O poveste pentru zei

Statea cocotata pe o canapea de catifea purpurie si cu insertii aurii. Fusta ei de jad lasa prada ochilor formele ei voluptoase. Sanii rotunzi ca niste mere erau ascunsi doar de parul sau negru mai stralucitor decat insertiile aurii ale canapelei.Chalchiuhtlicue, caci asa o chema pe ea, umbla desculta pe marmura rece cautand parca un motiv ca sa evadeze. Asteptarea era mai crunta ca niciodata, parca il astepta de o vesnicie, desi pentru prima oara il vazuse cu cateva ore in urma, insa ramase tintuita in privirea lui. Nerabdarea nu ii dadea pace, trebuia sa il intalneasca in vreun fel, macar sa-i afle numele. Era sigura ca si el era un zeu, insa nu il mai vazuse pana atunci, nu se putea sa fie un simplu muritor, conditia ei de zeita nu i-ar fi permis o asemenea fapta. Scrajni usor dintii numai la gandul ca, un muritor de rand i-ar fi putut starni o asemenea iubire, isi zvarcoli capul ca sa alunge demonii lasand pentru o clipa sanii dezgoliti. Isi lasa gandurile sa zboare o clipa in trecut, acum doar cateva ore, si-l aduse aminte perfect, parca i s-ar fi intiparit pe retina: un barbat inalt de sub a carui coroana din pene de batlan puteai deslusi un par negru ca de abanos, in picioarele lui albe ca de ceara purta sandale de spuma iar trupul sau era acoperit cu vesminte de nori. Cum putea sa nu-l iubeasca? Si acum auzea bataia clopotelor sale pe care le purta dupa el, clopotele lui semanau fulgere si tunete, nu putea fi decat un zeu. Isi dorea sa se lase la picioarele lui, sa dea la o parte spuma sandalelor si sa-i sarute picioarele... apoi, sa se ridice si el sa o tina-n brate, sa o poarte pe nori. Era indragostita, nu exista urma de indoiala in sufletul ei. Oracolul ii prezise ca avea sa se-ndragosteasca intr-o zi, insa ea nu a crezut. Avea o altfel de educatie, vorbele mamei sale ii sunt si acum intiparite in gand: "Tu esti zeita azteca a apelor curgatoare, a raurilor si a lacurilor, numele tau este Chalchiuhtlicue si inseamna Femeia cu fusta de jad , rolul tau este acela de a fertiliza recoltele, ai grija sa nu te-ndragostesti de vreun pamantean... Tine minte, tu esti o zeita!". Isi framanta mainile, cauta o cale de a-l intalni, trebuia sa afle daca este si el zeu, trebuia sa-i stie numele, caci altfel nu va mai putea inchide ochii. Umbla desculta pe coridoarele castelului, deschidea fiecare usa, ca si cand s-ar fi asteptat sa-l zareasca in oricare odaie, insa nu era acolo. Se intoarse descumpanita in iatacul ei cu talpile reci. Se aseza la fereastra si il cauta parca cu privirea printre norii negri ce se iveau la orizont. Nu mai avea nici o speranta de a-l regasi, lacrimile ii curgeau pe obrazul roz. Auzea tunetele ce zgaltaiau geamurile iatacului sau, vedea pe cerul negru scrijeliri de lumina - erau fulgere. Deodata picaturile de ploaie se avantara de printre nori si bateau in geamul ei, tunetele nu mai zgaltaiau geamurile ci se auzeau ca un clinchet de clopote, ploaia batea in geam, iar si iar... insista. De dupa geamul aburit i se paru ca-l zari pe el, cu aceleasi vesminte de nori si sandale de spuma. Isi zdruncina capul, ca si cand ar fi vrut sa alunge o naluca, insa imaginea lui nu disparu nicicum, parca era mai aievea. Deschise geamul si il primi inauntru, pentru prima oara isi dadu seama ca il cunoaste, el era zeul ploii, caci de acolo venise si numele lui era Tlaloc. Buzele ei rosteau neincetat: "Tlaloc, Tlaloc..." pana cand buzele lui se contopira cu ale ei. Erau zei intre zei, nici Soarele, nici Luna nu erau mai presus de ei...

Dor de neant

Neantul e langa mine. Il simt mai apasator ca niciodata. Nemarginirea neantului imi intra in nari pana ma sufoca. Reusesc sa rasuflu cu putere, sa scot neantul din narile mele. Se-aseaza molcom langa mine, m-ademeneste in visare. Se ridica ca un nor negru, isi scoate mainile din buzunarele de fum si le-ntinde catre pleoapele mele. Cu mainile negre si degetele de scrum mi-apasa pleoapele. Nu ma vreau lasata in visare, imi zbat pleoapele cu ultimele mele puteri, ma zvarcolesc de apasare. Neantul nu ma lasa, ma-nvaluie cu totul in fum si in scrum si pleoapele mi le apasa mai tare ca niciodata, ii simt apasarea pe retina. Retina mi se zbate in spatele ochiului, mai vede licariri de lumina. Este lumina din gandurile mele, caci imprejur este tot neant. Palpaie usor lumina din gandurile mele,iar palpaie, se-aprinde deodata vanjos luminandu-mi creierul, iar palpaie si se stinge. Acum sunt purtata pe aripi de vis de duhul neantului. Nu mi-a dat drumul la pleoape, simt inca apasarea degetelor sale de scrum, sunt oarba. Auzul insa nu ma-nseala. Simt zgomotul neantului unde inca ne aflam, mi se agata in timpane golul asurzitor. Duhul neantului ma duce mai departe, tot pe aripi de vis. Palparea nu ma-nseala. Pun mana, ating, e nisip, se-aude parca si marea. Nisipul mi-aduce aminte de lacrimi, iar lacrimile de sufletul meu ramas scrijelit. Nisip... nisipul din clepsidre care mi-ar aduce aminte de minutul de asteptare, ora de saruturi, zilele fara de inceput si fara de sfarsit, saptamanile cand te-am cautat printre valuri... Ah! Clepsidrele astea! Le voi arunca intr-o zi, nu acum... cred ca astept sa se prefaca singure in scrum. Dar gustul... gustul sigur nu ma-nseala. Intind mana, iau neantul in palme il duc catre buze sa-l gust. Neantul e sarat, ca marea mea, acelasi gust. O parte din neant se scurge printre degete pana sa ajunga la buzele mele insetate, alta parte salasluieste pe buze si in mine. Neantul e marea si marea e neant. Neantul cu valuri inspumate se-ndreapta din nou catre mine... dar duhul neantului m-agata tot cu mainile sale de scrum, ma ridica la ceuri tot pe aripi de vis si ma poarta mai departe. Imi elibereaza ploapele, retina mi se zbate din nou... Vederea nu ma-nseala. Neantul era albastru, ca cerul si ca marea. In neantul albastru stateau tintuiti intr-un cui nori albi, mai incolo tot in cui erau agatate valurile inspumate. De dupa norii atarnati in cui ranjea cineva cu dinti negri. Ranjetul negru de dupa norii albi mi s-a intiparit in retina. Il caut cu privirea, arunc norii din cui rand pe rand. Nu e nimic in spatele lor, poate doar mi s-a parut. Cand iau ultimul nor din cui, in spatele lui, un ranjet de flacari. Mirosul nu ma-nseala, miroase a foc si a scrum... e duhul neantului. Se repede catre mine, ma lupt cu dintii lui de flacari si cu mainile lui de scrum. Si lupt si iar lupt si el sufla scrum catre ochi. Orbesc pentru o clipa, iar mi se zbat pleoapele, dar pana sa deschid ochii simt mainile pe pleoape, aceeasi apasare, aceeasi durere de retina, acelasi gol pretutindeni, acelasi duh negru. Genele mi se zbat de trezie... a fost doar un vis!

Vise

Sursa imaginii: www.deviantart.com/deviation/68252935/

Am inceput sa visez. Vise nocturne... caci de visat cu ochii deschisi visez cat e ziua de lunga. Imi era dor de visele de noapte! Imi era dor ... de zbaterea ploapelor in vis, de transpiratia nocturna ca rezultat al zvarcolirii mele in vis, de imaginea ta fantomatica pe care o deslusesc doar asa cum vreau eu, de mirosul de frezii care ma-nsoteste totdeauna in visare, doar de dorul de a visa vrute si nevrute in spatiul nocturn alocat viselor.
Visez ca zbor, ca ma arunc din inaltul cerului de pe un nor, ca ma indrept catre pamant, sunt sigura ca imi voi gasi sfarsitul acolo, dar ... dintr-o data, imi cresc aripi, vanjoase, cu pene argintii, le falfai, ma ridic catre inaltul cerului, catre soare, nu-l pot ajunge. Ma opresc intre nori, imi admir aripile cu sclipiri de argint, cat mi le-am dorit! Imi iau iar avant si m-arunc cu capul in jos dintre nori, am vid in stomac si dor de neant... sunt aproape, vreau sa-mi intind aripile, sa zbor cu falfairi usoare pe deasupra copacilor, dar aripile nu mai sunt acolo, nici macar urme ale sclipirilor lor de alta data. Atunci stiu, sfarsitul e aproape, inchid ochii ma las in visare, mi se zbat pleoapele de trezie, deschid ochii si casc... a fost doar un vis!
Visez ca urc scari. Mult prea multe scari de urcat pentru talpile mele aceleasi. Cu fiecare treapta pe care o urc, in urma mea se surpa celelalte. In jos nu se zareste nimic. Ma intreb cat de departe pot sa cad... si urc si iar urc, nu stiu catre ce ma-ndrept. Se termina scarile, nu se afla nimic la capatul lor, acelasi vid de alta data care salasluieste si in mine. Ridic talpa mea desculta si caut o alta treapta, o gasesc... imi proptesc talpa in ea. Urc in continuare pe scari invizibile, la un moment dat calc in gol si cad... acelasi gol in stomac, acelasi dor de neant! Din nou pleoapele mi se zbat, nu mai deschid ochii, stiu ca a fost doar un vis!
Visez ca sunt imbracata in alb... ca pasesc pe nisipul rece, ca nu las urme ale avantarii talpilor mele prin nisip. Parca plutesc pe deasupra nisipului, insa la fiecare pas, nisipul imi scrasneste rece intre talpi. Ma-ndrept catre mare, e neagra, ca neantul din visele mele. Ma apropii de ea, imi bag degetele in nisipul rece si o astept pe ea, marea sa vina la mine. Se apropie, imi scalda picioarele, nisipul e rece dar marea e calda. Merg mai departe intre valuri calde, tintuita cu talpile de nisipul rece de pe fund. Ma las purtata de valuri, plutesc si m-afund. Valurile imi danseaza pe ploape, apa sarata imi intra in nari, incerc sa deschid ochii, vad sclipiri printre valuri, imi dau seama ca marea e rece, mi-e frig si ma-nabus... acelasi gol in stomac si dor de neant! Mi se zbat pleoapele, deschid ochii , marea era calda caci adormisem in cada... a fost doar un vis!

Doar daca...

Daca lacrimile mele s-ar transforma in nisip as avea plaje intregi. As strange nisipul in palme si le-as turna in clepsidre nenumarate. Intr-o clepsidra mica as turna nisipul care ar masura minutul de asteptare care m-a durut viata toata. Intr-o alta as turna nisipul care ar masura o ora, o ora de saruturi care salasluiesc si acum pe pielea mea moale. Alte lacrimi, transformate tot in nisip le-as turna intr-o alta clepsidra care ar masura zilele fara de inceput si fara de sfarsit pentru care doar soarele rasarit si apus are masura. Alt nisip, din lacrimile mele aceleasi, l-as turna intr-o clepsidra care ar masura saptamanile in care am alergat desculta printre valuri in cautarea sticlei care continea mesajul tau de adio. Altul, l-as turna intr-o clepsidra, care ar masura doar noua luni, atat... pana la venirea ta pe lume. Alt nisip l-as turna intr-o alta care ar masura anii de pe fruntea mea incretita de ganduri. Altul, l-as turna intr-o alta care ar masura deceniile care au trecut printre noi de cand ne-am cunoscut intr-o alta viata. Alte lacrimi, tot nisip de asta data le-as turna intr-o clepsidra care ar masura secolele care au trecut peste gandurile mele vechi.
Nu mi-ar ajunge un minut ca sa pot sterge durerea... Nu mi-ar ajunge o ora ca sa te pot desmierda... Nu mi-ar ajunge o zi ca sa admir rasariul soarelui si apusul lui, caci vine luna si nu am timp si pentru ea... Nu mi-ar ajunge saptamanile ca sa imi pot da seama de ce mi-ai spus "Adio!", nu mi-ar ajunge nici pentru a-mi satisface talpile-ntre valuri... Nu mi-ar ajunge doar noua luni din viata ta noua, te vreau o viata-ntreaga... Nu mi-ar ajunge anii ca sa masor gandurile... Nu mi-ar ajunge deceniile ca sa te caut pe tine, acelasi, sub alt nume, intr-o alta viata... Nu mi-ar ajunge secolele ca sa pot asterne toate gandurile mele din vietile trecute...
Dar... mi-ar ajunge o muza pentru cuvintele asternute acum!