Gânduri ratacite in univers

Gândurile mele se împleticesc în mrejele universului. Negura neantului se aşează molcom pe gândurile mele bune, le împresoară, le învăluie treptat şi le acoperă; doar gânduri negre pretutindeni în mine, încătuşate de sclipiri de răutate... Le voi da drumul, le voi elibera, se vor ridica întâi ca un duh negru ce va învălui sclipirea stelelor până nu va mai rămâne nimic din ea, doar urme ale unei sclipiri feerice de altădată şi apoi se vor transforma într-un fum alb, curat, ca o ceaţă densă ce se va disipa printre mainile unilersului lăsând în urmă sclipirea orbitoare a stelelor ce-şi croiesc drum către puritatea sufletului tău. Din ceaţa albă ce se va aduna deasupra universului voi făuri un alt univers, un univers alb cu stele cu sclipiri de rubin, ca buzele ce ţi le ofeream ţie altădată, un univers numai al nostru în care să fim încătuşaţi în mrejele dragostei pure şi eterne. Duhul negru va da târcoale iubirii noastre pure, va învălui treptat cerul nostru alb, va orbi sclipirea stelelor şi va încătuşa puritatea iubirii in stele ce pălesc şi se aruncă din ceruri spre pământ lăsând în urmă pulberea rubinie a buzelor mele pe întregul tău cer. Voi aduna pulberea în căuşul palmelor şi o voi ţine strâns iar când vântul iubirii noastre absolute va înceta să bată, voi deschide încet palmele şi voi sufla cu putere astfel încât în neantul negru vor fi ţintuite din nou stele strălucitoare, va fi universul meu în care va pătrunde doar sclipirea ochilor tăi îndrăgostiţi de rubiniul buzelor mele aşezate în înaltul cerului.