Pulbere de stele

Sursa imaginii: http://bogdanphotos.wordpress.com/2010/05/28/just-a-touch-away/

Îmi simt pleoapele grele, ca de plumb... şi mai grele, din ce in ce mai grele. Închid ochii doar pentru a scăpa, măcar o clipă de senzaţia de greutate ce mă apasă atât de tare încât mi se zbate retina. Pentru o clipă, totul devine neant, totul negru... apoi apar puncte aurii care dansează haotic prin tot neantul meu, luminându-l. Nebunia mă împinge mai departe în visare, punctele aurii danseaza hipnotic iar eu întind mâna spre ele şi le ating cu vârful degetelor şi trec de la unul la altul, trasând linii de pulbere aurie între ele, iar şi iar până când desenez zeci de fluturi din puncte şi linii aurii... atât de aurii, desprinse parcă din soare. Nebunia sfideaza totul... mă dau doi paşi în spate şi suflu cu putere, pulberea aurie mi se aşează pe pleoape, imi simt iar pleoapele grele, atât de grele, mi se zbat sub greutatea pulberii aurii, deschid ochii încet... văd crâmpeie de realitate, închid ochii din nou şi mă adâncesc în visare... Fluturii desenaţi au prins viaţă, aud fâlfâiri uşoare de aripi şi alte fâlfâiri sacadate iar şi iar. Visarea mă poartă mai departe... fluturii se aşează pe întreg conturul trupului tău alb, apărut în neantul visurilor mele, mereu ai fost în ele, mereu prezentul gol. Aripile fluturilor se topesc de căldura ta sufletească pură şi absolută făcând ca pielea să-ţi strălucescă translucid. Sunt orbită de strălucirea absolută a pielii tale... pleoapele mă dor, retina mi se zbate. În nebunia-mi cruntă nu pot renunţa la iluzia visării şi merg mai departe, ridici mâna ta goală şi desenezi în neantul negru cu vârful degetului curbe mai mici şi mai mari, iar şi iar până ce desluşesc cu privirea-mi orbită conturul unui trup de femeie. Cine e în gândurile tale? Pe cine desenezi din sclipirile trupului tău cu atâta măiestrie? Mi se înnegurează privirea de gelozie oarba, nu văd nimic, decât negru absolut şi iar mi se zbate retina obişnuită cu sclipirea absolută a trupului tău, dar nu mă dau bătută, mă-ntorc în visare, sclipirea din tine mă orbeşte o clipă însă când ochii-i deschid din nou conturul desenului tău prinde viaţă... sunt eu, aceeaşi cu sclipiri de diamant. Dansăm amândoi hipnotic, ne atingem şi ne contopim sub căldura iubirii pure şi absolute până când din noi nu rămâne decât pulbere de stele...

Ninge...

A nins astazi in sfarsit! Este ciudat cum vremea de afara se asterne pe nesimtite si in suflet. A nins si in sufletul meu. A nins cu fulgi mari si dezordonati. A nins rece si plapand. A nins destul pentru a acoperi totul. Ciudat! In alti ani ninsoarea imi provoca o stare de bine, acum mi-a sugerat doar un sentiment de goliciune. Alb pretutindeni. Imi scormoneste gandurile negre. Peste ele nu s-a asezat ninsoarea. Nici macar cativa fulgi astfel incat sa devina macar gri. Nu conteaza, e mai bine asa, oricum s-ar fi topit si ar fi iesit din nou la iveala. De-asta am inceput sa urasc ninsoarea. Pentru ca stiu ca se topeste. Si atunci cand se topeste revenim in aceeasi mocirla cotidiana. Mi-ar placea daca ar ninge si as sti ca nu s-ar mai topi. Si nu numai... daca as sti ca ar ramane la fel de alba si neatinsa de urme... daca as sti ca ar ramane la fel de pufoasa... Dar stiu ca nu se va intampla. Ca orice altceva de pe pamantul asta, va fi calcata in picioare, va deveni impura. Chiar si atunci cand este proaspat asternuta si neatinsa, nu pot sa nu ma gandesc ca, undeva, cativa centimetri mai jos, dincolo de inima zapezii se afla ... tot noroi!!!

La asta se reduce tot, sa ne bucuram de fiecare clipa de puritate si de frumusete, pentru ca daca nu o facem la timp, nu vom mai avea de ce sa ne bucuram, iar ceea ce ar fi trebuit sa ne fericesca se va dovedi mai tarziu a fi ... noroi.

Asa ca ... ma voi bucura de fiecare fulg, chiar si de cei pe care ii voi ucide prematur incercand sa-i prind in palmele mele calde!
Este o postare mai veche... Sursa imaginii: codrin21.wordpress.com

Doare

Sursa imaginii: http://www.layoutsparks.com/1/165503/hurt-pain-sad-girl.html

Doare imaginea fantasmei ce suntem

Trcători efemeri prin a vieţii cetate

Ce în căuş de palme încercăm să prindem

Iluzii divine, celeste şi făr’ de etate.

Doare libertatea încătuşată-n cuvinte,

Libertatea la care râvnim a o prinde

Şi pentru care cu sânge legăm jurăminte

În speranţa că-n palme o vom cuprinde.

Doare cuvântul ce-n seva şi-are secretul

Cuprins între mreje-n feeric dezgust

Însă-şi va schimba sensul, cu-ncetul

Şi va fi din nou acelaşi cuvânt drept şi just.

Doare iubirea plăpândă ce-n suflet se-aşterne

Si sărutul uitat pe buze roşii însetate

Ca ninsoarea ce din ceruri se cerne

Cu tot cu iluzii divine, celeste şi făr’ de etate.

Doare fantasma amară a sufletului ce geme

De gheara înfipta în rana adâncă şi doare

Atât de tare, ca pe un om ce de viaţă se teme

Şi n-a învăţat ce semnifică a cere iertare.

Doare credinţa ascunsă în fiecare din noi

Şi dărâmă cu sete cetatea-mi divină

Ce cu stele pribege va sta peste nori

Dărâmată şi ascunsă-n palma mea plină.

Sufletul meu

Dacă sufletul meu ar fi o coală de hârtie probabil că ar fi o coală mototolită sau una ruptă în mii de bucăţi, fiecare din ele purtată pe aripi de vânt către trecut printre oameni şi locuri care m-au întristat, în prezent printre vise neîmplinite şi iluzii şi în viitor către incertitudini şi suflete ca o coala albă, netedă de hârtie. Dacă sufletul meu ar fi din fulgi de nea s-ar transforma repede în ploaie datorită dragostei ce-o port pentru oameni şi ar picura neîncetat peste tărâmuri feerice, peste flori multicolore, peste aripi plăpânde de fluturi, peste gângurit de copii şi râsete nevinovate. Dacă sufletul meu ar fi marea, ar fi o mare tumultoasă, plină de valuri imense, înspumate, o mare care ar citi toate mesajele din sticlele aruncate de ei pentru ele şi le-ar duce pe toate la destinaţie. Dacă sufletul meu ar fi o clepsidră ar fi una cu nisip fierbinte care s-ar sparge repede în mii de bucăţi, ar opri trecerea timpului şi fiecare fir de nisip ar zbura, unul ar ajunge pe fundul mării, altul pe buzele tale fierbinţi, altul în urechea ta, şoptindu-ţi mereu vorbe dulci, altul în lava fierbinte în care ne-am contopit amândoi, altul în surâsul tău inocent de copil, altul în ochiul tău albastru ca cerul nemărginit făcându-te să lăcrimezi în fiecare zi iar altele şi altele printre stelele nenumărate ale universului ca o pulbere aurie aşezată în înaltul cerului. Dacă sufletul meu ar fi un creion ar scrijeli cuvinte bine alese şi poezii de dragoste pe toate foile din lume, iar când s-ar termina ar scrie invizibil în neant cuvinte pe care doar tu le-ai putea desluşi. Dacă sufletul meu ar fi un instrument ar fi o vioară care înalţă acorduri line cu un arcuş invizibil doar de tine mânuit şi ar cânta iar şi iar până când sunetele ei ar străpunge văzduhul şi ar zdruncina pulberea aurie de pe stele. Dacă sufletul meu ar fi un fenomen ar fi o erupţie vulcanică care s-ar scurge cu limbi fierbinţi peste oameni şi locuri iubite înmărmurindu-i etern ca în amintirile mele cele mai plăcute.

Şi dacă aş pune la un loc coala, fulgii de nea, marea, clepsidra, creionul, vioara şi peste ele aş aduce lava fierbinte a vulcanului din mine, ea ar arde coala pe margini pâna ar lua forma unui fluture îngălbenit de căldura lavei, pe ea s-ar aşeza steluţe albe ca fugii de nea, marea ar desena valuri înspumate în colţurile aripilor, nisipul s-ar aşeza sub formă de picăţele aurii pe întreaga întindere a aripilor, creionul ar face ultimele retuşuri şi ar adăuga colo şi colo culori nemaivăzute şi strălucitoare iar când vioara ar începe să cânte fluturele sufletului meu ar prinde viaţă şi cu fâlfâiri uşoare de aripi multicolore ar cutreiera întreaga lume doar în speranţa de a te găsi pe tine, căci te-am pierdut de mult…