Iubesc...

Zece chestii care ma fac sa vibrez!
Iubesc cuvintele, cuvintele insiruite cu talc, cuvintele fara de inteles pentru altii, cuvintele oranduite cu grija rand dupa rand dupa rand, cuvintele simple dar care pot deveni magice daca stii cand si cum sa le rostesti sau sa le scrii, cuvintele scrise ordonat si fara graba, cuvintele soptite la ureche doar pentru mine, cuvintele cu iz de basm, cuvintele cu inteles ascuns... cuvintele si atat!
Iubesc muntele, in toata splendoarea lui, cu aerul care iti umple plamanii cu fiecare respiratie... il iubesc in orice fel, cu zapada alba si pura care-ti trece pana dincolo de genunchi si prin care inaintezi cu greu sau plin de iarba, de brazi, de copaci care mai de care mai inalti, mai mici, mai rotofei sau strambi si fara frunze, il iubesc pentru ca miroase mereu a verde, a cer, a roua si a respiratie de copil inocent.
Iubesc cartile, cartile citite, cu paginile galbene, scorojite, cartile care au colturile indoite de degete grabite de a ajunge la sfarsit, cartile cu paginile patate de cafeaua sorbita cu ochii insetati de cunoastere, cartile cu paginile sarate de la lacrimile varsate la fiecare drama traita intens de vreun personaj, cartile noi cu pagini fine si lucioase pe care ti-e mila sa le atingi si pe care le citesti cu grija de teama sa nu le ranesti, cartile cu miros de biblioteca sau anticariat care-mi sfredeleste narile la fiecare pagina... toate cartile din lume pe care nu le am si pe care le doresc!
Iubesc fotografia si odata cu ea tot ceea ce este urat dar poate deveni extrem de frumos! Iubesc fotografia pura, nepelucrata, facuta pe un aparat cu film si pe care o muncesc cu mana mea si cu ochiul meu pana la sfarsit, in camera obscura unde nu sunt decat eu si fotografia mea care trebuie sa iasa perfect, iar asta poate dura zece minute sau ore intregi, dar ce inseamna cateva ore pentru ceva cu adevarat desavarsit?!
Iubesc marea pentru ca este sarata, la fel ca lacrimile mele, pentru ca este o parte din mine, pentru ca uneori este inspumata, cu valuri si se izbeste de mal cu furie asa cum sunt si eu uneori, pentru ca aproape mereu este limpede si molcoma dar cel mai mult o iubesc pentru simplul fapt ca este acolo si ma asculta de fiecare data ca o confidenta de nadejde!
Iubesc copiii, pentru felul in care le miroase pielea, pentru surasul lor inocent si ganguritul lor suav, pentru naivitatea lor, pentru energia lor debordanta si pentru faptul ca ma fac sa rad in fiecare zi si sa constientizez ca viata merita traita in fiecare zi doar in asteptarea unui chicot strengar de la ei!
Iubesc arta in ansamblul ei, pictura cu nenumarate si felurite culori sau schitele doar in creion alocuri apasat si atat de intens sau abia atins de hartie, hasurat incet; sculptura pentru care cel care a realizat-o are inca mainile crapate si aspre... orice poate fi arta atata timp cat talentul celui care infaptuieste actul artistic este unul desavarsit!
Iubesc scrisorile care nu-si vor pierde niciodata farmecul lor aparte, scrisori din care poti deslusi multe din apasarea stiloului, din tremurul care se vede in fiecare cuvant, din nesiguranta si taieturile care sunt pe alocuri, din insiruirea de cuvinte fara sens pentru unii dar cu atat de multe intelesuri pentru mine... le iubesc pentru fluturii din stomac pe care-i provoca inainte de a o deschide, pentru misterul care salasluieste in fiecare rand si care va fi deslusit pana la sfarsit, pentru simplul fapt ca inca mai exista!
Iubesc ploaia pentru ca trezeste natura la viata, pentru ca face o multime de cercuri concentrice pe suprafata lacului, pentru ca miroase a natura vie si pentru ca uneori picaturile ei reci ma readuc la viata si imi reamintesc sa traiesc!
Iubesc necunoscutul pentru misterul de a descoperi ceva nou zi dupa zi, pentru ca ma intriga, pentru ca ma provoaca, pentru ca ma face sa ma redescopar, pentru ca ma face sa dau frau liber imaginatiei si sa intru intr-o lume a fanteziilor si a misterelor in care totul este permis!