joi, 7 octombrie 2010

Povestea Sarei V

Discuţiile Sarei cu persoana misterioasă care-i scria în jurnal continuară preţ de câteva luni bune. Deja ajunsese la stadiul la care nu mai simţea nici un disconfort în a se confesa şi a-şi expune sentimentele, lucru pe care nu-l mai făcuse până atunci niciodată. Zilele din viaţa ei parcă treceau mai repede de când avea o persoană cu care putea sta de vorbă atât de multe lucruri, pentru prima oară se simţea ascultată, parcă tot ceea ce scria avea acum un glas aparte, glas care se lovea de pereţii încăperii şi se întorcea înapoi sub forma unui ecou care desluşea zbuciumul ascuns în sufletul ei plăpând. De la un timp simţea nevoia sa-i raspundă strict la ceea ce el doar ce scrisese în jurnalul ei fără a se mai ascunde în spatele cuvintelor bine ticluite şi a poveştilor feerice. În mintea ei se conturase deja o imagine a celui care seară de seară îi scria în jurnal atât cât putuse ea să desluşească, cu mintea ei de copilă încă. Pentru ea era clar că era cineva cu experienţă de viaţă, mai în vârstă, poate chiar cu mult decât ea, desluşise asta din atitudinea protectoare pe care o avea faţă de ea, din multele lucruri pe care le învăţase în acest timp de la el, lucruri la care nu se mai gândise până atunci, din răbdarea cu care revenea zi după zi citind şi răspunzând. De multe ori de-a lungul acestor discuţii purtate în jurnal îl provocase în diverse feluri, însă avea un talent de-a dreptul magic de a răspunde, de a se eschiva şi de a duce discuţia într-un alt sens protejând-o parcă. Şi lui ca şi ei, îi placeau oamenii, în toată diversitatea lor, cu caracterele lor diferite, cu mimica lor diferita de la persoană la persoană şi de la clipă la clipă la aceeaşi persoană, cu gestica aparte a fiecăruia, unii poate mai rezervaţi, alţii mai exuberanţi şi exaltaţi. Se gândi preţ de câteva clipe la oameni în general şi îşi dădu seama că mulţi o dezamăgiseră de-a lungul timpului, pentru că nu ştiau s-asculte, pentru că n-o priveau în ochi când vorbeau cu ea, pentru că îi trădaseră încrederea, pentru că o minţiseră. Imediat după despărţirea ei de Alexandru, avusese o perioadă în care nu mai avea încredere în oameni datorată experienţelor mai puţin placute din trecut însă ulterior realizase faptul că datorită unor oameni care reuşiseră s-o rănească nu putea să-i includă pe toţi în aceeaşi categorie pentru că asta ar fi însemnat să nege exact acea diversitate pe care o aprecia la fiecare om în parte, deosebit doar prin felul lui de-a fi.

Se gândea de multe ori că i-ar plăcea să-l întâlnească pe cel care-i scria în jurnal indiferent dacă el ar fi fost tânăr sau trecut de tinereţe, gras sau slab, urât sau frumos, important pentru ea era faptul că găsise în sfârşit pe cineva cu care putea să vorbească, chiar dacă doar în scris şi de la care putea învăţa multe. Deja de-a lungul acestor luni, învăţase să aibă răbdare, căci până atunci mergea pe premisa “Totul trebuie să aibă loc în momentul asta”, învăţase să răspundă mult mai scurt şi fără a se ascunde în spatele cuvintelor măreţe, învaţase să asculte fără a da vreun sfat apoi şi mai presus de toate că orice problemă are o soluţie ce trebuie găsită, fie că este una uşoară sau nu.

Se simţea acum mult mai sigură pe ea, începuse să iasă din casă şi nu mai plânsese după Alexandru de ceva timp. Îşi revenise, în fiecare zi când se trezea soarele parcă strălucea mai tare în înaltul cerului şi chiar dacă se întâmpla să plouă, nu mai era melancolică aşa ca altă dată... până-ntr-o zi când gasi în poştă o scrisoare, recunoscu scrisul imediat, era de la Alexandru. Întreaga lume se prabuşi din nou în jurul ei!

4 comentarii:

Tlaloc spunea...

Interesanta intorsatura...
Anonimatul, a vorbi cu cineva pe care nu il cunosti, iti ridica anumite bariere, poate , iti doresti sa il cunosti, sa o cunosti, de multe ori cand vorbesc cu cineva nu intreb aspecte ale vietii lui/ei, ci doar ma axex pe subiectul discutiei pe care o port cu acea persoana...
Mereu acea umbra, acel necunoscut m-a atras, nu judec oamenii dupa cum arata, vorbesc cu ei pentru ca imi plac cum gandesc, cum se exprima...
Adeseori nu ne uitam in curtea noastra, si nu dam importanta oamenilor din jurul nostru, atunci cand ii descoperim, atunci cand observam ca cineva ne intelege, si mai presus chiar persoana de langa noi... ne prabusim...
Nu relatez nimic ce s-ar compara cu o opera(postarile mele) sunt doar zile din viata mea, cum au fost, cum sunt, sau cum as fi vrut sa fie, cineva a spus ca nu m-ar fi recunoscut in postari...
"Se gândea de multe ori că i-ar plăcea să-l întâlnească pe cel care-i scria în jurnal indiferent dacă el ar fi fost tânăr sau trecut de tinereţe, gras sau slab, urât sau frumos, important pentru ea era faptul că găsise în sfârşit pe cineva cu care putea să vorbească, chiar dacă doar în scris şi de la care putea învăţa multe"
Aici atingi acea suprematie, unde imaginea trupului nu conteaza, aici vezi aura lui... acea liniste sufleteasca, acea regasire...
Si incepi sa judeci oamenii, il vezi pe el sau ea in oamenii din jurul nostru, nu ii cunosti si ii cataloghezi, etichete dupa etichete... il vezi in fiecare, frica, poate toti sunt la fel...
Pana la urma iti dai seama ca nici persoana pe care credeai ca o cunosti... nu o cunosti atat de mult cum ai crezut...
poate Alexandru s-a schimbat, poate el a inteles... poate...
Imbratisari cu drag!

Otilia spunea...

Ai surprins esenta intregii postari, exact despre asta era vorba, despre a nu judeca un om dupa aspectul fizic ci doar dupa cel moral. Atata timp cat ai ce sa vorbesti cu cineva de langa tine, care asculta, intelege si nu da sfaturi... asta este genul de om pe care ar trebui sa-l avem fiecare langa noi, fie ca este doar un prieten sau jumatatea noastra.
Nu cred ca Alexandru s-a schimbat in vreun fel, poveste probabil se va duce intr-o alta directie dar trebuia si ceva mai picant in povestire, altfel ar fi fost liniara si nu ar fi avut vreun farmec aparte. In functie de dispozitia mea se deruleaza si povestea Sarei... dar nu cred ca viata ei va fi alaturi de Alexandru! Dar nu se stie niciodata!
Imratisari de la malul marii, dragul meu zeu!

dmd. spunea...

Sa nu te superi pe mine ca nu am comentat...sunt tot pe aici si nu te-am uitat.Sa fii iubita.

Otilia spunea...

Stiu ca esti prin preajma, daca nu comentezi nu inseamna ca n-ai tecut pe la mine...

Avertisment

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.

In gura presei