Picăturile au încremenit
în scurgerea lor infinită.
E frig.
Au îngheţat şi au rămas de sticlă,
înmărmurite acolo,
dar nu etern.
Se vor topi mereu.
În gândurile mele vor rămâne aceleaşi,
nemişcate, ca de sticlă.
Cu ce folos?
Doar să-mi alinte ochii şi-a minţii cugetare
şi poate altă dată să revină,
ca altă picătură...
nocturnă, îngheţată.
Picurii cuvintelor
lovesc nemărginirea.
Pesemne eşti acolo,
mereu prezentul gol.
Să-nvăţ nemărginirea?
Nicicând, sunt limitată.
Cum nu?
Mereu… de inima-mi setată!
Da, tu m-ai înăţat ce-nseamnă să iubeşti :
mereu să dai la alţii
şi tu să nu primeşti !
O luarăm de la capăt
privind nemărginirea...
E trist,
aievea mi se-arată
mai gol ca goliciunea.
Chiar şi-n deşert
e-o plantă,
dar eu ... deşertăciunea!
M-ai înşelat adesea
cu potirul tău,
dar nu şi-acum...
nimic nu e mai rău
decât neantul visului în care
m-ai vărsat!
Poţi merge pân’ la capăt?
Poti?
Doar tu m-ai învăţat!
Din râsul tau perfid
nu înţeleg nimic,
nimic mai mult decât
din stropii îngheţaţi
ce-s teferi,
ca de sticlă...
încă cocoţaţi.
Dar va veni şi clipa,
când peste-a lor sclipire
se va aşeza o alta
mai orbitoare parcă.
Da... va fi o nouă zi
cu soarele plăpândul
ce va sclipi prin ei
cu ochii lui vioi.
Si ce să vezi ?
Topiţi vor fi apoi!
Iar de s-ar încăpăţâna cu totul,
i-ar aburi într-o secundă
şi i-ar urca la ceruri
de unde ... vor reveni
vreodată
cu faţa lor plăpândă,
ca picătura caldă
a unei ploi de vară,
pe faţa-mi va lovi-o
cu-a norilor gargară!
Nicicând nemărginirea
nu fu mai ticăloasă,
îmi macină privirea
cu-a ploilor angoasă
Nicicând! am zis…
nu voi uita vreodată
cum picătura ceea
stătuse îngheţată,
pe sufletu-mi pesemne.
Nicicând… visuri eterne!
7 comentarii:
Felicitari draga mea...
Frumos, ma lasi uimit cu fiecare poezie postata...
"Pesemne eşti acolo,
mereu prezentul gol."
imi aduc aminte de singuratatea in doi...
Dan - iti multumesc, tot timpul apreciezi ceea ce scriu... astept si critici!
Tlaloc - singuratatea in doi este cea mai crunta, cand este cineva langa tine doar fizic nu inseamna ca nu esti la fel de singur. Eu am mai scris in tineretile mele poezii, insa de curand mi-am redescoperit aceasta parte, nu o sa ajung insa niciodata la a scrie o poezie care sa exprime atat de multe ca cele ale preferatilor mei Minulescu, Voiculescu si Stanescu.
Il ador pe Minulescu :)
Tlaloc - Minulescu este febletea mea, iti recomand insa Adrian Paunescu (nu stiu daca ai citit insa eu am ramas placut surprinsa de calitatea poeziilor lui) iar Vasile Voiculescu este fenomenal de-a dreptul, sonetele cel putin... m-au dat pe spate, sunt mult mai bune decat cele ale lui Shakespeare!
"picurii cuvintelor"...hm...cum iti suna? de ce nu ai mai scurtat-o
L.R. - suna bine si "picurii cuvintelor" insa pentru mine la momentul in care am scris mi-a sunat si mai bine "picaturi incremenite". Poezia asa am scris-o, poate ca este lunga, insa scurtata poate nu ar fi avut acelasi efect. Nu sunt o cunoscatoare ci doar incerc sa-mi definesc un stil, poate ca va mai dura mult timp, sau poate nu!
Trimiteți un comentariu