Ultimele cuvinte… și pulberea ce-a mai rămas din stele

Greșeala este una singură… dincolo de aburii de alcool care ȋmi răvășesc gândurile uneori și de umbrele negre ce mi se perindă prin faţa ochilor… este cea a viselor candide arse pe rug de amintirea ta și de dorinţa-ti arzătoare de a mă sili să mă rog pentru o clipă de iubire, pentru o singură clipă de sclipire ȋn ochii tăi albaștri, pentru găsirea sensului din viaţa mea, pierdut de mult ȋn deșertul gândurilor tale. Dincolo de asta și de setea mea aprigă și usturătoare ești doar o umbră rătăcită ȋntr-o mulţime atât de vastă și atât de avidă de a găsi perfecţiunea.

Iubitule… perfecţiunea nu există, iar dacă este ascunsă pe undeva, este dincolo de stâncile sufletului meu pe care acum nu mai ai nici o șansă să-l străpungi… este dincolo de visele pline de dorinţa de a te cuprinde ȋn ȋntregime… dincolo de neantul pe care tu l-ai făurit ȋntre noi! Perfecţiunea a fost, odată… nu demult ȋn mine, ȋn trupul meu cuprins de spasmele trăirilor iubirii și mai ales ȋn tine și dincolo de trupul tău lumesc, ci chiar ȋn ochii tăi cuprinzători ce sacrificau ȋn fiecare lacrimă vărsată rădăcinile suferinţei ȋntregii noastre lumi…

Mi-aș mai dori să fiu nebună, nebună dincolo de poţiunea licoroasă ce-și croiește drum prin trupul meu acum ȋncălzindu-l și implantând ȋn mintea mea și așa bolnavă de iubire și de suferinţi ideea iluzorie a unei feerii alături de tine. Realitatea cruntă mă lovește ȋn faţă cu putere și mă desfigurează căci ȋntind mâna să găsesc căldura buzelor tale sau harta stelelor ce sălășluiesc pe trupul tău de ceară și dincolo de neantul din mine și de abisul lipsei tale regăsesc  doar  potirul singurătăţii ce-mi arde gâtlejul cu fiece ȋnghiţitură și ȋmi redă căldura iluzorie a prezenţei tale fantomatice.

Tu mă visezi vreodată? Ȋn mulţimea de vise și de iluzii din viaţa ta, reușești să mă găsești? Te-aș recunoaște ȋn mulţime dintr-o mie, din zeci de mii… mirosul tău ȋmi sfredelește ȋncă nările, tristeţea ochilor tăi sălășluiește ȋn gândurile mele, constelaţiile tatuate pe trupul tău ȋmi sunt impregnate-n retină iar vocea ta răsună ȋncă mintea-mi  și liniștea dintre noi e acum doar un ţiuit al singurătăţii din timpanele mele! Cu cât mă străduiesc mai mult să șterg, să uit, s-alung, cu atât mai mult mi se pare că mă târăsc ȋn ȋncercarea disperată de a mă ȋndepărta de amintirea ta.

Mi-e trupul strâmb și hidos fără de mâinile tale albe și moi care să-l modeleze, fără de ochii tăi care să-l sculpteze, fără de dorinţa ta de nestăvilit care să-l facă să fie perfect ȋn orice clipă!

M-am rătăcit din calea mea și m-am pierdut ȋn abisul unor iluzii pe care tu nu le-ai promis niciodată, au fost doar ȋn imaginaţia mea, ȋn sufletul meu, ȋn dragostea mea… nu ȋn cuvintele tale, nu ȋn promisiunile tale… poate doar ȋn gesturile tale și ȋn tristeţea ta fără de margini. Am vrut să vindec tristeţea năucitoare din ochii tăi și să le aduc sclipirea pe care eu am reușit să o zăresc uneori și am reușit doar să umbresc  un suflet cald și să devin chiar sursa furtunii sufletești și a tristeţii ce ţi-e acuma ȋntipărită ȋn irisul albastru.

               Şi iată salvatorul ce s-a abătut din drumul pavat de bune intenţii și s-a trezit acum, ȋn mreaja licorilor ce ȋncă-I ard gâtlejul, că a semănat iubire și-acum culege disperare, deznădejde... “ Ȋmi pare rău, iubite!”...

Indragostita

Cum poti sa nu te indragostesti in fiecare zi? De ce? De tot ceea ce te inconjoara. De zapada topita. De picaturile de ploaie care curg neincetat. De prima raza de soare. De vantul ce-ti adie prin par dimineata. De cascatul zorilor. De zambetul copilului tau. Si mai presus de toate, doar de dragul de a te indragosti, zi dupa zi, de ceea ce te inconjoara.
Soarele rasare in fiecare zi pentru a ne oferi noua lumina, noi de ce nu putem rasari in fiecare zi pentru a oferi altora? De ce nu putem in fiecare zi sa tratam lucrurile ca si cum nu ar fi nimic in urma? Nimic rau, nimic care sa ne faca sa plangem! Fiecare zi trebuie tratata ca atare. Ca un nou rasarit. In urma lui este adevarat ca a fost un soare apus, insa acum nu avem decat rasaritul. Urmele soarelui care au apus nu se vad niciunde. Soarele este acelasi ca si ieri. Il cunosc. Il cunosc de o viata. Si el pe mine. Imi zambeste neincetat. Nu imi cere niciodata nimic in schimb. Sunt indragostita de soare, desi mai mult iubesc luna. M-am gandit s-o insel. Caci ea nu stie. Nu e ca si cum as insela-o cu Luceafarul, caci amandoi sunt astri de noapte. Ar sti unul de altul. Nu as putea. Insa asa... cine stie. Doar eu! Si te am pe tine ziua, sa-mi scalzi fata in lumina, sa ne jucam intre nori, cu razele tale sa ma tintuiesti si sa ne iubim neincetat. Si pe tine luna, te am noaptea, suava ca de fiecare data, ascunsa si blanda, te astept in fiecare noapte, sa ma luminezi si sa-mi arati calea.
Nu se poate mai bine de atat. Cand tu soare apari, luna plapanda dispare, nu stiti unul de altul. Luceafarul stie, si de luna si de soare. Nu spune insa nimic. Tace intr-una si sta tintuit in inaltul cerului. Uneori mi se pare ca il aud. Alteori ma uit catre el si imi dau seama ca este mut. Licarirea lui plapanda nu se compara cu cea a lunii mele. Insa privirea ma atrage tot timpul catre el. Trag cu coltul ochiului si-l vad. E mai frumos ca niciodata. Mic si stralucitor, doar pentru mine. Imi face cu ochiul. Realizez acum ca el este pentru mine. Caci soarele nu rasare niciodata doar pentru mine, ci pentru toti, nu mangaie cu razele lui doar fata mea, ci si a altora. Si luna la fel, m-a inselat, in fiecare seara rasare pentru altii, indragostiti. Niciodata doar pentru mine. Raman cu al meu Luceafar, singur, pe care-l am si noaptea si-n rasarit de zi. Si e doar pentru mine, stiu ca il vad doar eu. Caci pentru altele, alte stralucitoare stele sunt Luceferi, dar pentru mine numai unul. Cel ce straluce-n coltul cerului si-n ochii mei si-ai lui in fiecare seara.
Insragostita sunt acum de tot... de natura, de vant, de mare, de valuri inspumate, de picurii mari de ploaie si de fulgii mici de nea, de tine raza de soare, de tine biata luna si mai presus de toate indragostita sunt de tine licarire in intuneric, plapanda scanteiere, mic punct de viata ce straluce, de tine, vesnic... Luceafar mut! Si luna o sa se supere, dar tot o sa rasara, si-n fiecare noapte lumina ei imi va arata drumul spre tine. In alta noapte, poate ai sa vii tu. Sa intri pe fereastra-mi, sa mi te-asezi in pat si sa ma luminezi in ochi si-n minte, si sa-mi dansezi pe pleoape, si-n lacrimi sa te scalzi, si apoi sa pleci din al meu iatac si sa te-nalti la ceruri acolo unde ti-e locul si sa m-astepti caci vin... Stai tintuit in ceruri si ma privesti, clipesti cu-a tale ochi de sori doar pentru mine esti, doar eu te stiu, atat, nu poti striga pe alta, doar eu te-am observat si te iubesc intr-una Luceafarul meu mut. Nu astept nimic de la tine, caci stiu ca nu poti spune nimic, dar cu-a ta licarire mi-arati ce vreau sa stiu ... si esti al meu, iar eu mereu indragostita de tine Luceafar mut. De-acum doar pentru tine traiesc, nu dau nici sori, nici luna pe-a tale straluciri, oricand indragostita de tine, Luceafar bland.

Little things that matter

N-am mai scris de ceva timp, insa totul este pentru o cauza nobila. Mi-am promis ca anul acesta o sa scriu o carte si m-am gandit ca anul incepe cu data de 1 ianuarie, asa ca am fost pretty busy ca sa reusesc sa fac ce mi-am propus pana la sfarsitul anului, caci timpul nu-mi prea permite, bebele imi ocupa o mare parte din timp, insa nu ma plang. Cam cu asta ma ocup eu anul acesta, plus mici/mari evenimente de pe parcursul anului.

Apropo de evenimente, am unul peste doua zile care se poate numi "Marele eveniment": doi prieteni dragi isi unesc destinele intr-o zi cu mare semnificatie pentru ei, chiar la data la care implinesc 10 ani de cand se iubesc. Oare vreodata, ca si copil rebel, in liceu te gandesti ca un sarut cu cineva poate duce peste ani la o legatura de-o viata? Cred ca nu! Si tocmai "negarea" asta te face sa mergi mai departe, si sa iubesti mai mult... Cand te gandesti ca acum vreo 10 ani eram cu totii niste copii zvapaiati care nu faceau decat ce ii taia capul, care se hotarau ca ar fi super sa plece la munte si a doua zi se urcau in tren, care urcau muntii cu sticla de palinca si cea de visinata la subtioara, care dormeau claie peste gramada la cabana din varful Omu', care se certau pe seama marii iubiri la vremea aia, care umblau cu blugii rupti si ascultau formatii de care altii nu mai auzisera, care se imbatau de fiecare data cand aveau ocazia si multe alte tampenii.

Cateodata imi e dor de noi de atunci, de cei care stateau nopti in sir de vorba fara sa se plictiseasca si pentru care simplul fapt ca petreceu timp impreuna era mai presus decat orice alta distractie. Din dramele de atunci ale unor adolescenti indragostiti a ramas o prietenie sincera si onesta si o dragoste mare care mai are putin si implineste un deceniu. Oare cati oameni pot sa spuna la doar 26 de ani ca sunt prieteni cu cineva de peste 10 ani? Cati oameni ar fi acordat vreo sansa unei relatii inocente incepute in timpul liceului...de fapt de mai de mult, de pe peronul garii din Constanta, in drumul vertiginos catre Zarnesti intre o fata creata si un baiat pe atunci cu mot in frunte! :) Cati pot spune ca au avut parte de fluturii din stomac la primul sarut si parte de aceeasi fluturi in stomac la nunta, dar cauzate de aceeasi persoana? Cati oameni pot spune ca prima lor mare iubire a devenit ceva "for life"? Nu multi ... eu sigur nu! Oare de ce? :)

Nu e oare magnific sa te duci la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului si sa nu trebuiasca sa le faci cunostinta fostilor colegi cu sotul tau... pentru ca il cunosc inca de pe atunci?! Nu este oare minunat sa nu ai un trecut de povestit persoanei de langa tine pentru ca din acel trecut a facut parte si el/ea? Si toata conversatia de eu am facut asa... si tu parca ziceai ca ai facut asa... devine doar "Mai tii minte cand noi am facut..."

Daca cineva mi-ar fi spus acum 10 ani ca in anul 2010, pe 14 ianuarie cei doi stropi de bucurie din viata mea (caci asta au ei fost pentru mine) se vor casatori as fi ras probabil in hohote, dupa ce in prealabil mi-as fi smuls parul din cap numai la gandul ca ar putea fi adevarat, ca deh, eram un pic mai nebuna la vremea aceea si mai tot timpul sub influenta marilor drame adolescentine refulate ulterior in diverse scriituri si poezii macabre. Mari drame am mai trait la vremea aceea, dar mai presus de toate mari bucurii si, unii dintre noi chiar... mari iubiri! Magnific!

Sa va iubiti la fel ca in prima zi, sa nu lasati nimic din ce a fost in urma (caci face parte din ceea ce sunteti voi), sa va dati seama ca tot ce a fost mai greu a trecut si sa va amintiti intotdeauna ca daca va doriti ceva cu adevarat, nimic nu va poate sta in cale!!!

Oriunde ai fi...

Oriunde te duce viata asta exista intotdeauna o persoana care se gandeste la tine. Oricat de greu ti-ar fi in unele momente exista undeva o mama care este cu sufletul langa tine. Oricat de grea ti s-ar parea viata, gandeste-te ca sunt altii care nu au nici a mia parte din cat ai tu. Oricat de josnica ti s-ar parea existenta exista intotdeauna o afundatura si mai mare, dar indiferent de noroiul care te inconjoara, se gaseste o cale de scapare. Oricat de crunta ar fi realitatea de zi cu zi, intotdeauna exista o raza de speranta. Oricat de reala ar fi mizeria in care te afli, cateodata ajunge sa te gandesti ca este doar un vis urat iar atunci cand te vei trezi, te vei uita pe geam si nu vei vedea decat zapada, alba si pura precum sufletul tau si al celora care vor fi alaturi de tine. Oricat de rau ti-ar fi, gandeste-te ca inca respiri si asta te va salva. Oricat ai crede ca ai varsat toate lacrimile ce ti-au fost date pe pamantul asta, intotdeauna se va gasi un motiv sa mai stoarca inca una, dar, totodata se va gasi inca un motiv care sa-ti surprinda un zambet. Oricat de singura ai crede ca esti, de fapt, in orice clipa esti in gandurile cuiva sau in visurile cuiva. Oricat de rece ti-ar fi sufletul in unele momente, exista cel putin o voce in lumea asta care sa ti-l poata incalzi, chiar daca vocea nu vine de undeva de langa tine, ci de undeva de departe. Oricat de departe ti s-ar parea ca esti de toti cei pe care ii iubesti, intotdeauna ii poti atinge gandindu-te la un moment frumos petrecut in viata asta crunta alaturi de ei. Oricate lacrimi ai sa versi se va gasi intotdeauna cineva care sa ti le stearga de pe obraz, daca nu cu mana, macar cu o vorba buna. Oricat de tare te-ar durea, sa te gandesti mereu ca asta este o dovada de existenta. Oricat de fara speranta ti s-ar parea ca esti in unele momente sa te gandesti ca intotdeauna mai este ceva in lumea asta de iubit, de dorit si mai ales de spus.
Si in final... "A crede ca ai atins o ultima limita de durere sau nenorocire, dupa care lucrurile isi pierd semnificatia, inseamna sa pierzi din vedere faptul ca nu mai ai dreptul in nici o situatie sa strigi :Ajunge!!!"
Pentru o prietena de suflet un mesaj din suflet!
Zambeste, maine poate fi mai bine, sau poate ... mai rau! Nu stim niciodata ce ne rezerva viata.

Dragoste...si atat

Sunt milioane, miliarde de oameni in lume, dar in final totul se reduce la o singura persoana. Este persoana care te intregeste si care face ca totul sa fie complet, aproape perfect...care indiferent de ceea ce se intampla este intotdeauna acolo...ascultand, simtind, vazand totul la fel cum ascult, simt sau vad eu. Nimic nu poate fi mai presus de asta, de aceasta simtire ingemanata. Este ceea ce aduce fericirea, ceea ce te face complet...nimic mai mult. Dar chiar avem nevoie de mai mult? Este cel ce este alaturi de tine si in tine oricand, oricum, in orice fel, chiar daca este la sute de kilometri distanta...este o simtire launtrica mai puternica decat viata, de fapt este viata.

Cant totul se rezuma doar la unul...la intreg, nimic altceva nu mai conteaza. Durerea indurata nu este cu nimic mai presus ca simtamant decat iubirea implinita. Datorita iubirii, durerea nu numai ca dispare, ci pur si simplu e ca si cum nu a fost niciodata acolo. Chiar daca ea a fost, ea este uitata si nu este reamintita niciodata ca sacrificiu, caci, caci in iubire nu exista sacrificiu mai mare decat...insasi iubirea.

Sa iubesti pe cineva atat de tare incat sa astepti zi dupa zi...zi dupa zi, doar pentru ca, intr-un final sa ai parte doar de o clipa de iubire merita. Merita pentru ca toata viata se reduce la acea clipa de iubire perfecta, iar a renunta la asteptare, inseamna a renunta la tot pentru nimic ... pentru, zi dupa zi, dupa zi de gol, de vid.

Perfectiunea nu este doar un vis, nu este doar un gand neimplinit al muritorului, ea poate fi gasita, insa are loc intr-un timp atat de scurt si cu o viteza atat de uluitoare incat multi nu sunt capabili sa o recunoasca. Cei putini care au cunoscut-o sunt neintelesi. Daca esti acolo si intelegi neintelesul celor spuse de mine asculta-ti inima si deschide-o pentru a ma primi inlauntru.

Just a reminder of an older post!

S-a intors lumea cu fundul in sus?

Din ce in ce mai des in jurul meu aud de barbati care simt nevoia de dulcegarii, romantism si alte chestii siropoase de genul asta, lucru care dealtfel mi se pare ok pana la un anumit punct. Pe de alta parte aud si glasul feminin care isi doreste din cand in cand doar un sex de calitate, fie ca este el cu preludiu romanticos, fie ca este mai in graba dar dealtfel la fel de placut. Probabil ca va intrebati de unde fabuloasa intrebare "S-a intors lumea cu fundul in sus?", ei bine, ea mi-a venit din urmatoarele considerente: in jurul meu o groaza de femei/fete care mai casatorite, care mai necasatorite, care implicate in relatii de lunga/scurta durata, va sa zica cam din toate categoriile, cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, mai inalte sau mai scunde etc. care se plang de faptul ca sotii/iubitii/prietenii/amantii/amicii/colegii de munca nu mai au apetitul acela de alta data. Ei bine, de aici m-am intrebat daca s-a schimbat ceva in lumea asta? Nu de alta, dar pe vremea mea (vremea mea fiind de-acum ceva anisori, pana in prezent as fi crezut eu), barbatii erau aia care alergau cu limba scoasa ca sa obtina ceva de la sotie/iubita/prietena/amanta/amica si daca cumva nu reuseau sa "score" (ca am auzit ca asta este un termen folosit intre barbati) erau suparati ceva timp, atat pe cea pe care nu au reusit sa o convinga sub nici o forma, cat si pe ei insisi si prestatiile lor care se pare ca devin din ce in ce mai slab calitative si implicit cantitative, nu de alta dar nu mai tarziu de acum 1 luna au reusit fabuloasa performanta nu pe una ci pe doua fetiscane, din care si una pudica si virgina... Ma rog, ideea este urmatoarea, se pare ca, mai nou, fumeile sunt alea care alearga dupa o bucatica de barbat...:)) mi se pare extrem de amuzant! Cred ca este vremea PAY BACK TIME in care barbatii sa se inversuneze si sa zica, nu suntem niste ustensile pe care voi femeile sa le folositi atunci cand aveti chef, destul ne-am rugat noi de voi ca sa ne dati ceva, acum a venit timpul in care va trebui sa ne rugati voi pe noi, dar noi vom fi darzi si bravi si nu vom ceda! :))

Este oare un complot? sufar eu de scenarita?

Nu mi-as fi pus eu aceasta problema nicicand, insa atat de des aud plangeri in acest sens incat chiar am considerat ca este momentul sa descopar adevarul gol-golut.

Astept atat parerea fetelor/femeilor cat si punctul de vedere al barbatilor (ca baieti nu sunteti nici unul!) ca sa elucidam misterul.

De ce este dragostea oarba?

O povestioara simpatica:

Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:

- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!

Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat:

-V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?

Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua...Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan.Neatentia...pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important!Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata...pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori.

"Un milon!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecate, Minciuna - in spatele curcubeului (oarasi o minciuna...era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.

Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti...Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator.

Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU...