Se afișează postările cu eticheta stele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stele. Afișați toate postările

duminică, 10 februarie 2013

Ultimele cuvinte… și pulberea ce-a mai rămas din stele


Greșeala este una singură… dincolo de aburii de alcool care ȋmi răvășesc gândurile uneori și de umbrele negre ce mi se perindă prin faţa ochilor… este cea a viselor candide arse pe rug de amintirea ta și de dorinţa-ti arzătoare de a mă sili să mă rog pentru o clipă de iubire, pentru o singură clipă de sclipire ȋn ochii tăi albaștri, pentru găsirea sensului din viaţa mea, pierdut de mult ȋn deșertul gândurilor tale. Dincolo de asta și de setea mea aprigă și usturătoare ești doar o umbră rătăcită ȋntr-o mulţime atât de vastă și atât de avidă de a găsi perfecţiunea.
Iubitule… perfecţiunea nu există, iar dacă este ascunsă pe undeva, este dincolo de stâncile sufletului meu pe care acum nu mai ai nici o șansă să-l străpungi… este dincolo de visele pline de dorinţa de a te cuprinde ȋn ȋntregime… dincolo de neantul pe care tu l-ai făurit ȋntre noi! Perfecţiunea a fost, odată… nu demult ȋn mine, ȋn trupul meu cuprins de spasmele trăirilor iubirii și mai ales ȋn tine și dincolo de trupul tău lumesc, ci chiar ȋn ochii tăi cuprinzători ce sacrificau ȋn fiecare lacrimă vărsată rădăcinile suferinţei ȋntregii noastre lumi…
Mi-aș mai dori să fiu nebună, nebună dincolo de poţiunea licoroasă ce-și croiește drum prin trupul meu acum ȋncălzindu-l și implantând ȋn mintea mea și așa bolnavă de iubire și de suferinţi ideea iluzorie a unei feerii alături de tine. Realitatea cruntă mă lovește ȋn faţă cu putere și mă desfigurează căci ȋntind mâna să găsesc căldura buzelor tale sau harta stelelor ce sălășluiesc pe trupul tău de ceară și dincolo de neantul din mine și de abisul lipsei tale regăsesc  doar  potirul singurătăţii ce-mi arde gâtlejul cu fiece ȋnghiţitură și ȋmi redă căldura iluzorie a prezenţei tale fantomatice.
Tu mă visezi vreodată? Ȋn mulţimea de vise și de iluzii din viaţa ta, reușești să mă găsești? Te-aș recunoaște ȋn mulţime dintr-o mie, din zeci de mii… mirosul tău ȋmi sfredelește ȋncă nările, tristeţea ochilor tăi sălășluiește ȋn gândurile mele, constelaţiile tatuate pe trupul tău ȋmi sunt impregnate-n retină iar vocea ta răsună ȋncă mintea-mi  și liniștea dintre noi e acum doar un ţiuit al singurătăţii din timpanele mele! Cu cât mă străduiesc mai mult să șterg, să uit, s-alung, cu atât mai mult mi se pare că mă târăsc ȋn ȋncercarea disperată de a mă ȋndepărta de amintirea ta.
Mi-e trupul strâmb și hidos fără de mâinile tale albe și moi care să-l modeleze, fără de ochii tăi care să-l sculpteze, fără de dorinţa ta de nestăvilit care să-l facă să fie perfect ȋn orice clipă!
M-am rătăcit din calea mea și m-am pierdut ȋn abisul unor iluzii pe care tu nu le-ai promis niciodată, au fost doar ȋn imaginaţia mea, ȋn sufletul meu, ȋn dragostea mea… nu ȋn cuvintele tale, nu ȋn promisiunile tale… poate doar ȋn gesturile tale și ȋn tristeţea ta fără de margini. Am vrut să vindec tristeţea năucitoare din ochii tăi și să le aduc sclipirea pe care eu am reușit să o zăresc uneori și am reușit doar să umbresc  un suflet cald și să devin chiar sursa furtunii sufletești și a tristeţii ce ţi-e acuma ȋntipărită ȋn irisul albastru.
               Şi iată salvatorul ce s-a abătut din drumul pavat de bune intenţii și s-a trezit acum, ȋn mreaja licorilor ce ȋncă-I ard gâtlejul, că a semănat iubire și-acum culege disperare, deznădejde... “ Ȋmi pare rău, iubite!”...

vineri, 19 martie 2010

Indragostita


Cum poti sa nu te indragostesti in fiecare zi? De ce? De tot ceea ce te inconjoara. De zapada topita. De picaturile de ploaie care curg neincetat. De prima raza de soare. De vantul ce-ti adie prin par dimineata. De cascatul zorilor. De zambetul copilului tau. Si mai presus de toate, doar de dragul de a te indragosti, zi dupa zi, de ceea ce te inconjoara.
Soarele rasare in fiecare zi pentru a ne oferi noua lumina, noi de ce nu putem rasari in fiecare zi pentru a oferi altora? De ce nu putem in fiecare zi sa tratam lucrurile ca si cum nu ar fi nimic in urma? Nimic rau, nimic care sa ne faca sa plangem! Fiecare zi trebuie tratata ca atare. Ca un nou rasarit. In urma lui este adevarat ca a fost un soare apus, insa acum nu avem decat rasaritul. Urmele soarelui care au apus nu se vad niciunde. Soarele este acelasi ca si ieri. Il cunosc. Il cunosc de o viata. Si el pe mine. Imi zambeste neincetat. Nu imi cere niciodata nimic in schimb. Sunt indragostita de soare, desi mai mult iubesc luna. M-am gandit s-o insel. Caci ea nu stie. Nu e ca si cum as insela-o cu Luceafarul, caci amandoi sunt astri de noapte. Ar sti unul de altul. Nu as putea. Insa asa... cine stie. Doar eu! Si te am pe tine ziua, sa-mi scalzi fata in lumina, sa ne jucam intre nori, cu razele tale sa ma tintuiesti si sa ne iubim neincetat. Si pe tine luna, te am noaptea, suava ca de fiecare data, ascunsa si blanda, te astept in fiecare noapte, sa ma luminezi si sa-mi arati calea.
Nu se poate mai bine de atat. Cand tu soare apari, luna plapanda dispare, nu stiti unul de altul. Luceafarul stie, si de luna si de soare. Nu spune insa nimic. Tace intr-una si sta tintuit in inaltul cerului. Uneori mi se pare ca il aud. Alteori ma uit catre el si imi dau seama ca este mut. Licarirea lui plapanda nu se compara cu cea a lunii mele. Insa privirea ma atrage tot timpul catre el. Trag cu coltul ochiului si-l vad. E mai frumos ca niciodata. Mic si stralucitor, doar pentru mine. Imi face cu ochiul. Realizez acum ca el este pentru mine. Caci soarele nu rasare niciodata doar pentru mine, ci pentru toti, nu mangaie cu razele lui doar fata mea, ci si a altora. Si luna la fel, m-a inselat, in fiecare seara rasare pentru altii, indragostiti. Niciodata doar pentru mine. Raman cu al meu Luceafar, singur, pe care-l am si noaptea si-n rasarit de zi. Si e doar pentru mine, stiu ca il vad doar eu. Caci pentru altele, alte stralucitoare stele sunt Luceferi, dar pentru mine numai unul. Cel ce straluce-n coltul cerului si-n ochii mei si-ai lui in fiecare seara.
Insragostita sunt acum de tot... de natura, de vant, de mare, de valuri inspumate, de picurii mari de ploaie si de fulgii mici de nea, de tine raza de soare, de tine biata luna si mai presus de toate indragostita sunt de tine licarire in intuneric, plapanda scanteiere, mic punct de viata ce straluce, de tine, vesnic... Luceafar mut! Si luna o sa se supere, dar tot o sa rasara, si-n fiecare noapte lumina ei imi va arata drumul spre tine. In alta noapte, poate ai sa vii tu. Sa intri pe fereastra-mi, sa mi te-asezi in pat si sa ma luminezi in ochi si-n minte, si sa-mi dansezi pe pleoape, si-n lacrimi sa te scalzi, si apoi sa pleci din al meu iatac si sa te-nalti la ceruri acolo unde ti-e locul si sa m-astepti caci vin... Stai tintuit in ceruri si ma privesti, clipesti cu-a tale ochi de sori doar pentru mine esti, doar eu te stiu, atat, nu poti striga pe alta, doar eu te-am observat si te iubesc intr-una Luceafarul meu mut. Nu astept nimic de la tine, caci stiu ca nu poti spune nimic, dar cu-a ta licarire mi-arati ce vreau sa stiu ... si esti al meu, iar eu mereu indragostita de tine Luceafar mut. De-acum doar pentru tine traiesc, nu dau nici sori, nici luna pe-a tale straluciri, oricand indragostita de tine, Luceafar bland.

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.