Doare

Sursa imaginii: http://www.layoutsparks.com/1/165503/hurt-pain-sad-girl.html

Doare imaginea fantasmei ce suntem

Trcători efemeri prin a vieţii cetate

Ce în căuş de palme încercăm să prindem

Iluzii divine, celeste şi făr’ de etate.

Doare libertatea încătuşată-n cuvinte,

Libertatea la care râvnim a o prinde

Şi pentru care cu sânge legăm jurăminte

În speranţa că-n palme o vom cuprinde.

Doare cuvântul ce-n seva şi-are secretul

Cuprins între mreje-n feeric dezgust

Însă-şi va schimba sensul, cu-ncetul

Şi va fi din nou acelaşi cuvânt drept şi just.

Doare iubirea plăpândă ce-n suflet se-aşterne

Si sărutul uitat pe buze roşii însetate

Ca ninsoarea ce din ceruri se cerne

Cu tot cu iluzii divine, celeste şi făr’ de etate.

Doare fantasma amară a sufletului ce geme

De gheara înfipta în rana adâncă şi doare

Atât de tare, ca pe un om ce de viaţă se teme

Şi n-a învăţat ce semnifică a cere iertare.

Doare credinţa ascunsă în fiecare din noi

Şi dărâmă cu sete cetatea-mi divină

Ce cu stele pribege va sta peste nori

Dărâmată şi ascunsă-n palma mea plină.

Desfătare

sursa imaginii: http://www.narcisvirgiliu.ro/blog/poegrafie-mariana-ichim-fara-aripi/

Scrii ”desfătare” cu mâini ca de ceară

Şi soarele-n tine apusu-şi coboară.

Coloana ta vertebrală se-ndoaie

Sub plăcerea perfidă, sub tropot de ploaie.

Secerată mi-e inima-n piept şi sfioasă,

Măcinată de temeri, de frici şi angoasă!

Sub tropot de ploaie, citesc ”desfătare”

şi-n tine găsesc apusul de soare.

Guşti din graalul cel sfânt delicii şi pofte

Şi-ţi desfeţi privirea-n curbe anoste

Ce-şi expun trup şi suflet pe tavă

Vrei sau nu vrei guşti din a lor otravă.

Sufletul tău de ceară, suspină...

Gândurile apuse în tine nu au vreo vină!

Cu gândul la tine şi-a ta desfătare

Angoasa din mine tropăie tare.

Ai fi vrut acum să-mi pui lumea-n picioare

Însă nu pot ierta a ta desfătare !

Tu nu-ţi poţi îndrepta coloana-ndoită

Ce ţipă în tine cu oricare clipă

Ce trece prin tine ca şi cuţitul prin rană

Si lasă în urmă un suflet cu mană.

Nu mai pâlpâie acum nici o stea

Pe cerul de gânduri de deasupra ta

Pleoapele ţi se zbat şi curge din ele

Desfătarea din tine prin lacrimi mizere.

Degeaba plouă acum din cerul tău

Negru, adânc ce e ca un hău

Căci răspunsul meu rămâne tot mut

Iar durerea din tine nu mai vreau s-o ascult.

Nebunie

Cât aş fi vrut să fiu nebună...
s-alerg pe câmpuri înstelate,
să fiu doar eu cu mine sub clar de lună
iar urletul de animale să-mi sune-a clopot care bate!
Cât aş fi vrut să fiu nebună…
să mormăi doar şoptit în barbă
s-aud doar voci suave ce-n timpan răsună,
să văd a ta nedesluşită formă, ca de fantomă albă!
Cât aş fi vrut să fiu nebună…
să prind în mâna dreaptă stele
cu mâna stângă să m-agăţ de biata lună
iar totul de prin jur să se transforme în gâze efemere!
Cât aş fi vrut să fiu nebună…
să stau doar în cămaşă albă,
să mă îndrept spre clopotele care sună
desculţă, tălpile să mi le-afund prin neaua îngheţată!
Cât aş fi vrut să fiu nebună…
şi poate chiar mi-a reuşit vreodată
să par, să fiu, s-arăt ca sunt nebună
dar ştiu că tu şi el şi ea... n-o să mă credeţi niciodată!
Cât aş fi vrut să fiu nebună…
dar cred c-am fost o vreme lungă
când doar umblam pe uliţi slabă si zăludă
căci n-am lăsat pe nimeni în suflet să-mi străpungă!
Doar aş fi vrut să fiu nebună…
Şi-am fost, şi sunt in continuare
Iar de mă vei găsi din nou sub clar de lună
de data asta sufletu-mi de nebunie nu va avea scăpare!
Da… sunt nebună, poate sunt…
şi mă voi zvârcoli pe-acest pământ
în nebunia grea şi cruntă a unui om de rând
ce nu de mult pe sufletul acelaşi făcuse jurământ!
Da... sunt nebună şi voi mai fi...
Nimic şi nimeni nu mă va mai opri
din nebunia-mi cruntă sedimentată-n suflet
ce picătură după picătură se-nfige şi în al meu cuget!
Da... acum chiar sunt nebună...
Şi nimeni n-o să poată acum sa-mi spună
că sunt nebună, căci n-am să-i cred acum
când ei vor zice ca eu s-o iau pe o cărare şi nebunia-mi pe alt drum!

În necunoscut

Ne-am cunoscut întâmplător...
Necunoscut erai, un simplu călător
Ce se oprea pe banca minţii mele,
Numărând clăbucii gândurilor efemere.
Tobele se aud, bat în depărtare
Şi-aduc în bubuitul lor cel surd
Surâsul cald şi lin al vocii tale
Ce-n se transforma-n note muzicale.
Sunt ca o carte deschisă pentru tine
Îţi place sa-mi răspunzi în note prea puţine.
Câteodată mă port mai mult ca o copilă
Dar tu mă descoperi cu fiecare filă.
Îmi place să mă apar în cuvinte
Dar tu citeşti şi mă descoperi iar,
Te uiţi, şi-mi spui să iau aminte
Eu îţi promit că nu e în zadar.
Aş vrea să-ţi spun cu mult mai multe
De fiecare dată când ne întâlnim
Dar gându-mi se transformă în cuvinte mute
Si iar pe drumuri paralele noi pornim.
Iarăşi în cuvinte ne vom întâlni
Şi printre rânduri tu tot vei citi
Iar în scrisoarea ta cea anonimă
Îmi vei arăta ce ma stapunge-n inimă.
Şi aş fi vrut să ştii mai multe despre mine
Şi aş fi vrut să mă-ntâlnesc din nou cu tine
Să stăm de vorbă mult, chiar peste noapte
Iar toate temerile mele să se transforme-n şoapte.

Paradis scrijelit

Pe trupul meu efemer, ca de ceară,

scrijeleşti imagini cu tine.

În inima-mi frântă înfigi a ta gheară

să-mi scoţi păcatul din vene.

Din oasele-mi faci castelul de vis

şi din sângele-mi râuri şi mări

iar din păru-mi vâlvoi, cerul închis

ce cu stele va sta peste nori.

Înfipta ta gheară rămâne în mine,

vertebra din spatele-mi ţipă acut

şi inima ei vrea să stea doar cu tine...

sărutul din noi se zdruncină mut.

Ai fi vrut să ştergi rana adânc închistată

cu podul palmei să laşi tot ce-a fost.

Să nu-mi mai vezi faţa de gânduri brăzdată

şi de multele supărări fără rost.

Ai fi vrut să te iert, să te caut,

în neant să merg după tine,

să te găsesc după sunet de flaut

şi să uit scrijelirea din mine.

Ai fu vrut să uit a ta gheară ascuţită

ce înfiptă-mi rămase în suflet

şi să mă las de-a tale mâini făurită

să mă laşi fără glas, fără cuget.

Nicicând n-ai să poţi asta să faci,

n-am să te las nici în vis.

Nicicând n-ai să te complaci...

Nicicând... doar ai promis!

Îmi oblojesc mai atent rana adâncă

ce pesemne în suflet a pătruns,

până la vindecare, mai e cale lungă...

dar aştept din neant un răspuns.

Răspunsul tău sobru se las-aşteptat...

Aş fi vrut să las goliciunea din mine

şi de la căile-mi drepte să nu fac rabat

în aşteptarea unui răspuns de la tine.

Acorduri de vioară aduc răspunsul tău mut

ce-mi răsună-n timpanele tari

şi oricât de mult aş fi vrut să-l ascult

am rămas priponită în ochii tăi mari.

Iar m-ai purtat pe aripi albastre de vis

şi-ai fi vrut să rămân doar cu tine,

însă eu am ales un alt paradis

în care să fiu doar eu şi cu mine.

Păcatul originar

Într-un trup cu sâni dezgoliţi

Se isca furtuna cea mare.

Femuru-mi încolacit dupa gât

... te bucuri de-a lui desfătare.

În ringul de dans ne-am văzut prima oară

Sfredeleai cu privirea în mine

Si râsu-ţi perfid mi s-a agăţat în timpan!

Eu...din coasta lui Adam făurită

Aş fi putut să-ţi dau să guşti mărul dulce

însă în trupu-mi otrava se scurge,

otrava acidă a păcatului originar.

Şi şarpele cu-a sale limbi ascuţite

Ţi-arată dezmăţul din mine

Şi-ar fi vrut să ia locul femurului meu, dupa gât!

Bubuiturile inimii tale se-nalţă la cer

Iar eu îţi prind mirosul în palme,

Mirosul acid al unui trai efemer

Ce se-nghesuie în venele mele.

Aş fi vrut să te gust din pocalul de foc,

să te ţin închistat în papile,

să te zbaţi în al meu palatin

şi să cauţi cu sete a mea gură de zile.

Nicicând

Nicicând n-ai fost aici
In veci să fii al meu.
De-a pururea vei fi,
mereu vei urmări.

De ai fi fost acolo
Aş fi putut pesemne,
Să caut cu privirea-ţi
Necruţătoare semne.

Ai fost pe fundul mării

Si ai sălăşluit într-una
Mereu cu-a mea fiinţă,
Vom fi acolo... Una!

Să poţi să fii acolo
Privind nemărginirea,
Ar însemna să plouă

cu însăşi nemurirea.

Si am plecat încolo
Sa-mi cat a ta fiinţa

Ce caută în sânge

Cunună şi credinţă.

Mereu vei fost acolo
Cătat de-a mării valuri.
Mereu vei fi acolo
Să-ntorci privirea-n maluri.

Si la un cap de aţă
Se prinse cu model

Plecă urechea-n el

Si ascultă povaţă.

Nicicând n-am să mă-nchin
De-a pururea dorinta.
Voi face un festin
Cum crede-voi cuviinţă.

Nicicând cu veşnicia
Nu voi mai fi alături.
Nu vreau decât sotia-

ţi se dea în lături.

Să fii cărunt se poate
Să treci prin toate cele
Aşa vom fi purtate
Prin vremuri mai rebele.

Cum n-ai mai fost aici

Ca să mă-nfrunţi îndată,

Te rog ca să mă ierti

Şi să mă laşi în plată.

Perfidele minciuni
Mă sfredelesc în oase
De crezi a lor minuni
Nu te-neca-n angoase.

O filă de poveste

Atât de încurcată,

Nu prinde-voi de veste

La fel cu-o lume-ntreagă.

Nu vei fi fost acolo
Să mă atingi în sân
Aşa… voi fi dincolo
Să mă alin, să-ngân.

Nicicând să mi te-alături
Nu voi gândi… nicicând!
Mai bine dă-te-n lături

Rămâi în al meu gând.

Să te supui fireşte
Pe-a limbii alinare
Si să te-nneci în vise

Pân’ ce-oi avea suflare!

Si scrie în neştire
Si umple pagini albe
Cu-a sale adormire va fi încununată
Cu sori şi stele-n pururi
Nemărginirii albe.

Aşa voi fi acolo
Pân la sfârşit etern!
Aşa voi fi într-una,
Sălbatică mereu
Si când răsare luna
Voi răsări si eu!

Amintiri...sau despre cum sa dai Ignore

Ce faci...

Ce faci cu viata ta, te-intereseaza,
Dar peste viata mea, te rog vegheaza.
Vagheaza asupra mortii care vine,
Asupra demonilor ce se-ndreapta catre mine.
Ce faci in scopul fericirii mele, tu?
Tu faci aceea ce satan odinioara vru.
Sau te dedici intreaga lui
Gustand din spuma elixirului?
Ce faci, acuma tu ma-ntrebi pe mine?
Ei bine, ma dezleg de tine.
Caci tu, cazuta in profan
Te daruisesi lui satan.
Ce faci? Tu plangi acum la-l meu mormant?
Cand ieri tu depusesesi juramant
Ca ma vei apara de toti, de toate
Dar tu-ai gustat amarele pacate!
Ce faci? Ce faci...

Spovedanie

Este spovedania lui Ion Minulescu...

Ma doare amintirea tineretii
Cand fetele de-o varsta cu baietii,
Desi pareau doar niste banale jucarii-
Papusi de sexe diferite-
Simtind imboldul unor demonice ispite,
Puneu la cale pentru viitor
Romanticele lor casatorii-
Uzine pentru fabricat copii-
Secret furat de la parintii lor!...

Ma doare tot ce-a fost
Si nu mai este...
Ma doare Cosanzeana din poveste,
Furata si ascunsa de un Smeu,
Cu care Fat-Frumos,
Adica eu-
Ma razboiam pana faceam din el
O mana
De tarana,
Ca-n urma, dezrobita mea stapana,
In locul traditionalului inel,
Sa-mi dea un "rendez-vous" cu taxa,
la ... hotel!...

Ma doare tot ce-a fost
Si tot ce stiu
Ca va ramane vesnic dupa mine.
Ma dor multasteptatele-agonii,
Privighetorile inchise-n colivii,
Romantele cantate prea tarziu,
De-admiratoarele ce mi-au ramas straine
Si cupele de aur, inchinate
Cu aceeasi veche ura
Si noua rautate
In cinstea sexului frumos-
Un pisc de munte scorburos,
Pe care-l urci de sus in jos,
Cand faci pe alpinistul caraghios-
Un alpinist indragostit
De cel mai circonflex accent din Infinit!...

Ma doare tot ce-am spus-
Desi n-am vrut
Sa spun nimic mai
mult decat atat-
Ma doare lenevia cu care m-am nascut,
Grabita lacomie a primului sarut
Si pretul precupetei cu care mi-a vandut
Faimoasa "Pasare Albastra"
Ce-avea sa-mi tina de urat!

Mi-am adus aminte de aceasta poezie care este una din preferatele mele din capitolul niciodata inchis "Minulescu" citind o poezie de pe blogul lui Adrian...

Poezie de demult...by me

Iubire virtuala

Talismanul viselor

Ne-a purtat pe-amandoi

Pe valuri de gand virtual.

In visul tau numai eu!

Tu doar in visul meu!

Eu...in visul altora de demult,

Tu...in visuri viitoare!

Raneste-ma ca sa simt,

Ucide-ma sa ma pot trezi,

Atinge-ma...sa ne putem contopi!

Nimic concret

Nici in mine,

Nici in tine,

Doar in iubirea noastra virtuala!

Striga-ma ca sa pot vorbi,

Asculta-ma, sa te pot auzi,

Miroase-ma, sa te pot simti,

Atinge-ma...ca sa pot tresari!

Doar atat!

Amintire...apropo de Adrian Paunescu

Citind blogul lui Adrian - si anume poezia lui Adrian Paunescu mi-am adus aminte de o alta poezie, a lui Minulescu, desi n-are nici o legatura cu cea mentionata mai devreme, asta oare pentru ca sunt putin nebuna? si...daca stau bine sa ma gandesc cred ca se numeste "Cantecul nebunului", desi n-as baga mana-n foc...Sper sa mi-o aduc aminte pe toata:





Ei sunt cuminti...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt cel ce-am fost mereu,
Poate ca cel cuminte-s Eu-
Desi de cate ori le-o spun,
Eu pentru Ei...sunt tot nebun...





Ei ma urasc ca nu-s ca Ei...
Eu ii iubesc ca nu-s ca Mine...
Ei beau
Si mint fara rusine,
Si-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun...ca nu-s ca Ei...

Dar cum din ei toti numai Eu
Nu sunt ca ei,
Am sa ma duc
De voia mea la balamuc-
Si fiindca nu-mi va parea rau,
Cumintele voi fi tot Eu.





Cand am citit pentru prima oara poezia asta mi s-a parut extrem de realista, imediat m-am identificat cu eul poetic...:)) si acum e una din poeziile mele de suflet.

Tinerete, prieteni vechi si poezii, atat...nimic mai mult

Astazi, in pelerinajele mele prin sertarele pline de hartii si agende, am descoperit scrisorelele cu iubitzeii din copilarie si o groaza de alte porcarioare, de la o pietricica si o scoica primite de la "my first", pana la interminabilele "love letters"-uri din care multe nu mai inteleg acum. Descoperirea cea mai interesanta totusi este seria de 3 nuvele scrisa de un bun prieten de-al meu pe-atunci, de la liceul Ovidus. Acest personaj, pe numele lui adevarat Mihai Sava, personalitate contradictorie, dar in acelasi timp fascinanta, "spirit viu si nobil"(cum ii placea lui sa se autointituleze a capatat notorietate literara ca nuvelist prin cunoscuta sa opera "Aruncatul cu privirea"... M-am prapadit de ras recitindu-le si recunoscand toate personajele (elevi eminenti ai liceului Ovidius si profesori). initial am vrut sa transcriu macar una din nuvele, dar mi-am dat seama ca nu ar avea farmec pentru cei care nu au cunoscut eroii principali in the real life...

....mai devreme am mintit, referitor la cea mai interesanta descoperire...nu era cea expusa mai devreme, ci alta...poeziile scrise de mine in primii ani de liceu...wow!!! ce copil tampitel eram pe-atunci, si ce poezii fara rima scriam, dar, una peste alta nu sunt chiar atat de rele, doar triste. Doamne, ce iubiri zbuciumate am putut trai cand am scris asta?!?
"Te-am intalnit in priviri,
Te-am regasit in simtiri.
Las inima-mi sa-ti spuna
De dragostea-mi nebuna!
Las glasul sa-ti sopteasca,
Iubirea nebuneasca.
Deschide-ti sufletul,
Ofera-mi zambetul.
Ah! Ce crud esti!
Ma innebunesti!
In soapta de-as vorbi,
Sau muta de as fi,
Cu sufletul m-ai auzi!
De ce pretinzi ca nu iubesti?
Cand plangi si te framanti.
De ce te minti ca n-a ramas nimic?
De ce renunti la tot ce-a fost mai bun?
De ce sa fie scrum?
De ce-a ramas doar fum?
Iarta-ma ca te iubesc,
Si ca te-am vrut vreodata.
Si iarta-ma ca te doresc,
Asa-i! Sunt vinovata!
Dar te iubesc de-atata vreme,
Ca timpul s-a oprit in loc
Si am uitat cum e sa simti in vene,
De-atata patima si dor sa arzi in foc."

D-ale tineretii valuri! Cat am mai suferit (probabil), in mintea mea a ramas acum doar o urma vaga a acelor iubiri trecute...imi amintesc ca mi-a fost greu, ca au fost momente cumplite. O amintire clara mi-a ramas, stiu ca dupa o relatie destul de scurta dar intensa ca si trairi, trasesem eu concluzia ca nu voi mai iubi pe nimeni niciodata. Doamne, cat eram de sigura!!! acum zambesc sau mai degraba as rade in hohote gandindu-ma la cele trecute...cat de naiva eram!!!
Trebuie sa recunosc ca uneori imi este dor de naivitatea mea de altadata, de gandurile indesate intr-o agenda zi si noapte, de randurile fara noima insirate pretutindeni unde gaseam un spatiu gol, de picioarele pline de nisip, de blugii rupti in genunchi (si nu numai!), de votca saniuta inghitita pe nerasuflate pe banca-n parc, de saruturile din statia de troleu... cred ca mi-e dor de mine de-altadat' ... dar nu mai sunt! Pacat! Poate ma redescopar curand, sau poate las viata din mine sa fie EU, dar nu!!! mai bine nu! artistii nu sunt buni in tara noastra!.....AAA!!! Nu eu eram artistul, ci EU de altadat' era odata...
Asta mi-aduce aminte de altceva, o alta polologhie-a tineretii:
"Totul
E plin
Si bizar.
Atat de gol,
Fara rost,
Spatiu imens
Totusi...nimic!"