Crâmpeie de vis

Stau atârnată de curcubeu cu frânghii din lacrimi de stele.

Totul este al meu, chiar si mirosul tău ce mi-e impregnat in piele.

Plutesc. Respir. Doresc.

Eşti aici, mereu prezent si nelipsit.De când?Din prima noapte în care mi-ai staruit în gând.Simţeam cum mi te caţeri pe gânduri în vis. Te-am lăsat, că-n vise totul e permis.

Dar m-am trezit. Gândul mi-era tot la tine şi nu-mi doream decât s-adorm la loc să te-ntâlnesc, să poţi fi lângă mine.

Şi zeci de nopţi de insomnii mi te-au ţinut departe, abia atunci eu am ştiut că te pot căuta în altă parte. Nu te-am căutat, doar am ştiut că o să te găsesc. Mi-ai fost în gând în nopţi întregi de zbucium, te-am cules dintre rânduri de cuvinte care doar pentru mine au avut vreodată înţeles, din lacrimi fierbinţi plânse în nopţile în care nu te puteam culege din pagini albe fără conţinut, din ani întregi în care te-am construit bucăţică cu bucăţică în mintea mea, ţi-am construit şi ţi-am cunoscut înainte de toate sufletul şi am iubit fiecare parte din el chiar înainte de a lua lutul pentru a-ţi da un chip. Te-am iubit şi fără faţă pentru că sufletul tău mi-era cunoscut şi îl ţineam în căuşul palmelor în fiecare seară, cu mult înainte de a mă uita în ochii tăi. Abia apoi mi-ai dat voie să îţi ştiu ochii, să mă pot oglindi şi adânci în ei în miez de noapte, abia atunci mi-ai dat voie să te respir, să îmi rămâi impregnat în nări, desi ştiai că, oricum te ştiam cu totul cu mult înainte de asta. Inima mea ferecată-n neant şi-n genuni nesfârşite a început să bată cu putere, aşa cum războinicii băteau în porţi sa cucerească castele. A mea nu voia să cucerească nimic, fusese cucerită fără să ştie, căci nu bătuse nimeni la porţi.

Îţi văd privirea şi-acum în licăriri de stele, încă îţi sorb lacrimile din nopţi efemere, încă îţi simt braţele pe coapsele mele şi mai presus de toate, aud bubuiturile inimii tale în timpanele mele.

Plutesc. Te respir. Te doresc. Simt.

Vreau doar să mă ţii în braţe, să ne bucurăm de timpul care stă în loc uneori, să rămâi mereu alelaşi suflet ce mi-a fost aşezat în palme şi să mă ţii de mână, să ştii că orice cale am alege vom putea rămâne mereu in crâmpeiul de timp care e doar al nostru.

Hai sa plutim! Lasă-mă să te respir! Ne dorim. Simţim.

Crâmpeie de vis. Realitate.

Stau atârnată de cerul tău cu frânghii din raze de zâmbete.

Sursa imaginii: https://www.pinterest.com/pin/340514421807944832/