A fi e o durere si o participare luminoasa.
A intelege inseamna a nu fi, - fiind."

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Suflet inghetat de ninsoare


A nins astazi in sfarsit! Este ciudat cum vremea de afara se asterne pe nesimtite si in suflet. A nins si in sufletul meu. A nins cu fulgi mari si dezordonati. A nins rece si plapand. A nins destul pentru a acoperi totul. Ciudat! In alti ani ninsoarea imi provoca o stare de bine, acum mi-a sugerat doar un sentiment de goliciune. Alb pretutindeni. Imi scormoneste gandurile negre. Peste ele nu s-a asezat ninsoarea. Nici macar cativa fulgi astfel incat sa devina macar gri. Nu conteaza, e mai bine asa, oricum s-ar fi topit si ar fi iesit din nou la iveala. De-asta am inceput sa urasc ninsoarea. Pentru ca stiu ca se topeste. Si atunci cand se topeste revenim in aceeasi mocirla cotidiana. Mi-ar placea daca ar ninge si as sti ca nu s-ar mai topi. Si nu numai... daca as sti ca ar ramane la fel de alba si neatinsa de urme... daca as sti ca ar ramane la fel de pufoasa... Dar stiu ca nu se va intampla. Ca orice altceva de pe pamantul asta, va fi calcata in picioare, va deveni impura. Chiar si atunci cand este proaspat asternuta si neatinsa, nu pot sa nu ma gandesc ca, undeva, cativa centimetri mai jos, dincolo de inima zapezii se afla ... tot noroi!!!

La asta se reduce tot, sa ne bucuram de fiecare clipa de puritate si de frumusete, pentru ca daca nu o facem la timp, nu vom mai avea de ce sa ne bucuram, iar ceea ce ar fi trebuit sa ne fericesca se va dovedi mai tarziu a fi ... noroi.

Asa ca ... ma voi bucura de fiecare fulg, chiar si de cei pe care ii voi ucide prematur incercand sa-i prind in palmele mele calde!

duminică, 6 decembrie 2009

Dragoste...si atat


Sunt milioane, miliarde de oameni in lume, dar in final totul se reduce la o singura persoana. Este persoana care te intregeste si care face ca totul sa fie complet, aproape perfect...care indiferent de ceea ce se intampla este intotdeauna acolo...ascultand, simtind, vazand totul la fel cum ascult, simt sau vad eu. Nimic nu poate fi mai presus de asta, de aceasta simtire ingemanata. Este ceea ce aduce fericirea, ceea ce te face complet...nimic mai mult. Dar chiar avem nevoie de mai mult? Este cel ce este alaturi de tine si in tine oricand, oricum, in orice fel, chiar daca este la sute de kilometri distanta...este o simtire launtrica mai puternica decat viata, de fapt este viata.

Cant totul se rezuma doar la unul...la intreg, nimic altceva nu mai conteaza. Durerea indurata nu este cu nimic mai presus ca simtamant decat iubirea implinita. Datorita iubirii, durerea nu numai ca dispare, ci pur si simplu e ca si cum nu a fost niciodata acolo. Chiar daca ea a fost, ea este uitata si nu este reamintita niciodata ca sacrificiu, caci, caci in iubire nu exista sacrificiu mai mare decat...insasi iubirea.

Sa iubesti pe cineva atat de tare incat sa astepti zi dupa zi...zi dupa zi, doar pentru ca, intr-un final sa ai parte doar de o clipa de iubire merita. Merita pentru ca toata viata se reduce la acea clipa de iubire perfecta, iar a renunta la asteptare, inseamna a renunta la tot pentru nimic ... pentru, zi dupa zi, dupa zi de gol, de vid.

Perfectiunea nu este doar un vis, nu este doar un gand neimplinit al muritorului, ea poate fi gasita, insa are loc intr-un timp atat de scurt si cu o viteza atat de uluitoare incat multi nu sunt capabili sa o recunoasca. Cei putini care au cunoscut-o sunt neintelesi. Daca esti acolo si intelegi neintelesul celor spuse de mine asculta-ti inima si deschide-o pentru a ma primi inlauntru.
Just a reminder of an older post!

joi, 3 decembrie 2009

Amintiri...sau despre cum sa dai Ignore

Ce faci...

Ce faci cu viata ta, te-intereseaza,
Dar peste viata mea, te rog vegheaza.
Vagheaza asupra mortii care vine,
Asupra demonilor ce se-ndreapta catre mine.
Ce faci in scopul fericirii mele, tu?
Tu faci aceea ce satan odinioara vru.
Sau te dedici intreaga lui
Gustand din spuma elixirului?
Ce faci, acuma tu ma-ntrebi pe mine?
Ei bine, ma dezleg de tine.
Caci tu, cazuta in profan
Te daruisesi lui satan.
Ce faci? Tu plangi acum la-l meu mormant?
Cand ieri tu depusesesi juramant
Ca ma vei apara de toti, de toate
Dar tu-ai gustat amarele pacate!
Ce faci? Ce faci...

miercuri, 2 decembrie 2009

Circul de zi cu zi sau Moguliada

Am oscilat pentru titul postarii intre cel afisat deja si "Basesciada". Nu stiu de ce dar campanie mai penibila decat cea de anul acesta parca n-am vazut de cand mama m-a facut! Pe langa faptul ca zilnic vuiesc televizoarele ca unu' din ei a boxat un copil, ca alalaltu' a mintit si e prieten cu mogulii. Am impresia ca suntem tratati ca niste prosti carora li se da cu lingurita cate un pic, asta daca staffurile de campanie reusesc sa se puna de acord in ceea ce priveste felul linguritei servite astazi catre fabulosul popor (daca sa fie de tinichea sau merita poporu' suveran una de inox, sau poate ca... daca o dori al de sus - adicatelea nea Base - una di argint ca de aur nu se poate ca suntem inca romani, nu rromi) si nu numai ... si picul acela e disputat, de fapt cum sa nu fie, caci, cat inseamna de fapt "un pic", o insemna mult? o insemna putin? cert este ca nu este nicidecum caracterizant picul acesta pentru cat au furat EI.


Si acum ei pot sa fie care-or fi, ca de fapt sunt tot aia, fie ca ii au in spate pe moguli, fie ca-i injura pe moguli, sunt tot o apa si-un pamant. Apropo de moguli, ca e si asta un cuvant extrem de mediatizat lately, prima definitie a cuvantului mogul in DEX este: persoana care facea parte din dinastia mongola care a cucerit India. Saracii mongoli cat de rosii or fi fost pe la urechi, cat or fi sughitat in ultima vreme... asta daca n-ar fi fost oale si ulcele.


Whatever... cert este ca din punctul meu de vedere, pe un om care are cat de cat neuronii p-acasa si se mai uita si pi la tilivizor, nu pune botul sa se duca sa voteze ca a vazut multe afise cu fatza lu' ala sau lu' alalaltu' pe strada, sau ca a spus nu stiu care ca-i mincinos, ca are intelegeri cu mafia sau mai stiu eu ce. Orice om normal are o parere formata inca de la inceput, pe care si-o poate schimba sau nu pe parcursul celor doua saptamani de campanie, dar asta numai pe baza "prestatiei" candidatilor. In momentul in care nu ai ce sa alegi ce poti face? Si acum vine fraza celebra "Alegi raul cel mai mic dintre doua rele", mi se pare aberant. Din punctul meu de vedere singurul lucru pe care-l mai poate face tarisoara asta in care traim este sa se mai salveze la capitolul imagine, astfel incat sa nu ne mai impinga Berlusconi (care e prim ministru, iar noi eram Presedintele Romaniei - asta de l-a impins) si sa nu mai fim marginalizati de toata lumea. Cam atat! De fapt asta e tot ce se poate schimba, doar din punctul de vedere al perceptiei vizuale, caci "deep inside"...no way!!!

marți, 1 decembrie 2009

Nopti albe


Nopti albe petrecute cu tigara sfaraind in coltul gurii. Rosu aprins ca valvataia ce arde mocnit inlauntrul meu, indiferent... va deveni doar scrum. Fumul gros risipindu-se sub clar de luna obscura. Mi-e un dor nebun. E liniste, e pace, dar nu si-n sufletul meu. Furtuna iscata pe nevazute in adancurile inimii isi incepe marsul pe malurile nisipoase ale dragostei tale. Sarutul umed al furtunii te strapunge in ureche. Mai ai pana vii? se aude in departarile acoperite de norii deceptiei. Linistea ma infioara. Nu merit nimic, nici macar raspuns. Alunec in neant si miroase a flori. A flori de suras inocent. Parfum de cantec. E dimineata. In sfarsit e dimineata si in mine. Cascatul zorilor ma infioara pana in adancuri. E aici in sfarsit. Gandurile pufoase ale venirii sale m-au zdruncinat dulce. Samburii de realitate revin dar nu-si gasesc locul. Nu mai conteaza! A venit! Buna dimineata!!!

marți, 24 noiembrie 2009

My little sunshine

Fabulosul meu baietel: Eric Andrei


Si dovada ca e al meu...o poza din spital, in ziua in care s-a nascut.





marți, 17 noiembrie 2009

Suflet la vanzare

Imi scot sufletul la vanzare. De ce? De ce nu! In principiu pentru ca este principala sursa a lacrimilor si a realitatilor innegurate, pentru ca de multe ori nu-l mai suport, pentru ca ametesc gandindu-ma mereu la altii, pentru ca vreau sa fiu egoista, pentru ca vreau sa fiu rea, pentru ca ma subestimez, pentru ca... nu-l mai vreau!


Stiu ca in mod normal un anunt de vanzare ar trebui sa fie atractiv astfel incat sa poti atrage cumparatori, anuntul meu este mai special, in plus nu imi trebuie argumente pentru vanzare, caci il ofer GRATIS!!! sau CADO!!!


Daca stau bine sa ma gandesc exact avantajele sau extraoptiunile sufletului meu sunt argumentele care m-au adus in ipostaza de a-l vinde. Este exact ca un apartament, cu multe camere (cate una pentru fiecare persoana speciala care s-a perindat prin viata mea), este mobilat (atata timp cat locuiesc alaturi de el) sau este gol (atunci cand ma mut sau se muta altii cu forta, fara sa-mi fi cerut mie parerea, sau cand sunt evacuata), este spatios (caci incape atata dragoste si totodata atata durere in el), este curat (pentru ca nu am fost in stare niciodata sa tradez), este cateodata murdar sau plin de igrasie (din cauza tradarilor altora) etc.


Sau de ce nu ... poate fi ca o masina care are aer conditionat (pentru ca de multe ori emana atata caldura si alteori poate fi atat de rece si indiferent), cutie de viteze manuala (are puterea sa porneasca de pe loc chiar si cu viteza a 2-a), consum mic si combustibil ieftin dar foarte greu de gasit (poate porni si functiona doar cu dragoste adevarata si afectiune), cu franele sta mai prost, caci odata pornit este foarte greu de oprit, se opreste doar cand se termina combustibilul.


Cine mai doreste? Cine mai pofteste?


Daca veti comanda acum puteti beneficia si de bonusuri. Farame de suflet. Lacrimi reci. Samanta de singuratate. Stropi de veselie. Un borcan de melancolie. Inimi sfasiate. Poezii de dragoste. Basme feerice. Bolovani de suspine. Pete de frustrare. Rasete de copil. Bandaje sentimentale. Petice de fericire. Plasturi de realitate. Cirese de amaraciune. Si nu in cele din urma, file de intelepciune.

V-am convins?

marți, 10 noiembrie 2009

Samburi de realitate


Realitatea nu este niciodata ceea ce pare, intotdeauna exista ceva ascuns. Si visarea face parte din realitate dar totusi nu reprezinta realitatea ci o alta lume, una virtuala care nu are legatura cu nimic pamantesc. Realitatea nostra este de fapt rupta de realitate, nimic din ceea ce este in jurul nostru nu este 100% real, nici macar zambetul persoanei de langa tine, nici macar alinarea gasita intr-un pahar sau o tigara, nici macar zambetul copilului tau, toate ascund ceva... fie ca este vorba de o mare tristete sub o masca zambitoare, ori gustul perfid al vinului trecut, ori foamea ce va sterge zambetul si-l va inlocui cu o grimasa.

Ma dor toate, si realitatea ma doare, dar mai ales irealul din realitate. Ma prabustesc in virtual, dar nici macar acolo nu imi gasesc scaparea. Aud zgomote licarind dincolo de mine. Ma impleticesc in zambete, ma arunc printre cuvinte, ma pierd in lumina si ma gasesc in neant. Am incetat sa mai simt cum o faceam altadata. Pierd timpul printre degete. Degetele mi se invinetesc. Urechile nu mai reactioneaza dacat la licarul de lumina din sufletul tau si ochii mei se pleaca in fata duioseniilor declaratiilor tale. Parca nimic nu mai conteaza, nici eu, nici tu ... ba da, noi doi, si mai ales el.

Realitate...Hmmm! Care realitate? Realitatea care ma doare zi de zi? Realitatea care ma impunge-n coaste? Realitatea care stoarce lacrimi? Realitatea care imi inclesteaza falcile in injurii scancite printre dinti? Ce realitate?

Prefer oricand irealul... Irealul care imi da puterea sa trec peste durere, peste impunsaturi, peste lacrimi si injurii; irealul care ma face sa zambesc prin realul din el.

Asa ma ancorez eu la viata prin felul meu de-a fi si de a ma exprima, nimic in mine nu este ireal iar cuvintele mele sunt mereu aceleasi, aranjate in alt fel. De multe ori nu ma inteleg nici eu, dar astazi tot ce scriu este real in mintea mea si-a celor care inteleg. Ati inteles?

vineri, 6 noiembrie 2009

Jurnal de lacrimi


Am toate motivele sa fiu vesela si de cele mai multe ori sunt, am multe motive sa fiu in extaz si de cele mai multe ori sunt, numai daca ma uit la fatuca simpatica a micului meu aricel si radiez de bucurie, si nu numai... eu, in general sunt o persoana extrem de vesela si de volubila, si fara pic de modestie (pentru ca modestia este calitatea oamenilor care nu au alte calitati!) as putea spune ca sunt si realmente amuzanta si spirituala, DAR...pentru ca intotdeauna exista si un DAR, imi vine cateodata sa plang de parca s-ar fi terminat lumea, sa bocesc ca si cum as fi pierdut pe cineva foarte drag, aproape...sa urlu! Bine, eu intotdeauna am fost o anormala, dar starile astea chiar nu mi le explic, in borcanul cu melancolie cad foarte des, dar este o stare placuta, care face parte din felul meu de a fi, este starea care aduce poezie in viata mea...sunt EU!!! Dar plansul, ce ma fac eu cu plansul? Pot sa fiu cea mai vesela, sa-mi fi mers toate struna...Zbang! Parca ma loveste ceva, si dintr-o data in vine sa plang, dar din tot sufletul, si de cele mai multe ori este evident ca ma abtin, insa ce sa ma fac cu al meu barbat care ma citeste imediat si incepe: "Ce ai? Iti vine sa plangi? S-a intamplat ceva? Te-a suparat X, Y...s.a.m.d" si in momentul ala ma bufneste plansul si el insista cu intrebari si eu ii spun ca nu m-a suparat nimeni si nimic ci doar imi vine sa plang, dar bineinteles ca nu ma crede, ceea ce intr-un fel este mai bine pentru ca altfel m-ar trimite la psiholog, nu?

Apropo de psiholog, sa stiti ca este o experienta prin care ar trebui sa treaca toata lumea, o vizita la un psihoterapeut, este o chestie interesanta cum te poti deschide in fata cuiva care nu te cunoaste si nu te judeca si nu iti da sfaturi ci doar te asculta si te lasa sa gasesti singur solutiile, este ca si cum ai tine un jurnal, sau un blog in genul blogului meu, pe care l-am facut chiar cu scopul unui jurnal, dar al carui aspect unic este ca nu te "asculta" (cu sensul de citeste) o pesoana draga, iubita, apropiata dar cineva total necunoscut si care, la o adica te poate trage de urechi ca ai cam luat-o pe aratura sau ca nu ai facut bine ceva... Cool! Si uite asa am constientizat eu motivul pentru care am inceput sa scriu pe acest blog in timp ce aberam aici, insa cealalta intrebare ramane: De ce imi vine sa plang? O fi vreo boala? Hope not!

marți, 27 octombrie 2009

Asociatia inteligentilor anonimi (AIA)- partea a II-a



"Cei care cred ca inteligenta are vreo noblete, cu siguranta ca nu au destula ca sa isi dea seama ca nu e decat un blestem". De multe ori, in copilarie mai multi dintre noi am suferit din cauza verdictului rasist prognosticat asupra noastra de diversi, profesori, prieteni etc, verdictul sau patalamaua de "inteligent". Bineee, poate rasism este un pic prea mult spus, ma refeream la un rasism pozitiv, al celor care confunda aparenta inteligentei cu inteligenta si te condamna, din cauza caruia multi copii au suferit in diferite ipostaze, fie la scoala, fie pe maidan, fiind privati de joaca cu alti copii din cauza inteligentei lor devastatoare.
Una peste alta, deja "a fi inteligent" a devenit mai mult un stigmat decat un lucru de care sa fii mandru si mai este o fraza pe care am auzit-o de prea multe ori in ultimul timp: "Bine ca esti tu inteligent/a dar eu am scoala vietii si ma descurc in orice situatie mai bine decat tine si desteptaciunea ta".
Oare am luat-o razna? Este foarte posibil! In orice caz, daca v-aduceti aminte de treaba cu neuronul pierdut...ei bine, cred ca l-am gasit! Does that make me smart? Don't think so!
http://otiliaenache.blogspot.com/2009/05/asociatia-inteligentilor-anonimi.html

sâmbătă, 17 octombrie 2009

M-am intors...sau, mai bine spus, ne-am intors!!!

De ce mai bine spus "ne-am intors", pentru ca intre timp ne-am inmultit!
Am cel mai frumos baietel din lume, care alaltaieri a implinit deja 1 luna!
Asa ca... pe scurt cam asta a fost motivul pauzei mele extrem de prelungite, bine asta dar si un altul extrem de plauzibil: nu mai incep cu injurii la adresa celor care-mi furnizeaza internetul si care i-au dat drumul o zi, dupa care s-au gandit ei sa-l opreasca din nou, motivele fiind neelucidate chiar pana la acest moment. Oricum...i-am amenintat ca incetez colaborarea cu ei daca se mai intampla vreodata si...sper ca au inteles!

Acum o sa va arat ceva despre care vorbesc de mai mult timp, despre cum aratam eu inainte si dupa - Before pregnancy/after pregnancy, asta asa...inainte de a va posta cateva poze si cu "stropul meu de fericire" (adica fabulosul meu baietel), dar asta se va intampla deindata de voi gasi cablul de date de la aparatul foto, ca sa le descarc in laptop.

Deci...sunteti pregatiti sa vedeti cam cat de balena am devenit pana in luna a 9-a???

There u go:

Asa aratam pe 30 august 2008 - in ziua nuntii

Si asa aratam fix un an mai tarziu, pe 30 august 2009 - cand am fost nasa ... insarcinata in luna a 9-a:
Si toate astea din ce cauza??? Because of this:


Dar...rezultatul a meritat!!!

Va urma!

miercuri, 1 iulie 2009

Cred ca...intru in greva


...m-am saturat sa ma uit la televizor, mai bine pierd timpul citind sau jucandu-ma cu pisicutul sau cu catelul. M-am saturat sa deschid televizorul si sa aud doar mita, spalare de bani, unde s-au dus banii nostri, criza, mare criza, ce mai criza, cum sa iesim din criza, minustrul cutarica, parlamentarul cutarica, membrul PDL, DeNeA si... punctul culminant, ce auzi de trei ori pe minut cand deschizi televizorul??? Haideti, sigur stiti! E vorba de trei cuvinte magice! Cum nu v-ati dat seama??? Nu inca! Ei bine, cuvintele magice sunt: Monica Iacob Ridzi!!! De cate ori nu auziti acesta "expresie" sau "metafora" zilnic, de fiecare data cand deschideti televizorul.

Drept urmare, astazi am intrat in greva si m-am hotarat ca nu voi aprinde televizorul deloc, ceea ce nu imi este foarte greu, pentru ca, in tineretile mele am stat ani buni fara urma de televizor ... si stiti ce, sincer, nici nu am simtit nevoia. Cred ca este mai bine fara! Ma simt limitata atunci cand ma uit la televizor. Daca tot vrei sa fii la curent cu ce se intampla in lume mai bine dai o cautare pe net si vezi ce s-a intamplat astazi, iardaca ti se pare ceva de interes major pentru creierasul tau suprasolicitat, atunci citesti, daca nu...NU!

marți, 30 iunie 2009

Leapsa...Daca

De la Adrian preluata o leapsa foarte draguta.

Dacă eram o lună, as fi decembrie pentru ca este luna in care vad cei mai multi copii fericiti
Dacă eram o zi a săptămânii, as fi vineri, pentru ca a doua zi nu ar trebui sa se trezeasca nimeni devreme
Dacă eram o parte a zilei, as fi seara pentru ca este partea din zi in care ma simt eu insumi si ma pot exprima
Dacă eram un animal marin, as fi pestisorul auriu, sa pot indeplini cat mai multe dorinte
Dacă eram o direcţie, as fi ales inapoi pentru ca sunt RAC si ma caracterizeaza, desi privind in urma as putea spune ca am inaintat mult in viata, mai mult decat cei care pretind ca merg inainte
Dacă eram o virtute, as fi fost blandetea, pentru ca este ceva ce dispare zi de zi din jurul nostru
Dacă eram o personalitate istorică, as fi fost Cleopatra, poate as fi ramas cu intelepciunea ei
Dacă eram o planetă, as fi fost Luna pentru ca ma fascineaza
Dacă eram un lichid, as fi fost apa, astfel poate nu ar mai suferi nimeni de sete
Dacă eram o piatră, as fi fost o piatra oarecare, doar ca sa vad cum este sa fii calcat in picioare zi de zi si sa nu poti riposta
Dacă eram o pasăre, as fi fost Pasarea Phoenix, pentru ca intotdeauna am crezut ca indiferent ce mi s-ar intampla as putea renaste
Dacă eram o plantă, as fi fost un fir de iarba, pentru ca imi place simplitatea
Dacă eram un tip de vreme, as fi fost ceata, astfel as putea ascunde pe cei care nu vor sa fie vazuti
Dacă eram un instrument muzical, as fi fost o vioara, este singurul instrument care imi provoaca instant senzatia de "pielea gainii"
Dacă eram o emoţie, as vrea sa fiu suferinta din dragoste, asa poate as intelege
Dacă eram un sunet, as fi vrut sa fiu ganguritul unui copil
Dacă eram un cântec, as fi fost Don't Cry - Guns n Roses
Dacă eram un film, as fi fost Butterfly Effect
Dacă eram un serial, as fi fost Dexter, ca sa pot patrunde in mintea criminalilor in serie
Dacă eram o carte, as fi fost Changi
Dacă eram un personaj de ficţiune, as fi fost ...tot eu
Dacă eram un fel de mâncare, as fi tiramisu
Dacă eram un oraş, as fi fost Parisul
Dacă eram un gust, as fi fost dulce
Dacă eram o aromă, as fi fost aroma cozanacului de la bunica
Dacă eram o culoare, as fi ales albastru
Dacă eram un material, as fi ales tull
Dacă eram un cuvânt, as fi "placere"
Dacă eram o parte a corpului, as fi gura, sa pot saruta
Dacă eram o expresie a feţei, as fi fost rusinea
Dacă eram o materie de şcoală, as fi fost filosofia
Dacă eram un personaj de desene animate, as fi fost Mica Sirena
Dacă eram o formă, as fi fost stea
Dacă eram un număr, as fi 2, ca sa am pereche
Dacă eram o maşină, as fi fost prima masina...ever
Dacă eram o haină, as fi o rochie neagra

luni, 15 iunie 2009

Me is back

De-abia acum mi-au dat idiotii drumu' la internet. Am simtit ca turbez in aceste doua saptamani, mai ales ca am fost si in concediu. De acum incolo imi voi relua postarile regulate pe blog, chiar mi-a fost dor... Mmmm! This is nice!
In cazul in care va intrebati ce fac eu, sa stiti ca sunt foarte mandra ca nu am mai luat in greutate, dar in schimb am ditamai burtoaca si un bebel care cred ca va fi boxeur profesionist sau cel putin fotbalist dupa miscarile pe care le face la mami in burtica.
So...I'm back si nu veti mai scapa de mine, cel putin pana expira numaratoarea inversa de pe blog!

luni, 1 iunie 2009

I'm alive!

In cazul in care va faceati griji, sa stiti ca sunt in viata. Am fost racita intr-un hal fara de hal si ... colac peste pupaza, am uitat sa platesc si cablul+internetul, deci va dati seama cat de bine m-am simtit acasa, bolind si fara INTERNET!!! Nu pot sa va spun decat ca a fost groaznic! Din fericire acum mi-a mai trecut, astfel incat am ajuns intr-o fuga la birou, doar ca sa verific daca blogul meu mai traieste. De platit internetul, sper sa ajung astazi, daca nu...om vedea cu ce ma mai ocup.Sper ca sunteti cu totii ok si ca nu v-am speriat cu lipsqa mea. :) Anyway...imediat ce imi vine netu' ma voi revansa cu cateva postari, ca am destul de recuperat si simt nevoia sa mai scriu despre mici tampenii intamplate in aceasta perioada de boala!
P.S.1: La multi ani de ziua copilului! (ca toti suntem in sinea noastra niste copii)
P.S.2: Ma duc sa-l rasfat pe bebelul meu cu o inghetata gigant de ziua copilului! Ce bine e sa fii gravida!

joi, 21 mai 2009

Caldura mare...mon cher! Si crize de istericale!


Cum oi trece eu toata vara, daca deja de prin februarie imi este cald de mor?

Sa va explic viata mea din ultimele doua luni: sudoare, gafaituri, celulita, kilograme in plus, fata bucalata, picioare umflate, degetele ca niste cremwursti... si multi, multi barbiduci pe creier (creier fara neuronul de va povesteam ieri ca l-am pierdut)! Aaaaaa!

Pe de alta parte sunt extrem de fericita ca sunt insarcinata, era un lucru pe care mi-l doream de ceva timp, insa...eu fiind intotdeauna o slabanoaga ( ca sa va dati seama cam cat de slabanoaga o sa va spun o parte din poreclele mele: scandurica, scovearga, doua bete-nfipte-n cur aparat de mers pe drum, si exemplele ar putea continua), intotdeauna mi-am inchipuit ca voi fi o graviduta aproximativ la fel de slaba si cu burtoaca in fata... Ce s-a petrecut de fapt...va puteti inchipui doar. De luat in greutate am luat DOAR vreo 15 kile pana acum ( si mai am vreo 4 luni si ceva pana la...the due date!) dar nefiind obisnuita cu o asemenea greutate ma simt ca o balena in miniatura. Nu va pot explica cat de "dragut" este sotul meu care intreaba: "Ce face elefantica mea? Se simte bine?". Imi vine sa-i smulg paru' din cap.

Oare am luat-o razna? Se poate... Dar cel mai probabil este ca m-am panicat, pentru ca in afara greutatii am parte zilnic de tot felul de schimbari, care mai de care mai hormonale, si cateodata nu ma mai recunosc nici eu, asa ca...cum pot avea pretentia de la altii sa ma mai agreeze cand nici macar eu nu ma mai suport uneori, dar in sinea mea cred ca sunt tot simpatica :) ma amagesc eu! Aaaaa...si-am mai facut si o alta tampenie care imi provoaca o stare de nervozitate, nu-i asa ca 4 luni si ceva suna mai bine decat 132 de zile??? este vorba de fabulosul Count-down de pe blog, si cand vad acolo un numar de ordinul sutelor pana la ...za termen! mai am putin si innebunesc.

Nu ma bagati in seama va rog, dar ati putea sa ma incurajati. Daca nu o faceti voi ma consolez eu singura, pentru ca voi reveni la silueta de altadata, SUNT SIGURA DE ASTA! Nu-i asa? Deja mi-am conturat in cap un program strict de salate, sala/aerobic si alte cele dupa ce voi naste.

P.S.1: V-am spus ca am fost balerina la viata mea? (una din primele cariere, acum sunt pe cu totul alte carari, dar asta e...te duci unde vrea viata!)

P.S.2: Multumesc!

miercuri, 20 mai 2009

Unde mi-e neuronul?!?

Cred ca mi-am pierdut si ultimul neuron... Asa ma simt in ultima vreme, goala pe dinauntru, inclusiv la capitolul gandire. Parca totusi mai aveam o urma din rationamentele de altadata, dar acum...nimic/gol/blanc...nada!!! Sau cel putin asa mi se pare. Ma simt ca un copil d-ala mic care rade din orice, chiar si cand ii arati un deget, sau si mai rau...care plange din orice (de venit imi vine destul de des sa m-apuc de bocit, insa ma abtin de cele mai multe ori!). Nici eu nu stiu ce aia a masii se intampla, insa clar...nu e de bine! Oare e din cauza faptului ca am luat in greutate?!? Mmmmm...might be!

luni, 18 mai 2009

Femeile...


O povestioara cu morala...poate chiar prea multa morala!

Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si ia spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia?Tanarul si-a chemat si a intrebat mama , sora, verisoara vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-ispune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat o va lua de sotie. Neavand alta solutie tanarul a acceptat. Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti ! Imparatul l-a eliberat imediat.

A urmat nunta si noaptea nuntii.Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus: - Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana. Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea....In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. Imediat a venit si raspunsul:- Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata.

Morala : NU CONTEAZA DACA O FEMEIE E FRUMOASA SAU URATA . IN FOND FIECARE E O VRAJITOARE!

joi, 14 mai 2009

Artistice - special pentru barbati (si nu numai)

V-am spus ca am o pasiune aparte pentru fotografie si daca tot am abandonat fotografia artistica de ceva timp, macar ma mai delectez din cand in cand cu realizarile altora. Intotdeauna am fost obsedata de fotografiile artistice si de cele mai putin artistice dar extrem de bine realizate. Asa ca... probabil va voi intoxica cu diverse fotografii in perioada urmatoare, dar chiar nu ma pot abtine!


Fetelor...credeti ca s-ar supara soacra sau bunica daca ati avea o rochie de mireasa cam asa...?






















miercuri, 13 mai 2009

Melancolie...te mananc!


Astazi m-am simtit ca o vietuitoare intr-un borcan...fara capac, dar totusi, abia puteam respira...si fara apa, dar simteam cum ma inec cu fiecare clipa ce trece. Am invatat totusi sa zambesc, nu azi...ci altadata, doar asta mi-a ramas. Nu e asa in fiecare zi, nu e nici ceva nou, caci am mai trecut prin asta altadat'!
N-am mai fost de mult in borcanul cu melancolie...nu mi se intampla!!! Important este ca in starea mea nu sunt singura, e lucrul care imi confera certitudinea ca voi reusi sa revin la starea mea...vesnic zambitoare, mai mult vesela decat trista!
Cred ca imi este dor! Imi este dor cateodata de mine, umbland pe strazi in cautarea unghiului perfect...de fapt, imi este dor de aparatul meu de fotografiat, cel mai vechi prieten! Eu si cu el umbland pe strazi, goi, fara tinta, cautand doar cerul, o fata ridata de trecerea timpului...ceva, orice! Chiar si o raza de lumina: "Spre soare rad! Eu nu-mi am inima in cap, nici creieri n-am in inima.Sunt beat de lume si-s pagan!"

Cum sa nu-mi fie dor de mine cand nu mai sunt aproape nimic din ceea ce am fost? Poate doar undeva in adancul sufletului meu... Sau nici sufleteste, am renuntat la fotografie care altadata era viata mea, am renuntat la poezie care ma scotea din cotidian si in care imi varsam tot amarul, cred ca de fapt am renuntat la mine... Nici nu mai stiu cine sunt acum, ma simt ca un elefantel care gafaie din orice. Unde sunt eu cea care alerga kilometri intregi ( cu pauzele de tigara aferente)nt eu cea care dormea cu carnetelul sub perna si se trezea in miez de noapte ca sa mai scrie doua versuri...Unde???
Mi-e dor!!! Mi-e dor de mine, mi-e mine de mine, mi-e inauntrul meu de mine, mi-e nu stiu cum, mi-e nu stiu ce, mi-e dor de mine ca de casa...imi pasa!
Trebuie sa ma aduc inapoi, trebuie sa imi revin. Nu am voie insa sa fiu suparata pentru ca am cea mai mare bucurie, o bucurie launtrica pe care o retraiesc zi de zi, ora de ora, de fiecare data cand ma trezesc si ma vad cu ditamai burta, de fiecare data cand nu mai imi vine vreo pereche de pantaloni, de fiecare data cand nu-mi pun centura de siguranta... De fiecare data!

Am inceput deja sa zambesc!

Astazi m-am apucat de scris despre starea mea din ultima saptamana...este foarte clar ca ceva se intampla cu mine. Apoi...hoinarind prin amintirile blogului meu am descoperit una din primele postari de pe acest blog si am constatat cu stupoare ca ceea ce scrisesem pana in acel moment seamana izbitor de mult cu acea postare veche, pentru ca ulterior sa public o alta postare "Sursa miraculoasei melancoliei" in care dadusem vina pe micul bebe. Asa o fi fost, insa acum ce mai am oare? Oricum este extrem de ciudata asemanarea intre ce am scris astazi si postarea de acum 5 luni, ceea ce inseamna ca sarcina nu m-a scimbat chiar asa de tare. Astazi fac fix 20 de saptamani de sarcina, adica taman la jumatate. Asta sa fie cauza?

marți, 12 mai 2009

Proiectul 112

Pentru cei ce nu sunt in tema- “Proiect 112 este un proiect fotografic ce pune arta fata in fata cu teroarea violentei in familie. Acesta se materializeaza sub forma a 24 de portrete infatisand personalitati masculine de prim rang din Romania in ipostaze asemanatoare victimelor violentei domestice. Statistic vorbind, victimele sunt femeile iar barbatii, agresorii. Tocmai de aceea rolurile au fost inversate. Incercam sa demonstram barbatilor cum arata violenta domestica pe propria lor piele, i-am fotografiat in situatii in care multe dintre femei se afla. Am ales personalitati pentru ca sunt lideri de opinie, in felul acesta mesajul nostru are sanse mai mari sa fie auzit.”
Fotografii realizate de Alex Galmeanu.
Am ales dintre cele 24 cateva care mi-au placut mie in mod special, sunt realizate excelent, nu stiu insa daca vor atinge publicul tinta, eventual doar sa le provoace un alt crampei de bucurie, sau sa se gandeasca la faptul ca ar putea sa mai bata din cand in cand si ceva barbati, nu numai nevestele. In orice caz...foarte bine realizate fotografiile!

Tudor Giurgiu
Tudor Chirila

Razvan Mazilu
Mihai Petre
Florin Piersic Jr.
Elan Schwantzenberg
Dan Chisu
Dan Bitman
Catalin Botezatu
Alex Abagiu
Si piesa de rezistenta (dupa parerea mea)...
Andrei Gheorghe


luni, 11 mai 2009

A miscat!

In cele din urma s-a gandit si bebelul meu sa dea semne concrete de viata, nu va puteti inchipui ce senzatie unica si extrem de lacrimogena poate fi. De fapt a miscat de acum vreo doua saptamani, am simtit ca o falfaire, dar de atunci...Nimic! Trebuie sa recunosc ca ma panicasem destul de mult, tot asteptand ca macar senzatia aceea usoara de falfaire sa se repete. Intr-atat de panicata am fost incat m-am dus sa fac un eco, ca sa vad eu ca misca si ca e ok. Si bineinteles ca era ok, sanatos, voios, voinic...si deja grasun am putea spune. eu pe internet am citit ca pentru saptamana a 19-a de sarcina, ar trebui sa aiba in jur de 250 de grame, al meu barosan are 320 de grame deja. Sper sa se gandeasca sa se opreasca undeva la 3 kile juma...hai fie, 4 kile cu bataie lunga, doar nu vrea sa o chinuie pe ma-sa.
Revenind la miscare, dupa ce m-am panicat si am fost la eco m-am linistit! Asta se intampla sambata, aseara (duminica adica) stateam si eu intinsa-n pat si ma uitam la diverse si la nimic in mod special, cum s-ar spune butonam televizorul, cand am fost intrerupta de o miscare, care de data asta nu a fost numai o falfaire ci un falfaloi. Am pus mana pe burtica, si tine-te...cred ca vreo 5 minute, am simtit incontinuu. Super senzatie! Oricum stii ca este cineva inlauntrul tau, dar momentul in care da si semne de "Bai, sunt aici!" este incomparabil cu orice alta senzatie!

vineri, 8 mai 2009

Concurs de pe blogul lui Tudor Chirila

Acum vreo doua zile am descoperit pe blogul lui Tudor Chirila un concurs de creatie literara, daca ar fi fost alta tema nu m-ar fi atras deloc, insa tinand cont de faptul ca imi este tare dor sa scriu in ultimul timp, asa cum o faceam inainte, am profitat de acest prilej. Cred ca avem nevoie mai des de astfel de provocari, ca sa ne mai scoata din rutina zilnica si sa ne mai puna mintea la contributie... Mai jos regasiti si datele problemei si rezolvarea in varianta mea.

Concurs. Pentru cei care vor sa scrie.
O sosea marginita de un lan de grau. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Un om pe mijlocul soselei. Un caine. Mort sau viu. Accidentat sau lenes. Un copac pe marginea drumului. O papusa veche din carpa.
Acestea sunt elementele de baza ale unei povesti pe care va invit s-o scrieti si sa mi-o trimiteti. Voi scrie si eu varianta mea. Nu uitati de elementele principale, apoi povestea poate merge in orice directie. Elementele principale trebuie sa se regaseasca la inceput, mijloc si sfarsit.

Suflet pierdut şi regăsit

Ea stătea cu capul între mâini, cocoţată pe pervazul de la geam. Se simţea ca un copac la marginea drumului , în toiul iernii, abandonată, fără vigoare. La un moment dat îşi ridică privirea şi lăsă puţina lumină care mai intra printre obloane să-i lumineze faţa. Era roşie toata şi umflată de atâta plans. Nici ea nu-şi mai amintea de când plângea, trebuie să fi trecut ceva timp. Deschise obloanele larg şi se uită pe fereastră afară, singurul lucru care îi atrase atenţia fu acel cer albastru intrerupt de nori mari albi. Nu îşi putu da seama cam ce oră ar putea fi, putea să fie dimineaţă, cum la fel de bine putea să fie seară.
Se hotărî că trebuia să-şi ia inima-n dinţi şi să treacă peste toate cele întâmplate cu o zi în urma. Se îmbrăcă în grabă, lua un mănunchi de chei si haina de pe cuier şi ieşi pe usă aproape în fugă, încuind în urma ei zgomotos.
Se urcă în maşină şi porni cu scârţâit de roţi. Merse ceva timp fără să aibe vreo directie anume. Strada era la fel de goală şi pustie ca şi sufletul ei. Mergea acum pe o şosea mărginită de un lan de grâu din care năvăli pe neaşteptate un câine. Fata era absentă, observă câinele când era prea târziu, se auzise deja o lovitură puternică în partea din faţă a maşinii şi un schelălăit surd. Reacţia ei fu extrem de întârziată, frână mult după ce conştientiză ceea ce se întâmplase. Se uită în oglinda retrovizoare, însă era mult prea departe de locul cu pricina ca să distingă exact. Se vedea ceva pe mijlocul şoselei, însă nu avea curajul să se ducă până acolo ca să constate dacă acel câine era accidentat sau leneş.
Incepu să urle: “Of! Un alt suflet schilodit de mine! Nu sunt în stare nici măcar să protejez un câine, d-apăi un suflet de om, care mai presus de toate va fi si extreme de dependent de mine!”.
Fata mai rămase acolo câteva ceasuri bune, parcă nu mai conta nimic pentru ea. Tăcerea în care statuse în ultimele ore parcă îi deformase timpanele; auzea însă o bătaie continuă, ca de inimă. Işi puse mâna pe piept, nu era inima ei, bătea prea repede ca să fie a ei. Pentru o clipă se întrebă dacă bătaia inimii pe care o simţise mai devreme avea cum să fie a ei, căci se simţea moartă de ceva vreme. Abia apoi îşi reveni în simţiri şi îşi dădu seama că era inima ei, însă şi bătaia cealaltă încă o auzea, sau doar simţea ceva, nici ea nu mai realiza. Işi coborî mâna mai jos pe pântece şi realiză că acolo este sursa simţămintelor ciudate. Atunci realiză că de fapt nimic nu mai conta, nici daca acel căţel era mort sau viu , pentru că o altă viaţă luase naştere înlăuntrul ei, şi asta era cel mai important.
Cum putuse oare să se gândească măcar o clipă că ar putea renunţa la crâmpeiul de bucurie din pântecele ei; numai el şi vorbele lui o aduseseră cu gândul într-acolo. Dar nu! Nu avea să ţină cont de el şi de părerile lui idioate şi infantile, avea să fie al ei şi doar al ei; până la urmă tată putea fi oricine, chiar şi… Ridică privirea. Un om pe mijlocul şoselei se pierdea în depărtare. Atunci ea se surprinse strigând ca şi cum l-ar fi înfruntat pe el: “Chiar şi acela! Un om oarecare de pe stradă şi tot ar iubi mai mult acest copil decât ai fi făcut-o tu!”. Râse înfundat de izbucnirea pe care o avusese.
Dintr-o dată se simţi zgâlţâită şi pălmuită, reuşi cu greu să deschidă ochii. Deasupra ei o faţă blândă a unui om trecut de patruzeci de ani care-I şopti la ureche: “Aveţi o fetiţă sănătoasă tun!”. Abia apoi îşi aminti cum ajunsese la spital, probabil că leşinase de-I reveniră toate acele amintiri din trecut. Se ridică în capul oaselor şi cu ochii holbaţi la fetiţa ei, îşi dădu seama că seamană cu o păpuşă veche din cârpă pe care i-o făcuse bunica ei; dar păpuşa aceasta avea să fie doar a ei, nu mai trebuia să o împartă cu alţi copii de pe uliţă.
Şimţi cum i se umple sufletul de bucurie, aceasta senzaţie nu o mai trăise niciodată.

marți, 5 mai 2009

Asociatia inteligentilor anonimi


Ati observat ca exista o groaza de asociatii de oameni oropsiti de-ale vietii greutati, fie ele fictive, fie ele pe bune. Astfel de asociatii sunt destinate oamenilor care au diverse probleme, fie ca sunt ei alcoolici, fie ca sufera de pierderea cuiva drag, fie ca e vorba despre o reclama mai mult sau mai putin idioata in care intelegem ca ar fi vorba de asociatia shoping-istilor anonimi... si tot asa exemplele ar putea continua. Din ceea ce stiu eu, mai din filme, mai din viata reala (bineinteles ca din povestirile prietenilor, nicidecum exeplul meu personal) in aceste asociatii vii si te plangi alaturi de altii care sufera de aceeasi "boala" sau "presupusa boala" si spui acolo, de cand n-ai mai baut tu o picaturica de alcool, de cand nu mai fusei pe la shopping, de cand nu te-ai mai gandit la raposatu'.


Toate acestea fiind spuse, m-am gandit eu zilele astea care ar fi cei mai oropsiti si suparati oameni din lume si am ajuns la concluzia ca, acestia nu ar fi nicidecum alcoolicii - fie ei anonimi sau declarati (nu de alta, dar vorba ceea: daca trag o dusca, le revine imediat fericirea de-altadat'), nici drogatii (pe aceleasi criterii ca si alcoolicii), nicidecum shopping-istii (ca alora le-ai dat 50 lei sa se duca la tzigani sa-si ia doua banane la 10 mii si-s super fericiti), nici vaduvele anonime (ca doar sunt atatea pe lumea asta care-au descoperit tot felul de consolari, in plus, la aceste intruniri pot intalni si diversi vaduvi indurerati)...si in final, unde vroiam sa ajung, ca cei mai nefericiti sunt oamenii inteligenti si geniile.


De ce? Pai, p-astia chiar nu-i intelege nimeni, nici nu exista nici un fel de leac sau terapie pentru vindecarea lor (doar sa-si faca vreo operatie de extirpare a unei parti din creier), este foarte putin probabil ca de-a lungul vietii sa cunoasca multe persoane care sufera de aceeasi "boala" si, mai presus de toate, argumentul suprem: sunt in permanenta inconjurati de incompetenti, incapabili si mai ales fuduli, sunt si constienti de prezenta acestor exemplare in jurul lor, si de faptul ca nu au cum sa se puna cu o turma (pentru ca stim cu totii ca aceste exemplare nu apar niciodata in numar mic - indiferent de cat de selecta ar fi locatia).


Bai nefericitilor de pretutindeni, voi nefericitii cei bogati cu duhul, n-ati vrea sa lasam la o parte gripa porcina si alte probleme existentiale ale omenirii si sa facem o asociatie a inteligentilor anonimi?

Bineinteles ca aberez de cele mai multe ori, dar chiar a inceput sa incolteasca din ce in ce mai mult aceasta idee, si nu trebuie neaparat sa fie o asociatie unde ne intalnim cu totii si ne tinem de mana ci poate fi pur si simplu un blog unde sa postam ofurile zilnice... Could that work?

Voi reveni cu o alta postare pe tema, trebuie sa-mi treaca starea nasoala de care sufar de vreo doua zile. Zambiti, maine poate fi mai rau!

M-am hotarat sa devin prost - partea II

Nu este oare cu mult mai bine daca trece viata pe langa tine si nu ramai decat cu vidul din capul tau? Se pare ca oamenii prosti se pot chiar si indragosti. Exemplul cel mai elocvent...scrisoricile de mai jos. Nu stiu daca sunt pe bune sau sunt inventate, cert este ca exprima foarte bine realitatea prostiei din tarisoarea noastra....si de, ce e oare mai periculos decat un prost indragostit? Raspuns: doi prosti indragostiti!















luni, 4 mai 2009

M-am hotarat sa devin un om prost - partea I

Am inceput sa citesc o carte care se numeste intr-un mod fenomenal, si anume "M-am hotarat sa devin prost", este o carte extrem de funny pe alocuri dar si extrem de realista dealtfel. Decizia personajului principal din carte de a deveni prost este cat se poate de intemeiata si cred ca cel pution o data in viata asta ne-am gandit "Ba, ce bine ar fi daca as fi prost!".
Pentru a exemplifica cat de bine este uneori sa fii prost urmariti filmuletul funny de mai jos, nu de alta, dar este luni si trebuie sa ne descretim un pic fruntile.
PS: Prostia in sine nu doare dar duce la situatii cauzatoare de durere...
Voi v-ati gandit vreodata ca ar fi mult mai bine daca ati fi prosti?

joi, 30 aprilie 2009

Am un baietel


De data asta s-a vazut extrem de clar la medic...o sa am un baietel!!!

Dormea micutul de el in momentul in care am facut eco si avea o pozitie de ganditor, asa cu mana la falca...extrem de simpatic. Parca este mai frumos cu fiecare eco, dar stiti cum e vorba aceea "Si cioara crede ca odorul ei este cel mai frumos". Daca ar fi dupa mine as face cate un eco in fiecare zi, numai sa vad ca este bine si intreg.

De-abia astept sa miste! Saptamana trecuta am simtit eu ceva, dar nu as putea baga mana in foc ca a fost bebicul.

PS: V-am spus ca o sa-l cheme Eric Andrei? E foarte dragut acest nume nu?

luni, 27 aprilie 2009

Conteaza cine esti!

Cand v-ati gandit ultima oara la voi? Cand v-ati gandit ultima oara la cei din jurul vostru? Cand v-ati gandit ultima oara sa le spuneti o vorba buna celor ce va sunt alaturi zi de zi? V-ati gandit vreodata ca intr-un fel sau altul toti cei din jurul vostru va schimba viata intr-un fel?

Daca raspunsul este: de mult, tare de mult... urmariti filmuletul de mai jos.

Oare de ce suntem atat de nepasatori cateodata? Pentru ca si mie mi se intampla in fiecare zi...mai citesc sau vad vreun filmulet in genul asta, imi fac procese de constiinta pe moment, dar pana a doua zi o iau din nou de la cap cu nepasarea. Oare asa suntem noi oamenii?

Nu merge incarcat filmuletul, asa ca intrati pe link:

http://www.youtube.com/results?search_type=&search_query=who+i+am+makes+a+difference&aq=0&oq=who+i+am+make

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Spovedanie

Este spovedania lui Ion Minulescu...

Ma doare amintirea tineretii
Cand fetele de-o varsta cu baietii,
Desi pareau doar niste banale jucarii-
Papusi de sexe diferite-
Simtind imboldul unor demonice ispite,
Puneu la cale pentru viitor
Romanticele lor casatorii-
Uzine pentru fabricat copii-
Secret furat de la parintii lor!...

Ma doare tot ce-a fost
Si nu mai este...
Ma doare Cosanzeana din poveste,
Furata si ascunsa de un Smeu,
Cu care Fat-Frumos,
Adica eu-
Ma razboiam pana faceam din el
O mana
De tarana,
Ca-n urma, dezrobita mea stapana,
In locul traditionalului inel,
Sa-mi dea un "rendez-vous" cu taxa,
la ... hotel!...

Ma doare tot ce-a fost
Si tot ce stiu
Ca va ramane vesnic dupa mine.
Ma dor multasteptatele-agonii,
Privighetorile inchise-n colivii,
Romantele cantate prea tarziu,
De-admiratoarele ce mi-au ramas straine
Si cupele de aur, inchinate
Cu aceeasi veche ura
Si noua rautate
In cinstea sexului frumos-
Un pisc de munte scorburos,
Pe care-l urci de sus in jos,
Cand faci pe alpinistul caraghios-
Un alpinist indragostit
De cel mai circonflex accent din Infinit!...

Ma doare tot ce-am spus-
Desi n-am vrut
Sa spun nimic mai
mult decat atat-
Ma doare lenevia cu care m-am nascut,
Grabita lacomie a primului sarut
Si pretul precupetei cu care mi-a vandut
Faimoasa "Pasare Albastra"
Ce-avea sa-mi tina de urat!

Mi-am adus aminte de aceasta poezie care este una din preferatele mele din capitolul niciodata inchis "Minulescu" citind o poezie de pe blogul lui Adrian...

miercuri, 22 aprilie 2009

Pentru cine lucreaza in domeniul bancar(ca mine) si nu numai...cu dedicatie

Siti ca am tot vorbit de disponibilizari in randul prietenilor mei...ei bine, a venit si randul meu, dar prefer, ca si pisoiasul de mai sus sa spun ca...am ales sa plec! Buhuhu! Voi cum stati cu jobul? Sunteti bine?
S.O.S! S.O.S!

joi, 16 aprilie 2009

Cadou de la zurliul

O leapsa mica si draguta de la zurliul:

1) Ia cartea cea mai aproape de tine,deschide la pagina 18, şi găseşte rândul 4:
Sunt la birou si nu am nici o carte...
2) Întide-ţi braţul stâng pe spate cât de mult poţi. Ce atingi?
Dulapiorul cu sertare.
3) Care a fost ultima emisiune pe care ai văzut-o la TV?
In gura presei.
4) Fără să te uiţi la ceas, spune ce oră este?
În jur de 12 si jumatate.
5) Acum uită-te la ceas, ce oră e?
12.48 - eroarea nu a fost chiar asa mare.
6) Când ai făcut ultimul pas afară? Ce făceai?
Cautam mobilul in poseta.
7) Înainte să începi chestionarul acesta, ce ai făcut?
Chiar vreti sa stiti? Am fost la politie, pentru ca un nene s-a gandit sa nu opreasca la stop si a intrat in mine. Consecinte: toata partea dreapta julita!
8) Ce porţi acum?
O rochita neagra.
9) Ai visat noaptea trecută?
Nu cred, dorm bustean in ultima vreme.
10) Când ai râs ultima dată?
Astazi, cu domnul politist la politia rutiera, ca trebuia sa fiu simpatica, nu de alta, dar nu am permisul schimbat pe numele de dupa casatorie.
11) Ce e pe pereţii camerei în care te afli?
Aerul conditionat si o groaza de coli A4 cu citatele pentru copii mei ca sa aiba succes in vanzari.
12) Care e ultimul film pe care l-ai văzut?
Pearl Harbour - acum doua zile mi s-a nazarit sa il revad.
13) Dacă ai deveni multi-milionar peste noapte ce ai face banii?
As face o casa asa cum mi-am dorit intotdeauna, as plati toate ratele de la banci si as deschide un cetru pentru copii cu deficiente (lucru pe care mi-l doresc de mult), am si vreo 2 prieteni carora le-am promis ca, daca voi castiga la loto ii voi premia si...ocolul pamantului in mai mult de 80 de zile. Ajunge?
14) La ce te gândeşti acum?
La bebel, daca se simte bine...
15) Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, şi ştii că se va îndeplini care ar fi aceea?
Sa am un copil sanatos si o nastere usoara. (sunt doua dorinte? nu-i nimic!)
16) Imaginează-ţi că primul tău copil este o fată, cum ai vrea să o cheme?
Sara Maria
17) Imaginează-ţi că primul tău copil va fi un băiat, cum ai vrea să îl cheme?
Eric Andrei
18) Gata, asta a fost tot. Mai vrei?
Daaaaa!

Leapsa merge mai departe la Adrian (Si lumea nu se termina aici...) si la Ana Maria Nicolescu.

miercuri, 15 aprilie 2009

S-a intors lumea cu fundul in sus?


Din ce in ce mai des in jurul meu aud de barbati care simt nevoia de dulcegarii, romantism si alte chestii siropoase de genul asta, lucru care dealtfel mi se pare ok pana la un anumit punct. Pe de alta parte aud si glasul feminin care isi doreste din cand in cand doar un sex de calitate, fie ca este el cu preludiu romanticos, fie ca este mai in graba dar dealtfel la fel de placut. Probabil ca va intrebati de unde fabuloasa intrebare "S-a intors lumea cu fundul in sus?", ei bine, ea mi-a venit din urmatoarele considerente: in jurul meu o groaza de femei/fete care mai casatorite, care mai necasatorite, care implicate in relatii de lunga/scurta durata, va sa zica cam din toate categoriile, cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, mai inalte sau mai scunde etc. care se plang de faptul ca sotii/iubitii/prietenii/amantii/amicii/colegii de munca nu mai au apetitul acela de alta data. Ei bine, de aici m-am intrebat daca s-a schimbat ceva in lumea asta? Nu de alta, dar pe vremea mea (vremea mea fiind de-acum ceva anisori, pana in prezent as fi crezut eu), barbatii erau aia care alergau cu limba scoasa ca sa obtina ceva de la sotie/iubita/prietena/amanta/amica si daca cumva nu reuseau sa "score" (ca am auzit ca asta este un termen folosit intre barbati) erau suparati ceva timp, atat pe cea pe care nu au reusit sa o convinga sub nici o forma, cat si pe ei insisi si prestatiile lor care se pare ca devin din ce in ce mai slab calitative si implicit cantitative, nu de alta dar nu mai tarziu de acum 1 luna au reusit fabuloasa performanta nu pe una ci pe doua fetiscane, din care si una pudica si virgina... Ma rog, ideea este urmatoarea, se pare ca, mai nou, fumeile sunt alea care alearga dupa o bucatica de barbat...:)) mi se pare extrem de amuzant! Cred ca este vremea PAY BACK TIME in care barbatii sa se inversuneze si sa zica, nu suntem niste ustensile pe care voi femeile sa le folositi atunci cand aveti chef, destul ne-am rugat noi de voi ca sa ne dati ceva, acum a venit timpul in care va trebui sa ne rugati voi pe noi, dar noi vom fi darzi si bravi si nu vom ceda! :))

Este oare un complot? sufar eu de scenarita?

Nu mi-as fi pus eu aceasta problema nicicand, insa atat de des aud plangeri in acest sens incat chiar am considerat ca este momentul sa descopar adevarul gol-golut.

Astept atat parerea fetelor/femeilor cat si punctul de vedere al barbatilor (ca baieti nu sunteti nici unul!) ca sa elucidam misterul.

marți, 14 aprilie 2009

Imbatranesc?!?


Ce naiba se intampla cu mine lately?!? Voua vi s-a intamplat sa uitati de la mana pana la gura cum se spune in popor? In ultimul timp cred ca sufar de sindromul pre-alzheimer ca am inceput sa uit intr-un hal fara de hal; de la am uitat unde mi-am pus ochelarii si bineinteles ca erau in cel mai previzibil loc ever (pe nas adica!) pana la uitat mancarea pe foc etc. Eu inteleg ca odata cu inaintarea in varsta incepi sa subrezesti din mai multe puncte de vedere, dar chiar asa?!? Saptamana trecuta am ajuns chiar sa ma contrazic cu sotul meu referitor la cati ani o sa implinesc in vara. Eu ziceam: "O sa fiu o mama tanara, ca doar fac 25 de ani". El: "Esti intreaga la cap, ai 25, o sa faci 26, dar tot mama tanara o sa fii!" si polologhia a mai continuat pana in momentul in care am facut eu fabulosul calcul 2009-1983 = 26, da 26!

Bine ca am langa mine oameni cu picioarele pe pamant, care ma trezesc din cand in cand la realitate, ca altfel nu stiu ce m-as face.

O exista oare o explicatie pentru aceasta stare? Daca mi s-ar mai fi intamplat si in alte ocazii poate nu m-as fi panicat, dar tinand cont de faptul ca ma mandream cu o memorie "de elefant"...cum sa nu intru in panica? Buhuhu!!!

joi, 9 aprilie 2009

Secretul fericirii

In ultimul timp vad atatia oameni tristi si lipsiti de vlaga incat nu ii mai recunosc pe unii dintre ei. Mi se pare cateodata aproape absurd sa fii suparat tot timpul...nu are nici un sens, nu imbunatatesti nicicum starea in care te afli, din contra, o amplifici. Si stau si ma gandesc uneori ca am trecut si eu prin aceste stari, si nu doar o data, dar supararea asta face parte dintr-o anumita perioada a vietii, in care trebuie neaparat sa fii suparat...si anume adolescenta. Singura parte buna care a reiesit din acele perioade de suparare pe viata a fost un teanc mare de poezii triste si negre dar dealtfel simpatice, poezii fara rima, fara vlaga, dar care m-au reprezentat intr-o anumita perioada a vietii. Acum insa m-am schimbat, nu mai sunt nicicum cea de atunci...ciudat!
Mi-am amintit insa, apropo de tristete vs. fericire de o chestiuta pe care am gasit-o undeva, intr-o carte si pe care am copiat-o in jurnalul meu de atunci si care m-a impulsionat intr-un fel sa ies din starea care tindea sa devina perpetua.
Vi-l impartasesc si voua celor tristi si celor veseli...poate se schimba ceva, sau poate nu!
" Secretul vietii bune se afla in capacitatea de a nu-ti pasa de fericire, de a nu o cauta ca atare, de a o primi fara sa te intrebi daca o meriti sau daca contribuie la implinirea geniului uman; de a nu retine, de a nu-i regreta pierderile, de a-i lasa caracterul straniu care ii permite sa se iveasca in mijlocul zilelor obisnuite si sa dispara in situatii grandioase. Intotdeauna sunt prea multe lucruri de dorit, de descoperit, de iubit. "
Nu fiti tristi!!!

luni, 6 aprilie 2009

In sfarsit...


In sfarsit este cald afara si norii au disparut cu desavarsire sau din cand in cand mai apare cate unul, dar cate unul extrem de dragut, din acela bucalat, cu falcute, fara a avea intentii plangacioase sau de a ne supara, pe noi cei mici de pe pamant.

In sfarsit m-am putut plimba in picioarele goale prin iarba din curte, e o senzatie ce nu poate fi egalata de nimic altceva, poate de senzatia primului picior gol scaldat de valurile marii undeva prin luna mai, cand inca iti provoaca fiori (ps: nu urasc nimic mai mult decat apa clocita a marii in luna august...bleach!).

In sfarsit am putut sta in balansoar de dimineata si aproape pana de apusul soarelui ca sa citesc o carte buna.

In sfarsit as fi putut sa ma plimb cu picioarele pe nisipul racoros, dar n-am facut-o, prea multe bucurii dintr-o data dauneaza grav sanatatii...

In sfarsit, in sfarsit, in sfarsit...

Apropo de norii bucalati, mi-am adus aminte de o "cuvantare" a nepotelului meu de numai 4 anisori (neimpliniti) care i-a spus bunicii ca intr-o zi o sa o puna sa tina o scara lunga, lunga si el impreuna cu tata o sa se suie pe scara ca sa ajunga la nori, si cand ajung acolo o sa-i apuce de obrajori si o sa-i certe ca sa nu mai ploua pentru ca nu poate sa iasa el la joaca daca ploua. This is so cute! De-abia astept sa vad ce "perle" o sa scoata si copilul meu!

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.